RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Pactul Ecologic

Economia circulară: Comisia extinde eticheta ecologică a UE la toate produsele cosmetice și de îngrijire a animalelor

Comisia a adoptat noile criterii de acordare a etichetei ecologice a UE (EU Ecolabel) pentru produsele cosmetice și de îngrijire a animalelor.

 

Comisia a adoptat noile criterii de acordare a etichetei ecologice a UE (EU Ecolabel) pentru produsele cosmetice și de îngrijire a animalelor, oferindu-le astfel consumatorilor din întreaga UE beneficiile unor dovezi fiabile pentru mărcile cu adevărat verzi.

Criteriile de acordare a etichetei ecologice a UE duc la reducerea impactului produselor asupra apei, solului și biodiversității, contribuind astfel la o economie curată și circulară și la un mediu înconjurător fără substanțe toxice. Eticheta ecologică a UE este o etichetă fiabilă de excelență în materie de mediu, verificată de o terță parte, care ia în considerare impactul unui produs asupra mediului pe parcursul întregului său ciclu de viață, de la extracția materiilor prime până la eliminarea sa finală.

Comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, a declarat: Produsele cosmetice și produsele pentru animale de companie cu un impact cât mai redus asupra mediului pot fi acum recompensate prin eticheta ecologică a UE, ceea ce sporește și mai mult succesul de care se bucură această etichetă începând din 1992. Încurajez companiile să solicite eticheta ecologică a UE și să profite de reputația incontestabilă a acesteia. Eticheta ecologică a UE contribuie la orientarea consumatorilor preocupați către produse verzi certificate și fiabile și sprijină tranziția către o economie circulară și curată. 

Criteriile actualizate privind eticheta ecologică a UEse vor aplica de acum tuturor produselor cosmetice, astfel cum sunt definite în Regulamentul UE privind produsele cosmetice. Anterior, cerințele pentru acordarea etichetei ecologice a UE pentru produsele cosmetice acopereau o gamă limitată de produse „care se pot îndepărta prin clătire”, precum gelurile de duș, șampoanele și balsamurile de păr. Normele actualizate includ produse cosmetice „fără clătire” precum cremele, uleiurile, loțiunile pentru îngrijirea pielii, deodorantele și antiperspirantele, produsele de protecție solară, precum și produsele pentru coafură și machiaj. În sectorul îngrijirii animalelor, de acum se poate acorda eticheta ecologică a UE unor produse care se îndepărtează prin clătire.

Eticheta ecologică a UE sprijină tranziția ecologică și ambiția de a reduce la zero poluarea, oferindu-le în același timp alternative mai bune consumatorilor care caută opțiuni sănătoase și durabile. Mai multe informații sunt disponibile în buletinul informativ

Detalii

Data publicării

25 octombrie 2021

Date de contact

Ștefan TURCU

E-mail

stefan.turcu@ec.europa.eu

Număr de telefon

0724232197

Alte articole recomandate din categoria Pactul Ecologic (410 articole disponibile)

Pactul Ecologic
25.05.2026

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a...

Pactul Ecologic
19.05.2026

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a...

Pactul Ecologic
15.03.2026

Comisia investește peste 103 milioane EUR în proiecte europene strategice în domeniul mediului și al climei

La 9 martie Comisia Europeană investește peste103 milioane EUR în șapte proiecte strategice din întreaga Europă, cu finanțare...

Pactul Ecologic
19.01.2026

Potrivit raportului Copernicus, temperaturile la nivel global și european din 2025 s-au situat pe locul trei în topul celor mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată

Temperaturile globale din 2025 s-au situat pe locul trei în topul celor mai ridicate temperaturi înregistrate...

Pactul Ecologic
16.12.2025

Comisia îi solicită României să reducă emisiile de poluanți atmosferici

Comisia îi solicită României să reducă emisiile de poluanți atmosferici.   Comisia a decis...

Pactul Ecologic
16.12.2025

Comisia decide să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligațiilor UE de monitorizare a aerului

Comisia decide să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru...

Pactul Ecologic
06.11.2025

Comisia salută consolidarea nivelului de ambiție climatică a UE înainte de COP30

Comisia salută acordul la care au ajuns statele membre cu privire la o nouă și...

Pactul Ecologic
18.09.2025

Comisia lansează o inițiativă majoră de finanțare a eficienței energetice împreună cu Banca Europeană de Investiții

Comisia Europeană și Grupul BEI au lansat în comun Inițiativa privind eficiența energetică a...

Pactul Ecologic
20.07.2025

O mai bună punere în aplicare a normelor de mediu ale UE protejează sănătatea umană și sprijină creșterea economică

Comisia a publicat cea de a patra evaluare a punerii în aplicare a politicilor de...