RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Pactul Ecologic

Saptamana summit-urilor pentru salvarea Tratatului de la Copenhaga privind climatul

        Negocierile de la Copenhaga din decembrie privind climatul care urmaresc obtinerea unui tratat care sa inlocuiasca Protocolul de la Kyoto trebuie salvate de la esec. Cu aceasta misiune se intalnesc sefii de stat ai tarilor membre ONU in 22 septembrie la New York si apoi in 24 si 25 septembrie la Pittsburgh. Cea mai mare provocare a incheierii unui acord la Copenhaga este aceea de a distribui in mod egal responsabilitatile intre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare.

        Reuniunea de marti de la New York a fost convocata de secretarul general al ONU, Ban Ki-moon care ceruse saptamana trecuta sefilor de guvern din intreaga lume sa continue sa avanseze in negocierile privind clima, declarandu-se foarte preocupat de blocarea acestora. Reprezentantii tarilor G20 se intalnesc apoi la Pittsburgh, unde alaturi de situatia economica mondiala, problema incalzirii climatice este si ea pe agenda.

        Reuniunile din Statele Unite ar putea debloca negocierile care sunt in impas mai ales din cauza neintelegerilor privind termenele de aplicare a reducerilor emisiilor poluante, europenii dorind un calendar mai rapid fata de americani. Este vorba de stabilirea unui obiectiv pe termen mediu de reducere a emisiilor cu efect de sera cu 25%-40% pana in 2020, precum si a unui obiectiv pe termen lung de reducere a emisiilor cu cel putin 80% pana in 2050, comparativ cu anul 1990.

Tony Blair: protejarea mediului ar putea crea 10 milioane de locuri de munca

        Inaintea acestor reuniuni importante, fostul premier britanic, Tony Blair, spera ca va reusi deblocarea negocierilor lansand ideea ca peste 10 milioane de locuri de munca vor fi create in tarile dezvoltate pana in 2020, daca se accepta o reducere drastica a emisiilor de gaze cu efect de sera, scrie AP.

        Blair conduce o Initiativa pentru mediu care si-a publicat luni un raport. Acesta arata ca un acord mondial privind climatul ar creste PIB-ul mondial cu 0,8% in urmatorii ani. (HotNews.ro)

Copenhaga, decembrie 2009

        In perioada 7-18 decembrie, reprezentanti din 191 de tari se vor reuni la Copenhaga pentru ultima runda de negocieri privind un nou acord global de reducere a emisiilor poluante. Acordul aflat in vigoare, cunoscutul Protocol de la Kyoto, va expira peste 3 ani, in decembrie 2012. Negocierile de la Copenhaga ar urma sa ratifice un nou tratat de clima care sa fie aplicat incepand cu 2013.

        Cea mai mare provocare a incheierii unui acord la Copenhaga este aceea de a distribui in mod egal responsabilitatile intre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare. Pe langa reduceri ambitioase de emisii, statele dezvoltate trebuie sa ofere finantele si tehnologia necesare pentru a permite tarilor mai sarace sa dezvolte surse de energie cu emisii reduse de dioxid de carbon si sa se adapteze la schimbarile climatice deja existente.

        Mai mult, ultimele rapoarte stiintifice avertizeaza ca efectele adverse ale schimbarilor climatice sunt mult mai rapide si mult mai grave decat se credea pana acum, in prim plan aflandu-se rezervele de apa, topirea ghetarilor si cresterea nivelului oceanelor.

Alte articole recomandate din categoria Pactul Ecologic (410 articole disponibile)

Pactul Ecologic
25.05.2026

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a...

Pactul Ecologic
19.05.2026

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a...

Pactul Ecologic
15.03.2026

Comisia investește peste 103 milioane EUR în proiecte europene strategice în domeniul mediului și al climei

La 9 martie Comisia Europeană investește peste103 milioane EUR în șapte proiecte strategice din întreaga Europă, cu finanțare...

Pactul Ecologic
19.01.2026

Potrivit raportului Copernicus, temperaturile la nivel global și european din 2025 s-au situat pe locul trei în topul celor mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată

Temperaturile globale din 2025 s-au situat pe locul trei în topul celor mai ridicate temperaturi înregistrate...

Pactul Ecologic
16.12.2025

Comisia îi solicită României să reducă emisiile de poluanți atmosferici

Comisia îi solicită României să reducă emisiile de poluanți atmosferici.   Comisia a decis...

Pactul Ecologic
16.12.2025

Comisia decide să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligațiilor UE de monitorizare a aerului

Comisia decide să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru...

Pactul Ecologic
06.11.2025

Comisia salută consolidarea nivelului de ambiție climatică a UE înainte de COP30

Comisia salută acordul la care au ajuns statele membre cu privire la o nouă și...

Pactul Ecologic
18.09.2025

Comisia lansează o inițiativă majoră de finanțare a eficienței energetice împreună cu Banca Europeană de Investiții

Comisia Europeană și Grupul BEI au lansat în comun Inițiativa privind eficiența energetică a...

Pactul Ecologic
20.07.2025

O mai bună punere în aplicare a normelor de mediu ale UE protejează sănătatea umană și sprijină creșterea economică

Comisia a publicat cea de a patra evaluare a punerii în aplicare a politicilor de...