RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Expoziţia itinerantă “Satul Biodiversităţii” contează pe tinerii constănţeni

        În perioada 22 august – 5 septembrie, “Satul Biodiversităţii” este oaspete special al Municipiului Constanţa, pentru a aduce în atenţia constănţenilor şi a turiştilor oraşului maritim un subiect de interes major - diminuarea biodiversităţii şi necesitatea implicării la nivel individual pentru stoparea acestui proces.

        Expoziţia itinerantă ce face parte din campania Comisiei Europene (DG MEDIU) “Contăm unii pe alţii”, va fi amplasată în cea mai circulată zonă turistică a oraşului, pe Faleza Constanţa, în aria cuprinsă între Cazinou şi Comandamentului Marinei Militare, şi îşi propune informarea şi responsabilizarea cetăţenilor şi în special a tinerilor în privinţa biodiversităţii.

        “Satul Biodiversităţii” îşi aşteaptă vizitatorii cu informaţii şi mesaje cu puternic impact vizual şi emoţional şi va fi inaugurat în data de 23 august cu activităţi interesante şi interactive pentru protejarea biodiversităţii, având ca invitaţi membrii Societăţii de Explorări Oceanografice şi Protecţie  Mediului Marin OCEANIC-CLUB din Constanţa.

      Partenerii de la OCEANIC-CLUB se alătură evenimentului pentru a împărtăşi publicului câteva din problemele cu care se confruntă ecosistemul Mării Negre, precum şi proiecte în care organizaţia este implicată pentru protejarea acestui ecosistem. Se va organiza şi o ieşire cu barca în largul mării, pentru a captura imagini subacvatice ce vor fi apoi prezentate publicului.

        Vă aşteptăm aşadar pe Faleza din Constanţa, în „Satul Biodiversităţii”, să descoperiţi cum contăm unii pe alţii, ca într-un uriaş domino. Noi contăm pe albine, care contează pe flori, care contează pe furnici, care contează pe copaci, care contează pe gâze, care contează pe vrăbii, care contează pe TINE.
Contăm unii pe alţii!

Despre Campania Biodiversităţii

        Expoziţia face parte din Campania Biodiversităţii a Comisiei Europene, care a fost lansată în aprilie şi se desfăşoară concomitent în 6 State Membre cu un grad scăzut de informare în privinţa biodiversităţii – România, Bulgaria, Italia, Spania, Polonia şi Olanda.

        Iniţiativa Comisiei are la bază un recent studiu Eurobarometru care arată că mulţi europeni nu înţeleg semnificaţia termenului biodiversitate şi nu cred că sunt bine informaţi în ceea ce priveşte pierderea ei. De aceea, campaniaîşi propune să contribuie la creşterea gradului de responsabilizare a publicului prin educare şi prin generarea unui angajament comun al cetăţenilor şi autorităţilor locale.

        Mesajul principal al campaniei este interdependenţa biodiversităţii exprimată în termeni simpli: noi depindem de albină, care depinde de floare, care depinde de furnici, care depinde de copac, care depinde de gândac, care depinde de vrabie. Contăm unii pe alţii.

Pagini Utile


Pagina de internet a campaniei
http://www.contamuniipealtii.eu

Pagina campaniei pe Facebook
http://apps.facebook.com/biodiversity

Contact
Dna Adriana JIPA, PROPAGANDA CONSULTING, Mobil: 0723 23 93 73 / tel: 021 224 30 40, adriana.jipa@propagandaconsulting.ro

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...