RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Pactul Ecologic

Mediu: europenii doresc o politică a UE mai fermă în domeniul calității aerului

Conform ultimului studiu, majoritatea europenilor (56%) cred că, în ultimii 10 ani, calitatea aerului s-a deteriorat. În Italia, nu mai puțin de 81% dintre intervievați sunt de această părere, iar în Cipru, Franța, Grecia, Ungaria, România și Spania, 70-75% dintre participanți cred acest lucru. Studiul – un sondaj Eurobarometru intitulat Atitudinile europenilor în privința calității aerului – demonstrează o susținere fermă a continuării acțiunilor în domeniu la nivelul UE. Aproape patru din cinci participanți (79%) consideră că UE ar trebui să propună măsuri suplimentare pentru rezolvarea problemei poluării aerului. În cadrul sondajului, participanții au fost întrebați anume dacă știu de existența standardelor UE de calitate a aerului și a plafoanelor naționale de emisii, iar dintre cei care știau de aceste instrumente (25% în ambele cazuri), peste jumătate (58%, respectiv 51%) au fost de părere că acestea ar trebui să fie și mai riguroase. Se va ține seama de aceste rezultate la revizuirea în curs a politicii UE în domeniul calității aerului realizată de Comisie, care se va încheia în a doua jumătate a anului 2013. Janez Potočnik, comisarul european pentru mediu, a declarat: „Cetățenii doresc ca noi să acționăm, iar noi vom răspunde așteptărilor prin revizuirea, în 2013, a politicii în domeniul calității aerului. Europenii cer mai multe măsuri în sectoarele-cheie și mai multe informații privind eficiența politicilor. Pentru a răspunde acestor cerințe, trebuie să ne coordonăm la nivel politic și să continuăm cu acțiuni efective pe teren”. Sondajul dezvăluie o largă nemulțumire legată de acțiunile întreprinse în prezent pentru combaterea problemelor de calitate a aerului, șapte din zece europeni (72%) considerând nesatisfăcătoare eforturile autorităților publice de a îmbunătăți calitatea aerului. De asemenea, sondajul indică un sentiment general că nivelul de informare pe acest subiect este insuficient; aproape șase din zece europeni (59%) simt că nu sunt suficient informați cu privire la chestiuni legate de calitatea aerului, iar 31% dintre participanții din Spania și 27% dintre cei din Luxemburg, Cipru și Letonia consideră că nu sunt informați deloc.

La întrebarea care ar fi cel mai eficient mod de combatere a poluării atmosferice, 43% au sugerat controale mai stricte ale emisiilor provenite din industrie și din producția de energie. Emisiile având ca sursă vehiculele (96%), industria (92%) și transporturile internaționale (86%) sunt considerate a avea cea mai mare influență asupra poluării aerului.

Un alt motiv de îngrijorare este și impactul poluării atmosferice asupra sănătății și asupra naturii. Aproape 9 din 10 europeni consideră că bolile legate de calitatea aerului, precum cele respiratorii sau cele cardiovasculare, constituie o problemă gravă. Tot probleme grave sunt considerate, de către 8 intervievați din 10, acidificarea și eutrofizarea.

Mașinile electrice și cele hibride, electrice/pe benzină, sunt considerate benefice pentru calitatea aerului, iar electricitatea cea mai prietenoasă pentru mediu dintre modalitățile de încălzire a locuințelor, urmată de biomasa lemnoasă, de gaz și de biomasa sub formă de pelete. Șapte din zece participanți cred că energia din surse regenerabile ar trebui să fie prioritară ca opțiune energetică în viitor. Circa 85% dintre europeni sunt de acord cu principiul „poluatorul plătește”, conform căruia cei care poluează ar trebui să suporte costurile impactului negativ al poluării asupra sănătății și mediului. La întrebarea ce ar putea face la nivel personal pentru îmbunătățirea calității aerului, majoritatea participanților (63%) au numit reducerea utilizării mașinii personale și înlocuirea echipamentelor vechi cu modele mai eficiente energetic (54%) drept cele mai importante acțiuni ce pot fi întreprinse individual.

Context
În pofida progreselor înregistrate în ultimii ani, câteva standarde de calitate a aerului sunt încă cu mult depășite în majoritatea zonelor cu mare densitate de populație din UE, în special poluanții precum pulberile în suspensie, ozonul troposferic și dioxidul de azot. În 2013, va avea loc revizuirea politicii actuale a Comisiei din acest domeniu, cu accent pe găsirea de modalități de ameliorare a calității aerului pe care îl respirăm.

Ca parte a procesului de revizuire, Comisia a lansat și o consultare online a părților interesate, în cadrul căreia cetățenii, organizațiile și întreprinderile din UE își pot exprima opiniile și ideile referitoare la opțiunile de revizuire a politicii cu privire la calitatea aerului. Consultarea online este deschisă până la 4 martie 2013 și este accesibilă la următoarea adresă:

http://ec.europa.eu/environment/consultations/air_pollution_en.htm
În 2011, a avut loc o primă consultare online a părților interesate, iar raportul corespunzător poate fi găsit
aici:http://ec.europa.eu/environment/air/pdf/Survey%20AQD%20review%20-%20Part%20I%20Main%20results.pdf 

Studiul Eurobarometru privind calitatea aerului, în cadrul căruia li s-au adresat întrebări legate de acest subiect unui număr de peste 25 000 de cetățeni ai UE din toate statele membre, s-a desfășurat în toamna anului 2012. Rezultatele vor fi incluse în revizuirea în curs a politicii UE din domeniul calității aerului.

Persoane de contact:
Joe Hennon (+32 2 295 35 93)
Monica Westeren (+32 2 299 18 30)

Pagini Utile

  • Pentru mai multe detalii privind politica UE în domeniul calității aerului, a se vedea:

http://ec.europa.eu/environment/air/index_en.htm

  • Pentru consultarea rezultatelor complete ale sondajului Eurobarometru, a se vedea:

http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/flash_arch_360_345_en.htm#360

Alte articole recomandate din categoria Pactul Ecologic (410 articole disponibile)

Pactul Ecologic
25.05.2026

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a...

Pactul Ecologic
19.05.2026

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a...

Pactul Ecologic
15.03.2026

Comisia investește peste 103 milioane EUR în proiecte europene strategice în domeniul mediului și al climei

La 9 martie Comisia Europeană investește peste103 milioane EUR în șapte proiecte strategice din întreaga Europă, cu finanțare...

Pactul Ecologic
19.01.2026

Potrivit raportului Copernicus, temperaturile la nivel global și european din 2025 s-au situat pe locul trei în topul celor mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată

Temperaturile globale din 2025 s-au situat pe locul trei în topul celor mai ridicate temperaturi înregistrate...

Pactul Ecologic
16.12.2025

Comisia îi solicită României să reducă emisiile de poluanți atmosferici

Comisia îi solicită României să reducă emisiile de poluanți atmosferici.   Comisia a decis...

Pactul Ecologic
16.12.2025

Comisia decide să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligațiilor UE de monitorizare a aerului

Comisia decide să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru...

Pactul Ecologic
06.11.2025

Comisia salută consolidarea nivelului de ambiție climatică a UE înainte de COP30

Comisia salută acordul la care au ajuns statele membre cu privire la o nouă și...

Pactul Ecologic
18.09.2025

Comisia lansează o inițiativă majoră de finanțare a eficienței energetice împreună cu Banca Europeană de Investiții

Comisia Europeană și Grupul BEI au lansat în comun Inițiativa privind eficiența energetică a...

Pactul Ecologic
20.07.2025

O mai bună punere în aplicare a normelor de mediu ale UE protejează sănătatea umană și sprijină creșterea economică

Comisia a publicat cea de a patra evaluare a punerii în aplicare a politicilor de...