Târgovişte, 18 decembrie 2011
Naşterea Domnului este o mare sărbătoare a creştinilor, care ar trebui să ne facă să devenim mai buni şi mai umani. Este un bun prilej să ne amintim de cei cu care soarta nu a fost deloc îngăduitoare şi să încercăm să-i ajutăm. Această idee a fost susţinută de către echipa EUROPE DIRECT Târgovişte care, în ultimii trei ani, a iniţiat o tradiţie a spectacolelor umanitare organizate pentru persoane provenind din medii sociale defavorizate.
La fel s-a întâmplat şi în ziua de 14 decembrie 2011 la Casa Tineretului (Clubul Studenţilor ) din Târgovişte. Centrul de informare europeană a reunit sub egida Să petrecem împreună un Crăciun European peste 300 de asrtişti dâmboviţeni de toate vârstele. Aceştia au acceptat invitaţia de a susţine un program artistic pentru 5 copii ai căror părinţi sunt orfani şi provin din centre de plasament. Astfel, cu mic cu mare au alcătuit un program foarte variat, care a fost pe placul publicului. Cei mai mici dintre ei, preşcolari din diferite colţuri ale judeţului, s-au implicat şi în confecţionarea de decoraţiuni cu care a fost împodobit bradul ce ascundea sub crengile sale cadouri pentru invitaţii noştri speciali, participând cu succes şi la proiectul European Christmas Tree Decoration Exchange, coordonat în România de către EUROPE DIRECT Târgovişte.
Implicarea pubicului, alcătuit din oameni de toate vârstele, a fost destul de mare. Auzind că este pentru o cauză nobilă, majoritatea spectatorilor majori au cumpărat bilet sau produse handmade confecţionate de voluntari.
Demersului echipei s-a alăturat Penitenciarul Mărgineni, care a oferit dulciuri pentru copiii săraci şi a amenajat un stand de produse cu vânzare realizate de oameni lipsiţi de libertate.
EUROPE DIRECT Târgovişte mulţumeşte Primăriei Municipiului Târgovişte pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment şi tuturor partenerilor care au contribuit la buna desfăşurare a lucrurilor.
Imagini eveniment:
Alte articole recomandate din categoria Știri Locale (1197 articole disponibile)
Tinerii din Târgoviște dezbat „Viitorul Europei” direct de la sursă: Ora de informare europeană dedicată discursului SOTEU
Tinerii din Târgoviște își afirmă tot mai puternic rolul de cetățeni activi ai Uniunii...
Concurs pentru punctele de informare europeană din județul Dâmbovița Activ, informat și non-formal în…Europa de acasă – ediția a 12-a.
Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea să vă invite vineri, 23 octombrie 2026, începând...
EUROPE DIRECT în bibliotecile din judeţul Dâmboviţa...puncte de informare europeană - Biblioteca Comunală Gura Șuții, judeţ Dâmboviţa, România
Biblioteca Județeană Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița și Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte organizează miercuri, 30...
Sunny Beach, Regiunea Burgas, Bulgaria - reprezentație de teatru forum cu tema Cetățenie europeană activă per scenă – Teatru forum pentru TINEri
Hotel Wella, Sunny Beach, Regiunea Burgas, Bulgaria PROGRAM Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea...
Vizită de studiu – echipa și voluntarii ED Târgoviște la alte centre ED și/sau rețele UE Stă în puterea ta să schimbi ceva!
Pentru a asigura o cooperare activă cu alte centre de informare Europe Direct la...
EUROPE DIRECT Târgovişte - Program estimativ luna septembrie 2026
28 august – 2 septembrie –Vizitele de lucru, informare şi documentare au constituit un...
Voluntarii EUROPE DIRECT Târgoviște, în tabăra de comunicare și abilități practice „Nouă chiar ne pasă, dar ție?”
În perioada 28 august – 2 septembrie 2026, voluntarii Centrului EUROPE DIRECT Târgoviște, din...
Tabăra de comunicare și abilităţi practice pentru voluntari EUROPE DIRECT cu tema Nouă chiar ne pasă, dar ție? - O Europă liberă și democratică
Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte, având ca structură gazdă Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu Dâmboviţa,...
Reprezentație de teatru forum cu tema Cetățenie europeană activă per scenă – Teatru forum pentru TINEri - Zbor Hub Constanța
Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea să vă invite marți, 1 septembrie 2026, începând...
EUROPE DIRECT Târgovişte Program estimativ luna august 2026
11 august – Ora de informare europeană cu tema Valorile europene și democrația participativă...
Biblioteca Orășenească Aurel Iordache Găești, judeţ Dâmboviţa, România - reprezentație de teatru forum cu tema Cetățenie europeană activă per scenă – Teatru forum pentru TINEri
Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea să vă invite vineri, 17 iulie 2026, începând...
EUROPE DIRECT Târgovişte - Program estimativ luna iulie 2026
2 iulie – Ora de informare europeană cu tema Valori ale democrației europene...

