RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Pactul Ecologic

Eficienţă energetică: consum energetic aproape egal cu zero pentru clădirile construite post-2020

        Marţi, deputaţii au adoptat noua legislaţie privind eficienţa energetică a clădirilor, legislaţie care îi va ajuta pe consumatori să îşi reducă valoarea facturilor la energie, iar UE va putea astfel să atingă obiectivul de reducere a consumului de energie cu 20% până în 2020. Statele membre vor trebui să îşi adapteze normele de construcţie, astfel încât toate clădirile construite începând cu sfârşitul anului 2020 să dispună de standarde înalte în ceea ce priveşte eficienţa energetică.

 Raportul PE a fost elaborat de Silvia-Adriana Ţicău (S&D, RO). 

        Clădirile sunt responsabile pentru 40% din totalul consumului de energie în Uniunea Europeană, fiind ce mai mare sursă de emisii CO2. Prin îmbunătăţirea performanţei energetice a clădirilor se vor putea atinge şi obiectivele UE în materie de emisii, şi anume reducerea acestor cu 20% până în 2020. Măsuri simple precum o mai bună izolare ar putea reduce emisiile cu până la 80%.

        Noua directivă privind eficienţa energetică a clădirilor stabileşte cerinţele minime în cazul performanţei energetice a clădirilor noi, precum şi aplicarea acestora asupra clădirilor existente. Statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a garanta că cerinţele minime de performanţă energetică pentru clădiri  ating niveluri optime din punctul de vedere al costurilor.

        Până la 31 decembrie 2020, toate clădirile noi vor fi clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero, iar energia va proveni în mare parte din surse regenerabile. Clădirile ocupate şi deţinute de autorităţile publice vor trebuie să îndeplinească aceste standarde deja din 2018. Pentru a stimula măsurile legate de eficienţa energetică, se va asigura o finanţare parţială din bugetul Uniunii.  
        Atunci când clădirile sunt supuse unor renovări majore, performanţa energetică a clădirii este îmbunătăţită pentru a satisface cerinţele minime de performanţă energetică. În procesul de renovare, proprietarii sunt încurajaţi să introducă sisteme inteligente de contorizare şi să înlocuiască sistemele de apă caldă şi climatizare cu alternative eficiente din punct de vedere energetic, precum pompele de căldură reversibile. Legislaţia naţională va impune şi inspecţii periodice ale generatoarelor de căldură şi ale sistemelor de aer condiţionat. 

        Directiva adoptată marţi, în a doua lectură, face parte dintr-un pachet legislativ mai extins privind eficienţa energetică. Miercuri, deputaţii vor adopta şi formatul etichetei privind eficienţa energetică.

Alte articole recomandate din categoria Pactul Ecologic (410 articole disponibile)

Pactul Ecologic
25.05.2026

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a...

Pactul Ecologic
19.05.2026

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a...

Pactul Ecologic
15.03.2026

Comisia investește peste 103 milioane EUR în proiecte europene strategice în domeniul mediului și al climei

La 9 martie Comisia Europeană investește peste103 milioane EUR în șapte proiecte strategice din întreaga Europă, cu finanțare...

Pactul Ecologic
19.01.2026

Potrivit raportului Copernicus, temperaturile la nivel global și european din 2025 s-au situat pe locul trei în topul celor mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată

Temperaturile globale din 2025 s-au situat pe locul trei în topul celor mai ridicate temperaturi înregistrate...

Pactul Ecologic
16.12.2025

Comisia îi solicită României să reducă emisiile de poluanți atmosferici

Comisia îi solicită României să reducă emisiile de poluanți atmosferici.   Comisia a decis...

Pactul Ecologic
16.12.2025

Comisia decide să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligațiilor UE de monitorizare a aerului

Comisia decide să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru...

Pactul Ecologic
06.11.2025

Comisia salută consolidarea nivelului de ambiție climatică a UE înainte de COP30

Comisia salută acordul la care au ajuns statele membre cu privire la o nouă și...

Pactul Ecologic
18.09.2025

Comisia lansează o inițiativă majoră de finanțare a eficienței energetice împreună cu Banca Europeană de Investiții

Comisia Europeană și Grupul BEI au lansat în comun Inițiativa privind eficiența energetică a...

Pactul Ecologic
20.07.2025

O mai bună punere în aplicare a normelor de mediu ale UE protejează sănătatea umană și sprijină creșterea economică

Comisia a publicat cea de a patra evaluare a punerii în aplicare a politicilor de...