RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Pactul Ecologic

Becurile clasice, de domeniul trecutului

        În următorii trei ani, UE va interzice treptat becurile clasice, în favoarea unei noi generaţii de produse eficiente din punct de vedere energetic.

        Conform reglementărilor care intră în vigoare în septembrie, producătorii şi importatorii nu mai pot vinde în UE becuri incandescente cu lumină clară şi cu o putere egală sau mai mare de 100 W. Magazinele pot însă continua să le comercializeze, până la epuizarea stocurilor.
        Interzicerea acestui tip de produs face parte din măsurile de economisire a energiei şi de combatere a schimbărilor climatice. În septembrie 2011 şi 2012, interdicţia va fi extinsă şi la becurile incandescente cu lumină clară de putere mai mică. Becurile cu lumină mată, precum şi cele cu halogen mari consumatoare de energie, vor fi de asemenea scoase treptat de pe piaţă.

        Aceste măsuri vor permite, până în 2020, economii de energie care ar acoperi consumul anual a 23 de milioane de locuinţe, adică echivalentul consumului de energie electrică al Belgiei. De asemenea, va conduce la o reducere a emisiilor de dioxid de carbon cu 32 de milioane de tone pe an, ceea ce înseamnă aproape 10% din emisiile anuale de gaze cu efect de seră înregistrate la nivel mondial.

        Introduse în urmă cu 130 de ani, becurile incandescente clasice transformă în lumină doar 5% din energia pe care o consumă, restul risipindu-se sub formă de căldură. Ele produc cantităţi de deşeuri mult mai mari decât produsele noi printre care se numără becurile fluorescente compacte, becurile halogene ecologice sau diodele luminescente.

Becurile fluorescente folosesc cu 65-80% mai puţină energie decât cele incandescente, reprezentând în prezent cea mai eficientă alternativă de pe piaţa europeană. Mulţi consumatori ezită însă să le folosească, arătându-se îngrijoraţi de preţul, impactul asupra sănătăţii şi estetica acestora.

        Becurile fluorescente sunt mai scumpe la achiziţie, dar mai avantajoase în final, datorită consumului redus şi duratei de viaţă mult mai mari. UE a estimat că o familie poate economisi cel puţin 50 de euro pe an, folosind becuri economice.

        Comisarul pentru energie, Andris Piebalgs, crede că, treptat, consumatorii vor trece la utilizarea produselor eficiente energetic. „Ideile excelente nu sunt întotdeauna asimilate rapid”, scria acesta într-un comentariu postat de curând pe blog. Comisarul este de părere că interdicţia va favoriza îmbunătăţirea mijloacelor de iluminat.

Pentru a clarifica procesul, schimbările sunt explicate pe site-ul Comisiei, în 22 de limbi oficiale.
Reglementările se referă doar la sursele de lumină nondirecţionale (care emit lumină în toate direcţiile). Norme similare vor fi adoptate, cel mai probabil în 2010, pentru sursele de lumină direcţionale.

Alte articole recomandate din categoria Pactul Ecologic (410 articole disponibile)

Pactul Ecologic
25.05.2026

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a...

Pactul Ecologic
19.05.2026

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a...

Pactul Ecologic
15.03.2026

Comisia investește peste 103 milioane EUR în proiecte europene strategice în domeniul mediului și al climei

La 9 martie Comisia Europeană investește peste103 milioane EUR în șapte proiecte strategice din întreaga Europă, cu finanțare...

Pactul Ecologic
19.01.2026

Potrivit raportului Copernicus, temperaturile la nivel global și european din 2025 s-au situat pe locul trei în topul celor mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată

Temperaturile globale din 2025 s-au situat pe locul trei în topul celor mai ridicate temperaturi înregistrate...

Pactul Ecologic
16.12.2025

Comisia îi solicită României să reducă emisiile de poluanți atmosferici

Comisia îi solicită României să reducă emisiile de poluanți atmosferici.   Comisia a decis...

Pactul Ecologic
16.12.2025

Comisia decide să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligațiilor UE de monitorizare a aerului

Comisia decide să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru...

Pactul Ecologic
06.11.2025

Comisia salută consolidarea nivelului de ambiție climatică a UE înainte de COP30

Comisia salută acordul la care au ajuns statele membre cu privire la o nouă și...

Pactul Ecologic
18.09.2025

Comisia lansează o inițiativă majoră de finanțare a eficienței energetice împreună cu Banca Europeană de Investiții

Comisia Europeană și Grupul BEI au lansat în comun Inițiativa privind eficiența energetică a...

Pactul Ecologic
20.07.2025

O mai bună punere în aplicare a normelor de mediu ale UE protejează sănătatea umană și sprijină creșterea economică

Comisia a publicat cea de a patra evaluare a punerii în aplicare a politicilor de...