RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Pactul Ecologic

Mediu: Orientări pentru limitarea impermeabilizării solului

        Impermeabilizarea solului (acoperirea terenului cu un material impermeabil) este una dintre principalele cauze ale degradării solurilor din UE. Impermeabilizarea solului afectează adesea terenurile agricole fertile, periclitează biodiversitatea, sporește riscul de inundații și de deficit de apă și contribuie la încălzirea globală. Noile orientări privind bunele practici de limitare, atenuare și compensare a impermeabilizării solului făcute publice astăzi de Comisia Europeană cuprind exemple de politici, legislație, scheme de finanțare, instrumente de amenajare teritorială la nivel local, campanii de informare și multe alte bune practici puse în aplicare în întreaga Uniune Europeană. Orientările constituie un apel pentru o amenajare mai inteligentă a teritoriului și pentru utilizarea unor materiale mai permeabile, în scopul conservării solurilor. Comisarul european pentru mediu, Janez Potočnik, a declarat: „Pierderea resurselor solului prin urbanizare și prin transformarea peisajului nostru este una dintre principalele provocări cu care se confruntă Europa în domeniul mediului. Se impune urgent ca această resursă prețioasă să fie utilizată cu mai multă înțelepciune, pentru a se asigura menținerea pentru generațiile viitoare a numeroaselor servicii vitale pe care le oferă. Nu putem să turnăm pur și simplu beton peste șansele noastre de a avea un viitor sustenabil.” Europa este continentul cel mai urbanizat al lumii. În fiecare an, o suprafață de încă 1 000 km² (mai mare decât orașul Berlin) este preluată pentru activități umane, o mare parte din aceasta ajungând să fie impermeabilizată.

        Dacă această tendință continuă cu aceeași viteză, peste 100 de ani vom fi transformat o suprafață comparabilă cu teritoriile Franței și Spaniei puse la un loc. Formarea solului este un proces foarte lent (sunt necesare secole pentru formarea unui centimetru), deci impermeabilizarea solului dăunează în mod semnificativ solului și duce adesea la pierderea acestuia pentru totdeauna. Din acest motiv, deși dezvoltarea infrastructurii trebuie încurajată pentru a se stimula creșterea economică, este necesară o gestionare mai eficientă și mai responsabilă a terenurilor. Impermeabilizarea solului poate fi limitată prin amenajarea inteligentă a teritoriului și prin limitarea extinderii urbane. În schimb, poate fi valorificat potențialul de dezvoltare din interiorul zonelor urbane, de exemplu prin regenerarea zonelor industriale abandonate (a siturilor industriale dezafectate).

        Măsurile de atenuare includ utilizarea unor materiale permeabile în locul cimentului sau al asfaltului, sprijinirea „infrastructurii verzi” și utilizarea mai amplă a sistemelor naturale de colectare a apelor. Atunci când sunt insuficiente măsurile de atenuare la fața locului, pot fi luate în considerare măsuri de compensare care îmbunătățesc funcțiile solului în altă parte. Orientările Comisiei subliniază importanța unei abordări integrate a amenajării teritoriului. De asemenea, s-au dovedit eficiente abordările regionale specifice și mobilizarea resurselor neutilizate la nivel local. În prezent, politicile existente pentru dezvoltarea infrastructurilor sunt examinate atent în vederea reducerii subvențiilor care ar putea stimula ocuparea nesustenabilă a terenurilor și impermeabilizarea solului. Reducerea ponderii taxelor de urbanism în bugetele municipale poate sprijini, de asemenea, amenajarea teritoriului pe termen lung. Pagini Utile

  • Orientări privind bunele practici de limitare, atenuare și compensare a impermeabilizării solului

http://ec.europa.eu/environment/soil/sealing_guidelines.htm

  • Conferința din 10-11 mai 2012

http://ec.europa.eu/environment/soil/conference_may2012.htm

  • Materiale video

http://www.tvlink.org/mediadetails.php?key=64640b2a69a635e84c10&title=Soil+sealing+-+Destroying+earth%27s+living+skin&titleleft=Environment

Alte articole recomandate din categoria Pactul Ecologic (410 articole disponibile)

Pactul Ecologic
25.05.2026

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a...

Pactul Ecologic
19.05.2026

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a...

Pactul Ecologic
15.03.2026

Comisia investește peste 103 milioane EUR în proiecte europene strategice în domeniul mediului și al climei

La 9 martie Comisia Europeană investește peste103 milioane EUR în șapte proiecte strategice din întreaga Europă, cu finanțare...

Pactul Ecologic
19.01.2026

Potrivit raportului Copernicus, temperaturile la nivel global și european din 2025 s-au situat pe locul trei în topul celor mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată

Temperaturile globale din 2025 s-au situat pe locul trei în topul celor mai ridicate temperaturi înregistrate...

Pactul Ecologic
16.12.2025

Comisia îi solicită României să reducă emisiile de poluanți atmosferici

Comisia îi solicită României să reducă emisiile de poluanți atmosferici.   Comisia a decis...

Pactul Ecologic
16.12.2025

Comisia decide să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligațiilor UE de monitorizare a aerului

Comisia decide să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru...

Pactul Ecologic
06.11.2025

Comisia salută consolidarea nivelului de ambiție climatică a UE înainte de COP30

Comisia salută acordul la care au ajuns statele membre cu privire la o nouă și...

Pactul Ecologic
18.09.2025

Comisia lansează o inițiativă majoră de finanțare a eficienței energetice împreună cu Banca Europeană de Investiții

Comisia Europeană și Grupul BEI au lansat în comun Inițiativa privind eficiența energetică a...

Pactul Ecologic
20.07.2025

O mai bună punere în aplicare a normelor de mediu ale UE protejează sănătatea umană și sprijină creșterea economică

Comisia a publicat cea de a patra evaluare a punerii în aplicare a politicilor de...