RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Pactul Ecologic

Participarea Ramonei Chiriac la Summitul privind Schimbările Climatice, organizat la București

Ieri, 15 octombrie, Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, a susținut un discurs despre perspectivele politicilor climatice în Uniunea Euroepană, în cadrul Summitului privind Schimbările Climatice 

 

Summitul se desfășoară la București, în perioada 15-17 octombrie, și este cel mai mare eveniment din Europa Centrală și de Est dedicat soluțiilor inovatoare pentru provocările legate de schimbările climatice. Ajuns la a treia ediție, Summitul reunește sute de participanți din domenii multiple, pentru a discuta despre soluțiile la schimbările climatice, oportunitățile aduse de economia verde, precum și despre acțiuni climatice.

În cadrul intervenției sale, Ramona Chiriac a reiterat faptul că schimbările climatice sunt o realitate cu un impact pe care îl vedem tot mai des în Uniunea Europeană, inclusiv în România. În ultimii cinci ani, cele 27 de state membre ale UE și-au asumat atingerea obiectivelor climatice pentru 2030, precum și neutralitatea climatică până în 2050. Atingerea acestor obiective presupune parcurgerea unui traseu complex, care nu pornește, însă, de la zero. România are un mix energetic echilibrat, o vastă experiență și un potențial semnificativ încă neexploatat în materie de energie regenerabilă și eficiență energetică. Cadrul de reglementare privind combaterea schimbărilor climatice a făcut pași importanți înainte și include un angajament politic de cooperare cu părțile interesate înspre decarbonizare. Capitolul RePowerEU al României are o componentă foarte importantă concentrată pe surse regenerabile și eficiență energetică, susținute de finanțare europeană.

Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România s-a concentrat și pe faptul că sunt necesare investiții pentru un viitor mai curat și o creștere economică pe termen lung precum și pe necesitatea consolidării economiei sociale ca parte a creșterii competitivătiții. „În parcursul său spre decarbonizare, România are la dispoziție instrumente financiare solide, precum Planul Național de Redresare și Reziliență, cu 44% alocare financiară pentru reforme și investiții de mediu, Fondurile de Coeziune, Fondul de Modernizare, Fondul pentru Dezvoltare Rurală sau Mecanismul pentru Tranziție Justă. Iar la nivel european, 1 din fiecare 3 euro cheltuiți merge către obiectivele de mediu.”

Ramona Chiriac a reamintit faptul că, în cadrul priorităților politice pentru viitoarea Comisie, președinta-desemnată Ursula von der Leyen a prezentat o viziune a unei Europe mai puternice, care oferă prosperitate, care protejează cetățenii și care apără democrația. Ursula von der Leyen a anunțat că, în primele 100 de zile de mandat, Comisia va prezenta un Pact pentru o industrie curată, care să vină în sprijinul procesului de reducere a emisiilor, protejând, în același timp, competitivitatea și creșterea economică a Europei.

„În România, există deja exemple remarcabile de bune practici care se înscriu în agenda europeană cu privire la politicile climatice: de la comunități durabile, la acțiuni pentru protejarea pădurilor virgine unice din România sau proiecte care reunesc minți tinere strălucitoare și dedicate pentru a construi casele viitorului”, a declarat Ramona Chiriac.

Nu în ultimul rând, a fost subliniată importanța combaterii dezinformării pe teme climatice ca element crucial pentru îmbunătățirea dezbaterilor publice, inclusiv din mediul online, cu privire la problemele cauzate de schimbările climatice. O serie de resurse în acest sens sunt disponibile pe platforma trUE a Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Ca partener instituțional al Summitului privind Schimbările Climatice, Reprezentanța Comisiei Europene în România este încântată să sprijine acest demers, inclusiv prin găzduirea unui eveniment paralel în sediul nostru, dedicat consolidării rețelei de ambasadori ai Pactului privind clima a UE.

Alte articole recomandate din categoria Pactul Ecologic (410 articole disponibile)

Pactul Ecologic
25.05.2026

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a...

Pactul Ecologic
19.05.2026

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii

Comisia prezintă spre consultare valorile de referință actualizate ale schemei UE de comercializare a...

Pactul Ecologic
15.03.2026

Comisia investește peste 103 milioane EUR în proiecte europene strategice în domeniul mediului și al climei

La 9 martie Comisia Europeană investește peste103 milioane EUR în șapte proiecte strategice din întreaga Europă, cu finanțare...

Pactul Ecologic
19.01.2026

Potrivit raportului Copernicus, temperaturile la nivel global și european din 2025 s-au situat pe locul trei în topul celor mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată

Temperaturile globale din 2025 s-au situat pe locul trei în topul celor mai ridicate temperaturi înregistrate...

Pactul Ecologic
16.12.2025

Comisia îi solicită României să reducă emisiile de poluanți atmosferici

Comisia îi solicită României să reducă emisiile de poluanți atmosferici.   Comisia a decis...

Pactul Ecologic
16.12.2025

Comisia decide să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligațiilor UE de monitorizare a aerului

Comisia decide să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru...

Pactul Ecologic
06.11.2025

Comisia salută consolidarea nivelului de ambiție climatică a UE înainte de COP30

Comisia salută acordul la care au ajuns statele membre cu privire la o nouă și...

Pactul Ecologic
18.09.2025

Comisia lansează o inițiativă majoră de finanțare a eficienței energetice împreună cu Banca Europeană de Investiții

Comisia Europeană și Grupul BEI au lansat în comun Inițiativa privind eficiența energetică a...

Pactul Ecologic
20.07.2025

O mai bună punere în aplicare a normelor de mediu ale UE protejează sănătatea umană și sprijină creșterea economică

Comisia a publicat cea de a patra evaluare a punerii în aplicare a politicilor de...