EUROPE DIRECT Târgoviște se alătură din nou campaniei LET S DO IT ROMANIA!
Târgovişte, 12 mai 2012
Grija pentru mediul înconjurător a determinat mii de oameni să dedice o zi de week-end din viața lor campaniei LET S DO IT ROMANIA! Încă din 2010 acțiunea, organizată la nivel național într-o singură zi, a înregistrat un succes nesperat de organizatori.
În acest an, datorită faptului că România s-a alăturat mișcării LET S DO IT WORLD!, evenimentul s-a desfășurat în premieră în ziua de 12 mai, o dată cu Bulgaria, Republica Moldova și Turcia. Deși vremea nu a fost prietenoasă, voluntarii au răspuns prezent apelului echipei, e drept că în număr mai mic față de anii anteriori.
În județul Dâmbovița, promotor și organizator a fost, ca de obicei, Centrul EUROPE DIRECT Târgoviște, partener al instituției organizatoare, care a centralizat înscrierile voluntarilor. Primele estimări arată că numărul dâmbovițenilor care vor un mediu mai curat este de 6700, iar rezultatul muncii lor este estimat la 8500 de saci cu deșeuri. De evidențiat este faptul că unele localități care s-au implicat în trecut nu au mai participat la acțiune, iar altele care nu aveau mormane de gunoi sau nu au răspuns apelului organizatorilor anul acesta au dorit o schimbare.
Echipa EUROPE DIRECT și LET S DO IT ROMANIA Dâmbovița mulțumește Consiliului Județean Dâmbovița, Primăriei Târgoviște, primăriilor din județ care au sprijinit munca participanților, precum și tuturor celor care au adus un aport important la buna desfășurare a acțiunii – voluntarii, în marea majoritate elevi și cadre didactice, fără de care nimic n-ar fi fost posibil.
Imagini eveniment:
![]() |
Alte articole recomandate din categoria Știri Locale (1197 articole disponibile)
Tinerii din Târgoviște dezbat „Viitorul Europei” direct de la sursă: Ora de informare europeană dedicată discursului SOTEU
Tinerii din Târgoviște își afirmă tot mai puternic rolul de cetățeni activi ai Uniunii...
Concurs pentru punctele de informare europeană din județul Dâmbovița Activ, informat și non-formal în…Europa de acasă – ediția a 12-a.
Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea să vă invite vineri, 23 octombrie 2026, începând...
EUROPE DIRECT în bibliotecile din judeţul Dâmboviţa...puncte de informare europeană - Biblioteca Comunală Gura Șuții, judeţ Dâmboviţa, România
Biblioteca Județeană Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița și Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte organizează miercuri, 30...
Sunny Beach, Regiunea Burgas, Bulgaria - reprezentație de teatru forum cu tema Cetățenie europeană activă per scenă – Teatru forum pentru TINEri
Hotel Wella, Sunny Beach, Regiunea Burgas, Bulgaria PROGRAM Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea...
Vizită de studiu – echipa și voluntarii ED Târgoviște la alte centre ED și/sau rețele UE Stă în puterea ta să schimbi ceva!
Pentru a asigura o cooperare activă cu alte centre de informare Europe Direct la...
EUROPE DIRECT Târgovişte - Program estimativ luna septembrie 2026
28 august – 2 septembrie –Vizitele de lucru, informare şi documentare au constituit un...
Voluntarii EUROPE DIRECT Târgoviște, în tabăra de comunicare și abilități practice „Nouă chiar ne pasă, dar ție?”
În perioada 28 august – 2 septembrie 2026, voluntarii Centrului EUROPE DIRECT Târgoviște, din...
Tabăra de comunicare și abilităţi practice pentru voluntari EUROPE DIRECT cu tema Nouă chiar ne pasă, dar ție? - O Europă liberă și democratică
Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte, având ca structură gazdă Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu Dâmboviţa,...
Reprezentație de teatru forum cu tema Cetățenie europeană activă per scenă – Teatru forum pentru TINEri - Zbor Hub Constanța
Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea să vă invite marți, 1 septembrie 2026, începând...
EUROPE DIRECT Târgovişte Program estimativ luna august 2026
11 august – Ora de informare europeană cu tema Valorile europene și democrația participativă...
Biblioteca Orășenească Aurel Iordache Găești, judeţ Dâmboviţa, România - reprezentație de teatru forum cu tema Cetățenie europeană activă per scenă – Teatru forum pentru TINEri
Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea să vă invite vineri, 17 iulie 2026, începând...
EUROPE DIRECT Târgovişte - Program estimativ luna iulie 2026
2 iulie – Ora de informare europeană cu tema Valori ale democrației europene...


