RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Pactul Ecologic

Europenii continuă să se simtă direct vizați de problemele și de politicile de mediu

Europenii continuă să se simtă direct vizați de problemele și de politicile de mediu.

 

Potrivit unui nou sondaj Eurobarometru privind „Atitudinea europenilor față de mediu”, dat publicității astăzi, 29 mai, europenii continuă să exprime un nivel ridicat de îngrijorare cu privire la mediu, considerându-l un aspect care îi afectează personal.

Peste trei sferturi dintre europeni afirmă că problemele de mediu au un impact direct asupra vieții lor de zi cu zi și asupra sănătății lor. De asemenea, mai mult de patru din cinci respondenți recunosc că legislația UE în domeniul mediului este necesară pentru a proteja mediul în țara lor. Aceste rezultate sunt aproape identice cu cele de la ultimul sondaj, realizat în 2019, ceea ce subliniază relevanța continuă a politicii de mediu a UE. Cetățenii sunt preocupați și de costurile poluării.

Sondajul ilustrează, de asemenea, îngrijorarea cetățenilor cu privire la poluare și la deficitul de apă, sprijinul lor pentru economia circulară și pentru refacerea naturii, precum și conștientizarea impactului substanțelor chimice nocive. 

Mai multe detalii sunt disponibile online.

Detalii

Data publicării

29 mai 2024

Date de contact

Adalbert Jahnz

Nume

Adalbert Jahnz

Număr de telefon

+ 32 2 295 31 56

Maëlys Dreux

Nume

Maëlys Dreux

Număr de telefon

+32 2 295 46 73

Alte articole recomandate din categoria Pactul Ecologic (410 articole disponibile)

Pactul Ecologic
25.05.2026

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a...

Pactul Ecologic
19.05.2026

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a...

Pactul Ecologic
15.03.2026

Comisia investește peste 103 milioane EUR în proiecte europene strategice în domeniul mediului și al climei

La 9 martie Comisia Europeană investește peste103 milioane EUR în șapte proiecte strategice din întreaga Europă, cu finanțare...

Pactul Ecologic
19.01.2026

Potrivit raportului Copernicus, temperaturile la nivel global și european din 2025 s-au situat pe locul trei în topul celor mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată

Temperaturile globale din 2025 s-au situat pe locul trei în topul celor mai ridicate temperaturi înregistrate...

Pactul Ecologic
16.12.2025

Comisia îi solicită României să reducă emisiile de poluanți atmosferici

Comisia îi solicită României să reducă emisiile de poluanți atmosferici.   Comisia a decis...

Pactul Ecologic
16.12.2025

Comisia decide să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligațiilor UE de monitorizare a aerului

Comisia decide să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru...

Pactul Ecologic
06.11.2025

Comisia salută consolidarea nivelului de ambiție climatică a UE înainte de COP30

Comisia salută acordul la care au ajuns statele membre cu privire la o nouă și...

Pactul Ecologic
18.09.2025

Comisia lansează o inițiativă majoră de finanțare a eficienței energetice împreună cu Banca Europeană de Investiții

Comisia Europeană și Grupul BEI au lansat în comun Inițiativa privind eficiența energetică a...

Pactul Ecologic
20.07.2025

O mai bună punere în aplicare a normelor de mediu ale UE protejează sănătatea umană și sprijină creșterea economică

Comisia a publicat cea de a patra evaluare a punerii în aplicare a politicilor de...