RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

„Nu trageţi, sunt lucrător umanitar!” – cu ocazia Zilei mondiale pentru asistenţa umanitară, Comisia Europeană atrage atenţia asupra respectării principiilor umanitare

        La 19 august, cu ocazia Zilei mondiale pentru asistenţa umanitară, Comisia Europeană îi onorează pe lucrătorii umanitari care şi-au pierdut viaţa sau libertatea şi pe cei care au fost răniţi în timp ce îşi desfăşurau activităţile. Comisia Europeană, prin intermediul departamentului său de ajutor umanitar (ECHO), dispune de personal care este prezent în permanenţă în locurile confruntate cu situaţii de criză din toată lumea. ECHO lucrează îndeaproape cu organizaţii umanitare partenere, precum agenţiile ONU specializate, mişcarea de Cruce Roşie/Semilună Roşie şi organizaţiile neguvernamentale. Împreună, acestea asigură acordarea de asistenţă umanitară populaţiilor civile din toată lumea într-un mod imparţial şi nediscriminatoriu. Accesul umanitar şi securitatea personalului umanitar sunt însă expuse unor riscuri din ce în ce mai mari.

        Kristalina Georgieva, comisarul european pentru cooperare internaţională, ajutor umanitar şi reacţie la situaţii de criză, a afirmat: „Ziua mondială pentru asistenţa umanitară reprezintă o  ocazie de a reflecta asupra importanţei acţiunilor umanitare în ceea ce priveşte salvarea de vieţi omeneşti şi ajutarea persoanelor ori de câte ori acestea sunt în dificultate. Lucrătorii umanitari slujesc interesele umanităţii, adesea în condiţii foarte periculoase. Am asistat la extinderea ajutorului pe care îl oferă în beneficiul victimelor cutremurelor, incendiilor şi inundaţiilor, însă aceştia îşi riscă cel mai mult viaţa în zonele de conflict.  Există o tendinţă alarmantă de a face din aceşti oameni dedicaţi muncii lor o ţintă. Trebuie să protejăm siguranţa lucrătorilor umanitari pentru ca aceştia să poată interveni oriunde este nevoie de ei. În acest sens, voi sensibiliza în continuare opinia publică în ceea ce priveşte înrăutăţirea condiţiilor de securitate pentru cei care îşi riscă viaţa pentru a o salva pe a celorlalţi. Este absolut necesar să înţelegem şi să respectăm principiile de bază ale ajutorului umanitar: umanitate, imparţialitate, neutralitate şi independenţă. Trebuie să punem capăt atacurilor armate împotriva lucrătorilor umanitari. Rănirea lor înseamnă rănirea speranţei în viitorul copiilor noştri.”

        Conform Oficiului ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA), în 2009, 102 lucrători umanitari au fost ucişi şi mulţi alţii au fost răniţi în incidente de securitate, iar 92 au fost răpiţi.

        Ziua mondială pentru asistenţa umanitară a fost instituită de Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în 2008 şi comemorată pentru prima dată în 2009 pentru a „contribui la sensibilizarea opiniei publice cu privire la acţiunile umanitare şi la importanţa cooperării internaţionale şi pentru a-i comemora pe toţi lucrătorii umanitari, tot personalul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tot personalul asociat care au lucrat pentru promovarea cauzei umanitare, precum şi pe cei care şi-au pierdut viaţa la datorie”.

        Aceasta reprezintă, de asemenea, un moment de rememorare a evenimentelor acelei zile din 2003 în care Oficiul ONU din Irak a fost bombardat şi 22 de persoane şi-au pierdut viaţa. Tema din acest an a Zilei mondiale pentru asistenţa umanitară este „Suntem lucrători umanitari”.

        Parteneriatul dintre Organizaţia Naţiunilor Unite şi Comisia Europeană reprezintă o componentă-cheie a sistemului umanitar mondial. UE şi ONU vor continua să lucreze împreună pentru a garanta siguranţa lucrătorilor umanitari şi pentru a asigura respectarea principiilor umanitare.

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...