Noua Reţea de Centre Europe Direct, finanţată şi coordonată de Directoratul General pentru Comunicare al Comisiei Europene, a fost inaugurată în cadrul întâlnirii organizate la Parlamentul European, Centrul Europe Direct Târgovişte fiind printre participanţi. A fost lansată a doua generaţie a reţelei europene de centre de informare Europe Direct pentru perioada 2009-2012. Această nouă reţea va extinde posibilităţile cetăţenilor de a obţine informaţii practice şi sfaturi privind exercitarea drepturilor lor în Uniunea Europeană. Publicul larg va avea posibilitatea de a se adresa unuia dintre cele 500 de centre de informare pentru a obţine răspunsuri la întrebări specifice privind aspecte legate de UE. Centrele Europe Direct vor oferi, de asemenea, instituţiilor UE reacţii din partea cetăţenilor şi vor promova activ dezbaterile locale şi regionale pe teme comunitare.
„În cursul ultimilor patru ani, centrele de informare Europe Direct au redus distanţa dintre instituţiile UE şi publicul larg. În vederea viitoarelor alegeri europene, lansarea de azi a noii reţele Europe Direct reprezintă o iniţiativă importantă în cadrul eforturilor noastre de a comunica mai eficient pe teme europene”, a declarat Margot Wallström, vicepreşedinta Comisiei, responsabilă de strategia de comunicare.
Hans-Gert Pöttering, preşedintele Parlamentului European, a precizat: „În iunie, cetăţenii europeni vor decide cine îi va reprezenta în Parlamentul European în următorii cinci ani. Membrii Parlamentului European votează pe marginea unor chestiuni care ne privesc pe toţi – de la protecţia consumatorilor la reglementarea pieţelor financiare. Dar multe persoane au cunoştinţe reduse despre rolul pe care aceştia îl joacă. Centrele de informare Europe Direct îi pot ajuta pe cetăţeni să fie mai informaţi şi, în acest fel, îi pot motiva să meargă la vot.”
Centrele de informare Europe Direct din statele membre reprezintă unul dintre mijloacele de care dispune Comisia Europeană pentru a veni în întâmpinarea publicului larg la nivel local. Serviciile oferite de centre sunt gratuite pentru cetăţeni. Reţeaua de informare Europe Direct a fost inaugurată în 2005. Centrele vor primi din partea Comisiei Europene o subvenţie anuală de până la 25 000 EUR pentru activităţile lor de informare cu privire la UE şi vor trebui să asigure o cofinanţare de cel puţin 50%.
Pentru mai multe informaţii:
http://ec.europa.eu/dgs/communication/pdf/Decision-de-la-Commission-EN.pdf http://ec.europa.eu/europedirect/index_en.htm
Alte articole recomandate din categoria Știri Locale (1197 articole disponibile)
Tinerii din Târgoviște dezbat „Viitorul Europei” direct de la sursă: Ora de informare europeană dedicată discursului SOTEU
Tinerii din Târgoviște își afirmă tot mai puternic rolul de cetățeni activi ai Uniunii...
Concurs pentru punctele de informare europeană din județul Dâmbovița Activ, informat și non-formal în…Europa de acasă – ediția a 12-a.
Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea să vă invite vineri, 23 octombrie 2026, începând...
EUROPE DIRECT în bibliotecile din judeţul Dâmboviţa...puncte de informare europeană - Biblioteca Comunală Gura Șuții, judeţ Dâmboviţa, România
Biblioteca Județeană Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița și Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte organizează miercuri, 30...
Sunny Beach, Regiunea Burgas, Bulgaria - reprezentație de teatru forum cu tema Cetățenie europeană activă per scenă – Teatru forum pentru TINEri
Hotel Wella, Sunny Beach, Regiunea Burgas, Bulgaria PROGRAM Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea...
Vizită de studiu – echipa și voluntarii ED Târgoviște la alte centre ED și/sau rețele UE Stă în puterea ta să schimbi ceva!
Pentru a asigura o cooperare activă cu alte centre de informare Europe Direct la...
EUROPE DIRECT Târgovişte - Program estimativ luna septembrie 2026
28 august – 2 septembrie –Vizitele de lucru, informare şi documentare au constituit un...
Voluntarii EUROPE DIRECT Târgoviște, în tabăra de comunicare și abilități practice „Nouă chiar ne pasă, dar ție?”
În perioada 28 august – 2 septembrie 2026, voluntarii Centrului EUROPE DIRECT Târgoviște, din...
Tabăra de comunicare și abilităţi practice pentru voluntari EUROPE DIRECT cu tema Nouă chiar ne pasă, dar ție? - O Europă liberă și democratică
Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte, având ca structură gazdă Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu Dâmboviţa,...
Reprezentație de teatru forum cu tema Cetățenie europeană activă per scenă – Teatru forum pentru TINEri - Zbor Hub Constanța
Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea să vă invite marți, 1 septembrie 2026, începând...
EUROPE DIRECT Târgovişte Program estimativ luna august 2026
11 august – Ora de informare europeană cu tema Valorile europene și democrația participativă...
Biblioteca Orășenească Aurel Iordache Găești, judeţ Dâmboviţa, România - reprezentație de teatru forum cu tema Cetățenie europeană activă per scenă – Teatru forum pentru TINEri
Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea să vă invite vineri, 17 iulie 2026, începând...
EUROPE DIRECT Târgovişte - Program estimativ luna iulie 2026
2 iulie – Ora de informare europeană cu tema Valori ale democrației europene...





