RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Pactul Ecologic

Procedură deschisă împotriva României privind aplicarea normelor UE pentru eficiență energetică

Comisia a decis, în 8 noiembrie, să trimită scrisori de punere în întârziere României, Austriei, Finlandei, Germaniei, Ungariei, Slovaciei și Spaniei din cauza faptului că aceste țări au transpus sau au pus în aplicare în mod incorect anumite cerințe ale Directivei privind eficiența energetică (Directiva 2012/27/UE).

Directiva instituie un cadru comun de măsuri pentru promovarea eficienței energetice pe teritoriul UE, cu scopul de a asigura atingerea obiectivul UE de 20% în materie de eficiență energetică până în 2020 și de a pregăti terenul pentru viitoare creșteri ale eficienței energetice după această dată.

Statele membre în cauză au la dispoziție două luni pentru a răspunde argumentelor formulate de Comisie; în caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

Context

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Principalele decizii adoptate de Comisie în luna noiembrie includ 40 de scrisori de punere în întârziere21 de avize motivate și 8 trimiteri în fața Curții de Justiție a UE. Totodată, Comisia închide 107 de cazuri în care diferendele cu statele membre în cauză au fost soluționate fără a fi necesară continuarea procedurii de către Comisie.

Pentru mai multe informații privind procedura UE de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, a se vedea textul integral al MEMO/12/12. Pentru mai multe detalii referitoare la toate deciziile luate, consultați registrul deciziilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

 Persoane de contact pentru presă:

Anna-Kaisa Itkonen - tel.: +32 229 56186

Lynn Rietdorf – tel.: +32 229-74959

Alte articole recomandate din categoria Pactul Ecologic (410 articole disponibile)

Pactul Ecologic
25.05.2026

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a...

Pactul Ecologic
19.05.2026

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a...

Pactul Ecologic
15.03.2026

Comisia investește peste 103 milioane EUR în proiecte europene strategice în domeniul mediului și al climei

La 9 martie Comisia Europeană investește peste103 milioane EUR în șapte proiecte strategice din întreaga Europă, cu finanțare...

Pactul Ecologic
19.01.2026

Potrivit raportului Copernicus, temperaturile la nivel global și european din 2025 s-au situat pe locul trei în topul celor mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată

Temperaturile globale din 2025 s-au situat pe locul trei în topul celor mai ridicate temperaturi înregistrate...

Pactul Ecologic
16.12.2025

Comisia îi solicită României să reducă emisiile de poluanți atmosferici

Comisia îi solicită României să reducă emisiile de poluanți atmosferici.   Comisia a decis...

Pactul Ecologic
16.12.2025

Comisia decide să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligațiilor UE de monitorizare a aerului

Comisia decide să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru...

Pactul Ecologic
06.11.2025

Comisia salută consolidarea nivelului de ambiție climatică a UE înainte de COP30

Comisia salută acordul la care au ajuns statele membre cu privire la o nouă și...

Pactul Ecologic
18.09.2025

Comisia lansează o inițiativă majoră de finanțare a eficienței energetice împreună cu Banca Europeană de Investiții

Comisia Europeană și Grupul BEI au lansat în comun Inițiativa privind eficiența energetică a...

Pactul Ecologic
20.07.2025

O mai bună punere în aplicare a normelor de mediu ale UE protejează sănătatea umană și sprijină creșterea economică

Comisia a publicat cea de a patra evaluare a punerii în aplicare a politicilor de...