Târgovişte, 22 aprilie 2011
Cu ocazia Anului European al Voluntariatului, dar .i pentru a aniversa douazeci de ani de existenta a Corpului Pacii în România, echipa EUROPE DIRECT Târgoviste a realizat un proiect comun cu aceasta organizatie. Astfel, tinerii voluntari s-au alaturat Rebeccai Stanislaw, voluntara Corpului Pacii care activeaza ca profesor de limba engleza în cadrul Colegiului National Ienachita Vacarescu .i Bibliotecii Jude.ene Ion Heliade Radulescu Dâmbovi.a. Pentru ocazie, voluntarii celor doua organizatii au hotarât sa picteze niste mesaje despre voluntariat .i pace în acele locuri din oras unde pot fi vazute de toata lumea. În acest sens, ei au cerut sprijinul Primariei Municipiului Târgoviste, care le-a aprobat pictarea a cinci panouri învecinate cu lacul din parcul Chindia.
În acest loc, în zilele de 4 si 5 iunie, începând cu orele 10, oamenii au putut transmite mesajele dorite, prin intermediul graficii si cu ajutorul multor elevi din institutii de învatamânt dâmbovitene, care au dorit sa-si aduca si ei contributia. În ciuda caldurii istovitoare, artistii au profitat din plin de ocazie, socializând si dând frâu liber imaginatiei creatoare în acelasi timp. Demersul lor a fost sustinut si de catre câtiva trecatori, care si-au pus amprenta asupra desenelor, fiecare dupa cum a dorit. Picturile realizate vor dainui câtva timp de acum încolo, reprezentând dovada clara a bunei întelegeri dintre popoare.
EUROPE DIRECT Târgoviste si Corpul Pacii România multumesc Primariei Municipiului Târgoviste pentru sprijinul acordat în organizarea evenimentului, dar si tuturor voluntarilor care au participat activ si au facut posibila desfasurarea în bune conditii a actiunii.
![]() |
||
Alte articole recomandate din categoria Știri Locale (1197 articole disponibile)
Tinerii din Târgoviște dezbat „Viitorul Europei” direct de la sursă: Ora de informare europeană dedicată discursului SOTEU
Tinerii din Târgoviște își afirmă tot mai puternic rolul de cetățeni activi ai Uniunii...
Concurs pentru punctele de informare europeană din județul Dâmbovița Activ, informat și non-formal în…Europa de acasă – ediția a 12-a.
Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea să vă invite vineri, 23 octombrie 2026, începând...
EUROPE DIRECT în bibliotecile din judeţul Dâmboviţa...puncte de informare europeană - Biblioteca Comunală Gura Șuții, judeţ Dâmboviţa, România
Biblioteca Județeană Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița și Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte organizează miercuri, 30...
Sunny Beach, Regiunea Burgas, Bulgaria - reprezentație de teatru forum cu tema Cetățenie europeană activă per scenă – Teatru forum pentru TINEri
Hotel Wella, Sunny Beach, Regiunea Burgas, Bulgaria PROGRAM Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea...
Vizită de studiu – echipa și voluntarii ED Târgoviște la alte centre ED și/sau rețele UE Stă în puterea ta să schimbi ceva!
Pentru a asigura o cooperare activă cu alte centre de informare Europe Direct la...
EUROPE DIRECT Târgovişte - Program estimativ luna septembrie 2026
28 august – 2 septembrie –Vizitele de lucru, informare şi documentare au constituit un...
Voluntarii EUROPE DIRECT Târgoviște, în tabăra de comunicare și abilități practice „Nouă chiar ne pasă, dar ție?”
În perioada 28 august – 2 septembrie 2026, voluntarii Centrului EUROPE DIRECT Târgoviște, din...
Tabăra de comunicare și abilităţi practice pentru voluntari EUROPE DIRECT cu tema Nouă chiar ne pasă, dar ție? - O Europă liberă și democratică
Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte, având ca structură gazdă Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu Dâmboviţa,...
Reprezentație de teatru forum cu tema Cetățenie europeană activă per scenă – Teatru forum pentru TINEri - Zbor Hub Constanța
Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea să vă invite marți, 1 septembrie 2026, începând...
EUROPE DIRECT Târgovişte Program estimativ luna august 2026
11 august – Ora de informare europeană cu tema Valorile europene și democrația participativă...
Biblioteca Orășenească Aurel Iordache Găești, judeţ Dâmboviţa, România - reprezentație de teatru forum cu tema Cetățenie europeană activă per scenă – Teatru forum pentru TINEri
Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea să vă invite vineri, 17 iulie 2026, începând...
EUROPE DIRECT Târgovişte - Program estimativ luna iulie 2026
2 iulie – Ora de informare europeană cu tema Valori ale democrației europene...



