RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Cercetarea în sectorul TIC: conservarea informaţiilor digitale ale Europei pentru generaţiile viitoare

         În prezent, sunt disponibile, sub forma de software cu sursă deschisă, instrumente, elaborate cu finanţare din partea UE, prin care se asigură că informaţiile stocate digital pot fi conservate, accesate şi înţelese pe termen nedeterminat.Programul de cercetare CASPAR al UE (Conservarea, accesarea şi regăsirea cunoştinţelor culturale, artistice şi ştiinţifice) a implicat cercetători din Republica Cehă, Franţa, Grecia, Israel, Italia şi din Regatul Unit.Această activitate completează iniţiative precum Europeana, biblioteca digitală europeană (a se vedea MEMO/10/166).Din cele 15 milioane euro care reprezintă costul total al proiectului, UE a contribuit cu 8,8 milioane din bugetul Programului-cadru de cercetare al Comisiei Europene (Al şaselea Program-cadru 2001-2006).Până în prezent, un volum important de informaţii electronice precum registre oficiale, arhive muzeale şi rezultate ştiinţifice a devenit ilizibil sau riscă să se piardă din cauza faptului că noile tehnologii nu permit citirea respectivelor informaţii sau nu permit actualilor utilizatori să le înţeleagă.Aplicarea rezultatelor cercetării din sectorul TIC în beneficiul cetăţenilor şi al întreprinderilor europene reprezintă un element cheie din documentul Agenda digitală pentru Europa, adoptat de Comisie în luna mai 2010 (a se vedea IP/10/581, MEMO/10/199 şi MEMO/10/200).

         Vicepreşedintele Comisiei pentru Agenda digitală, Neelie Kroes, a declarat:„Informaţiile digitale sunt deosebit de vulnerabile şi totodată deosebit de valoroase.Oricine a pierdut accesul la fotografii de familie sau la documente vechi va înţelege frustrarea provocată de folosirea unor tehnologii incompatibile.Sunt foarte încântată de potenţialul de care dispun instrumentele şi tehnicile CASPAR pentru a asigura pe viitor calitatea durabilă şi accesul la datele valoroase.”  

         Tehnologia digitală a revoluţionat modul în care utilizăm cunoştinţele şi informaţiile, în special în domenii ştiinţifice precum astronomia sau climatologia care se bazează pe analiza cantitativă a unui volum mare de seturi de date pe parcursul unei perioade de timp îndelungate. De exemplu, se înregistrează deja de câteva decenii dovezile influenţei activităţilor umane asupra încălzirii globale. În pofida dezvoltării tehnologiilor de înregistrare a datelor, de la cartele perforate şi benzi magnetice la sistemele „cloud computing” pe servere uriaşe, pe viitor, capacitatea de a accesa şi înţelege informaţiile într-un context caracterizat de evoluţii tehnologice reprezintă în continuare un aspect crucial pentru progresul ştiinţific.

         Se codează în format digital imense cantităţi de informaţii de natură diferită. Unele tipuri de date sunt precum documentele – de exemplu, bibliotecile păstrează pe rafturi documente tipărite şi, în viitor, persoanele care le iau de pe raft vor putea să le citească. Echivalentul digital al acestei imagini ar însemna ca, pe viitor, să se poată tipări un document extras dintr-un procesor de text. În rest, lumea digitală nu se prezintă în acest mod. De exemplu, nu este suficient să se poată tipări cifrele primite de la sateliţii de observaţii terestre; acest lucru ar fi posibil, însă numerele respective nu ar fi inteligibile.

         CASPAR tratează o gamă largă de aspecte din sfera conservării tuturor tipurilor de informaţii codate digital, precum şi aspecte legate de utilizarea acestora pe viitor. CASPAR poate descrie datele suficient de bine astfel încât cifrele respective să poată fi extrase pe viitor, ceea ce reprezintă echivalentul tipăririi lor. Totodată, CASPAR oferă posibilitatea ca atât cifrele, cât şi relaţiile dintre ele să poată fi înţelese şi uşor de folosit în viitor de orice software şi pentru orice fel de cercetare, în funcţie de ceea ce vor dori oamenii de ştiinţă.

         Aceste metode au fost testate cu succes cu diferite tipuri de date provenind din domeniile ştiinţei, patrimoniului cultural şi al artelor scenice contemporane.

         Software-ul cu sursă deschisă este disponibil pentru a fi descărcat gratuit şi pentru dezvoltarea ulterioară în aplicaţii comerciale.

  • Informaţii suplimentare

CASPAR poate fi descărcat de la adresa
Înregistrare pentru participare la ICT 2010

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...