RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Pactul Ecologic

Se solicită Ungariei și României să asigure protecția propriilor habitate sălbatice

        Comisia a solicitat Ungariei și României să intensifice protecția habitatelor proprii. Ambele țări au permis desfășurarea de activități sau de proiecte de dezvoltare în zone vulnerabile din punct de vedere ecologic fără a efectua în prealabil evaluări adecvate ale impactului. La recomandarea comisarului european pentru mediu Janez Potočnik, Comisia trimite un aviz motivat Ungariei și un aviz motivat suplimentar României, cerându-le să pună în aplicare în mod corect legislația pertinentă privind protecția habitatelor. Dacă Ungaria și România nu iau măsurile necesare în termen de două luni, Comisia poate deferi cazurile Curții de Justiție a Uniunii Europene. Directiva „Habitate”, adoptată în 1992, reprezintă o piatră de temelie a politicii europene în domeniul conservării naturii și are la bază doi piloni: rețeaua Natura 2000 de situri protejate și sistemul riguros de protecție a speciilor. Fiecare stat membru al UE a desemnat situri Natura 2000 pentru a ajuta la conservarea habitatelor și a speciilor rare prezente pe teritoriul lor.

        În Ungaria, a fost depusă o plângere împotriva unei tăieri (defrișări) necorespunzătoare care a avut loc în pădurea „Sár-éger”– componentă a sitului Natura 2000 „Csaholc-Garbolc” –, lucru ce a generat o pierdere semnificativă a unui habitat prioritar. În urma unui schimb de informații cu autoritățile maghiare, Comisia a concluzionat că autoritățile maghiare nu au efectuat o evaluare corespunzătoare a impactului înaintea operațiunii de tăiere, nici nu au luat suficiente măsuri compensatorii pentru a contrabalansa daunele produse.

        Autoritățile naționale române nu au reușit să realizeze o evaluare aprofundată și cuprinzătoare a impactului pentru un proiect din 2009 de dezvoltare a plajei aprobat în Sulina, la Marea Neagră. Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere în mai 2010. Răspunsul României nu a abordat toate preocupările Comisiei, iar scrisoarea a fost urmată de un prim aviz motivat în ianuarie 2011. În prezent, sunt necesare clarificări suplimentare cu privire la procedura aplicabilă, precum și la elemente contradictorii prezente în documentația transmisă de România– în special cu privire la versiunea finală a studiului de impact prezentat de aceasta și la impactul negativ al proiectului de dezvoltare asupra habitatelor respective.

Context

        Directiva „Habitate” protejează peste 1 000 de specii de animale și de plante și peste 200 de „tipuri de habitate”, cum sunt tipurile speciale de păduri, pajiști și zone umede, care sunt de importanță europeană. În rețeaua Natura 2000 sunt incluse peste 25 000 de situri care acoperă o zonă vastă: aproape o cincime din zona terestră europeană și o parte importantă din mările înconjurătoare. Unele situri sunt situate în zone îndepărtate, dar cele mai multe fac parte din zonele rurale și conțin o serie de habitate diferite, de zone tampon și de alte elemente de peisaj.

Contact:
     Joe Hennon (+32 2 295 35 93)
     Monica Westeren  (+32 2 299 18 30)

Pagini Utile

  • Statisticile actualizate privind încălcările legislației UE în general pot fi consultate la adresa:

http://ec.europa.eu/environment/legal/implementation_en.htm

  • Despre Directiva „Habitate”:

http://ec.europa.eu/environment/nature/legislation/habitatsdirective/index_en.htm

  • Pentru mai multe informaţii despre implementarea legislaţiei europene accesaţi:

MEMO/12/387

Alte articole recomandate din categoria Pactul Ecologic (410 articole disponibile)

Pactul Ecologic
25.05.2026

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a...

Pactul Ecologic
19.05.2026

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a...

Pactul Ecologic
15.03.2026

Comisia investește peste 103 milioane EUR în proiecte europene strategice în domeniul mediului și al climei

La 9 martie Comisia Europeană investește peste103 milioane EUR în șapte proiecte strategice din întreaga Europă, cu finanțare...

Pactul Ecologic
19.01.2026

Potrivit raportului Copernicus, temperaturile la nivel global și european din 2025 s-au situat pe locul trei în topul celor mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată

Temperaturile globale din 2025 s-au situat pe locul trei în topul celor mai ridicate temperaturi înregistrate...

Pactul Ecologic
16.12.2025

Comisia îi solicită României să reducă emisiile de poluanți atmosferici

Comisia îi solicită României să reducă emisiile de poluanți atmosferici.   Comisia a decis...

Pactul Ecologic
16.12.2025

Comisia decide să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligațiilor UE de monitorizare a aerului

Comisia decide să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru...

Pactul Ecologic
06.11.2025

Comisia salută consolidarea nivelului de ambiție climatică a UE înainte de COP30

Comisia salută acordul la care au ajuns statele membre cu privire la o nouă și...

Pactul Ecologic
18.09.2025

Comisia lansează o inițiativă majoră de finanțare a eficienței energetice împreună cu Banca Europeană de Investiții

Comisia Europeană și Grupul BEI au lansat în comun Inițiativa privind eficiența energetică a...

Pactul Ecologic
20.07.2025

O mai bună punere în aplicare a normelor de mediu ale UE protejează sănătatea umană și sprijină creșterea economică

Comisia a publicat cea de a patra evaluare a punerii în aplicare a politicilor de...