RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Pactul Ecologic

Mediu: UE aniversează 20 de ani de program LIFE și de protecție a naturii

La Genk, în Belgia, a avut loc pe 22 octombrie un eveniment dublu pentru a sărbători a 20-a aniversare a două dintre elementele fundamentale ale politicii de mediu a UE. Acum douăzeci de ani, UE a adoptat Directiva Habitate, unul dintre reperele pentru construirea rețelei europene a zonelor protejate, Natura 2000. LIFE – instrumentul financiar pentru mediu al UE – aniversează, de asemenea, 20 de ani de existență.

Luând cuvântul cu ocazia unei ceremonii organizate pentru a marca evenimentul, comisarul pentru mediu, Janez Potočnik, a spus: „Natura 2000 este cea mai extinsă rețea coordonată de zone protejate din lume, ea cuprinzând peste 26 000 de situri care acoperă aproape o cincime din suprafața noastră de uscat plus importante zone marine.Este o realizare extraordinară, pe care o datorăm Directivei Habitate. Programul LIFE este, de asemenea, un mare succes.În ultimii 20 de ani, el s-a concentrat pe aproximativ 400 de specii, multe dintre acestea fiind aduse în prezent la un stadiu de conservare corespunzător.Europenii pot fi mândri de aceste rezultate.”

Directiva Habitate este cea mai ambițioasă inițiativă întreprinsă vreodată pentru conservarea biodiversității Europei. Guvernele statelor membre ale UE au adoptat acest act legislativ în 1992, pe fondul îngrijorării crescânde legate de scăderea tot mai accentuată a biodiversității. Alături de Directiva Păsări, această directivă trasează cadrul pentru conservarea naturii în întreaga Uniune, la scară cu adevărat europeană. Ea asigură protecția a peste 1 000 de specii de animale și plante și a peste 200 de tipuri de habitate, inclusiv păduri, pășuni și zone umede de interes pentru Europa din punctul de vedere al conservării.

Rezultatul direct al acestei legislații este Natura 2000, o rețea ecologică paneuropeană de situri protejate, formată în scopul protejării speciilor și habitatelor din întreaga Uniune, în mediul lor natural. În momentul de față rețeaua este aproape completă, ea acoperind o suprafață echivalentă cu întinderea Germaniei, Poloniei și Republicii Cehe luate împreună. Siturile Natura 2000 nu sunt numai rezervații naturale, ci se bazează pe un concept mult mai larg de conservare și utilizare sustenabilă – zone în care omul colaborează cu natura.

Fondul european pentru mediu, LIFE, a contribuit cu peste 1,2 miliarde EUR la managementul și refacerea a peste 2 000 de situri Natura 2000 în întreaga UE. În ultimii 20 de ani, din cele două secțiuni ale fondului - LIFE „Natură” și LIFE „Mediu” – au fost cofinanțate 3 685 proiecte, acordându-se în total 2,8 miliarde EUR din bugetul UE. Prin încrederea și sprijinul manifestate față de aceste inițiative, fondul a atras alte 3,8 miliarde EUR pentru o multitudine de proiecte vizând îmbunătățirea mediului și comunicarea realizărilor către un public mai larg.

Context

Rețeaua Natura 2000 cuprinde peste 26 000 de situri. Unele dintre acestea se află în zone îndepărtate, dar cele mai multe fac parte din zonele noastre rurale și conțin o serie de habitate diferite, zone tampon și alte elemente de peisaj. Natura 2000 protejează zonele valoroase din punctul de vedere al biodiversității din Europa, susținând totodată mijloacele de subzistență ale fermierilor, silvicultorilor, pescarilor și ale altor utilizatori care trăiesc în aceste zone și au grijă de acest capital natural vital. Investițiile în Natura 2000 au un potențial semnificativ de a contribui la o creștere economică durabilă și la crearea de locuri de muncă, în special în zonele rurale și în cele mai puțin dezvoltate. Asigurarea unor ecosisteme sănătoase prin managementul ariilor Natura 2000 contribuie, de asemenea, la obiectivele legate de atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea.

Denumirea LIFE provine din acronimul în limba franceză pentru L’Instrument Financier pour l’environnement (Instrumentul financiar pentru mediu). Anul acesta se desfășoară peste 300 de evenimente pentru a aniversa „20 de ani de program LIFE”, organizate pe marginea unor proiecte LIFE, atât mai vechi, cât și actuale. Evenimentele de diseminare sunt variate, de la o tabără de Paști pentru copii (Spania) sau un târg internațional de flori (Grecia), până la un concert de broaște sub lumina lunii (Germania). Mai multe informații despre toate cele peste 300 de evenimente LIFE se găsesc aici: calendarul evenimentelor aniversare „20 de ani de LIFE”

Contact:
Joe Hennon  (+32 2 295 35 93)
Monica Westeren  (+32 2 299 18 30)

Pagini Utile

Alte articole recomandate din categoria Pactul Ecologic (410 articole disponibile)

Pactul Ecologic
25.05.2026

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a...

Pactul Ecologic
19.05.2026

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a...

Pactul Ecologic
15.03.2026

Comisia investește peste 103 milioane EUR în proiecte europene strategice în domeniul mediului și al climei

La 9 martie Comisia Europeană investește peste103 milioane EUR în șapte proiecte strategice din întreaga Europă, cu finanțare...

Pactul Ecologic
19.01.2026

Potrivit raportului Copernicus, temperaturile la nivel global și european din 2025 s-au situat pe locul trei în topul celor mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată

Temperaturile globale din 2025 s-au situat pe locul trei în topul celor mai ridicate temperaturi înregistrate...

Pactul Ecologic
16.12.2025

Comisia îi solicită României să reducă emisiile de poluanți atmosferici

Comisia îi solicită României să reducă emisiile de poluanți atmosferici.   Comisia a decis...

Pactul Ecologic
16.12.2025

Comisia decide să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligațiilor UE de monitorizare a aerului

Comisia decide să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru...

Pactul Ecologic
06.11.2025

Comisia salută consolidarea nivelului de ambiție climatică a UE înainte de COP30

Comisia salută acordul la care au ajuns statele membre cu privire la o nouă și...

Pactul Ecologic
18.09.2025

Comisia lansează o inițiativă majoră de finanțare a eficienței energetice împreună cu Banca Europeană de Investiții

Comisia Europeană și Grupul BEI au lansat în comun Inițiativa privind eficiența energetică a...

Pactul Ecologic
20.07.2025

O mai bună punere în aplicare a normelor de mediu ale UE protejează sănătatea umană și sprijină creșterea economică

Comisia a publicat cea de a patra evaluare a punerii în aplicare a politicilor de...