RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Pactul Ecologic

Calitatea aerului: Comisia trimite avertismente către opt state membre cu privire la nerespectarea standardelor UE de calitate a aerului

        Comisia Europeană a emis astăzi avertismente către opt state membre cu privire la eșecul repetat de a îmbunătăți calitatea aerului. Au fost trimise scrisori Austriei, Belgiei, Danemarcei, Franței, Greciei, României, Republicii Slovace și Ungariei. Avertismentele se referă la emisiile excedentare de particule minuscule în suspensie cunoscute sub numele de PM 10 . În conformitate cu legislația UE, trebuiau atinse anumite limite până în anul 2005. Numeroase state membre au solicitat o prorogare a termenului pentru atingerea standardului PM 10 până în iunie 2011, iar țărilor care au demonstrat că fac eforturi în vederea respectării acestui standard li s-au acordat unele prelungiri. Scrisorile de astăzi se adresează țărilor despre care se consideră că înregistrează întârzieri. Franța primește în plus o scrisoare separată referitoare la incapacitatea sa de a controla emisiile de dioxid de sulf.

        Comisarul pentru Mediu, Stavros Dimas, a declarat: „Poluarea cu particule în suspensie prezintă grave consecințe pentru sănătatea umană și sunt necesare standarde stricte. Aceste standarde trebuie aplicate pentru a-i proteja pe cetățenii de pe tot cuprinsul UE și prin urmare le solicit acestor opt state membre să remedieze aceste abateri și să amelioreze protecția cetățenilor cât mai curând posibil. Sănătatea umană este o prioritate de vârf. Nu se poate tolera nicio întârziere.”

Mai mulți ani de întârziere

        Un prim avertisment scris a fost trimis Austriei, Belgiei, Danemarcei, Franței, Greciei, României, Slovaciei și Ungariei pentru întârzierile legate de respectarea cerințelor referitoare la calitatea aerul ui.

        Legislația europeană obligă statele membre să introducă valorile-limită pentru PM 10 până în 2005. Aceste limite impun atât o concentrație anuală (40 μg/m3), cât și o concentrație zilnică (50 μg/m3) care nu trebuie depășită de mai mult de 35 de ori într-un an calendaristic 1 . Țările pot solicita derogări de la obligația de a respecta valorile-limită pentru PM 10 până în iunie 2011, însă aceste derogări se acordă sub rezerva îndeplinirii unui anumit număr de condiții. Statele membre trebuie să demonstreze că au înregistrat progrese în vederea respectării standardelor până la termenul limită prelungit și că pun în aplicare un plan privind calitatea aerului care stabilește acțiunile de reducere a emisiilor relevante pentru fiecare zonă de calitate a aerului.

        Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Grecia, Slovacia și Ungaria au solicitat prelungiri, însă Comisia nu a fost convinsă de acțiunile lor de până în prezent. Rapoartele anuale privind calitatea aerului furnizate de aceste state membre pentru anul 2008 au arătat că valorile-limită sunt în continuare depășite în mai multe zone, iar Comisia consideră prin urmare că aceste șapte state membre nu își respectă obligațiile.

        România a fost avertizată că trebuie să trimită o notificare până la sfârșitul lunii martie 2009, dar nu s-a achitat de această obligație. Prin urmare, Comisia trimite un prim avertisment scris.

Dioxidul de sulf din Franța

        Într-o situație separată, Franța primește și un ultim avertisment scris motivat de incapacitatea de a controla valorile-limită pentru dioxidul de sulf. În luna iunie, Comisia a trimis Franței un prim avertisment cu privire la măsurile instituite pentru a respecta valorile-limită pentru dioxidul de sulf, însă rapoartele arată că cinci zone industriale încă depășesc limitele pentru SO 2 . Zonele în cauză sunt Fos-sur-Mer, Rouen, Lacq, Estuaire de la Seine și Région Rhône-Alpes, pentru care au fost raportate depășiri ale concentrațiilor de dioxid de sulf în 2005, 2006 și 2007. Dacă nu se iau măsuri suplimentare, este probabil că Franța nu se va conforma legislației europene până în 2012. Prin urmare, a fost trimis un ultim avertisment scris.

Context: consecințele asupra sănătății

        Particulele în suspensie (PM 10 ) se găsesc în special în emisiile poluante generate de industrie, transporturi și încălzirea locuințelor. Ele pot cauza astm, afecțiuni cardiovasculare, cancer pulmonar și moarte prematură.

Procedura juridică

        În temeiul articolului 226 din tratat, Comisia are competența de a intenta acțiuni în justiție împotriva statelor membre care nu-și respectă obligațiile.
        Atunci când consideră că este posibil să se fi produs o încălcare a legislației UE care justifică inițierea procedurii pentru încălcarea dreptului comunitar, Comisia transmite statului membru respectiv o scrisoare de somare (primul avertisment scris), solicitându-i să-și prezinte observațiile într-un anumit termen, de obicei de două luni.

        În funcție de răspunsul din partea statului membru sau în lipsa unui răspuns, Comisia poate hotărî să-i transmită acestuia un aviz motivat (ultimul avertisment scris), în care se enunță clar și definitiv motivele care au condus la concluzia unei încălcări a legislației UE și se solicită statului membru să se conformeze într-o anumită perioadă de timp – de regulă, două luni.

        Dacă statul membru nu se conformează avizului motivat, Comisia poate decide să înainteze cazul Curții Europene de Justiție. În cazul în care Curtea de Justiție stabilește că a avut loc o încălcare a tratatului, statul membru în culpă trebuie să ia măsurile necesare pentru a se conforma.

        Articolul 228 din tratat conferă Comisiei competența de a lua măsuri împotriva unui stat membru care nu respectă o hotărâre a Curții Europene de Justiție. Conform aceluiași articol, Comisia poate cere Curții să sancționeze financiar statul membru în cauză.

Informații suplimentare
Lista zonelor cu emisii excedentare defalcată pe state membre:
http://ec.europa.eu/environment/air/quality/legislation/exceedances.htm
Website despre prelungirea termenelor:
http://ec.europa.eu/environment/air/quality/legislation/time_extensions.htm
1 :
Directiva 1999/30/CE din 22 aprilie 1999 privind valorile-limită pentru dioxidul de sulf, dioxidul de azot și oxizii de azot, pulberile în suspensie și plumbul din aerul înconjurător.
Sursa: Rapid – Europa – Press Releases

Alte articole recomandate din categoria Pactul Ecologic (410 articole disponibile)

Pactul Ecologic
25.05.2026

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a...

Pactul Ecologic
19.05.2026

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a...

Pactul Ecologic
15.03.2026

Comisia investește peste 103 milioane EUR în proiecte europene strategice în domeniul mediului și al climei

La 9 martie Comisia Europeană investește peste103 milioane EUR în șapte proiecte strategice din întreaga Europă, cu finanțare...

Pactul Ecologic
19.01.2026

Potrivit raportului Copernicus, temperaturile la nivel global și european din 2025 s-au situat pe locul trei în topul celor mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată

Temperaturile globale din 2025 s-au situat pe locul trei în topul celor mai ridicate temperaturi înregistrate...

Pactul Ecologic
16.12.2025

Comisia îi solicită României să reducă emisiile de poluanți atmosferici

Comisia îi solicită României să reducă emisiile de poluanți atmosferici.   Comisia a decis...

Pactul Ecologic
16.12.2025

Comisia decide să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligațiilor UE de monitorizare a aerului

Comisia decide să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru...

Pactul Ecologic
06.11.2025

Comisia salută consolidarea nivelului de ambiție climatică a UE înainte de COP30

Comisia salută acordul la care au ajuns statele membre cu privire la o nouă și...

Pactul Ecologic
18.09.2025

Comisia lansează o inițiativă majoră de finanțare a eficienței energetice împreună cu Banca Europeană de Investiții

Comisia Europeană și Grupul BEI au lansat în comun Inițiativa privind eficiența energetică a...

Pactul Ecologic
20.07.2025

O mai bună punere în aplicare a normelor de mediu ale UE protejează sănătatea umană și sprijină creșterea economică

Comisia a publicat cea de a patra evaluare a punerii în aplicare a politicilor de...