RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Știri Locale

Informarea europeană ajunge și la Școala Gimnazială Dragomirești – Decindeni

Valorile și tradițiile unui stat îi definesc identitatea. Ele trebuie păstrate, chiar dacă ajungem să cunoaștem popoare diferite, cu medii de viață diferite. Mediul rural este cel care păstrează și respectă cel mai bine tradițiile, de aceea acolo este nevoie de o informare despre Uniunea Europeană și politicile ei mai intensă.

Centrul EUROPE DIRECT Târgoviște s-a aflat vineri, 22 noiembrie, în mijlocul tinerilor de la Școala Gimnazială Dragomirești – Decindeni. Aici, echipa centrului a vorbit copiilor despre Uniunea Europeană, valorile pe care aceasta le promovează, precum și despre importanța păstrării valorilor naționale chiar și în contextul globalizării. Participanții au aflat care sunt simbolurile UE, ce face Uniunea pentru cetățenii săi și, de asemenea, care este locul României în această mare familie. Au învățat că și simbolurile țării noastre, care poartă sute de ani de istorie glorioasă, sunt simboluri europene și sunt respectate de celelalte state membre.

La final, cei prezenți au avut ocazia de a participa la un concurs denumit Suntem cetățeni activi ai Europei! Concurenții și-au etalat cunoștințele despre Uniunea Europeană, iar cei mai bine pregătiți dintre ei au fost premiați cu materiale informative oferite de echipa centrului european.

EUROPE DIRECT Târgoviște le mulțumește tuturor pentru participare și îi invită să devină adevărați cetățeni europeni activi!

Alte articole recomandate din categoria Știri Locale (1197 articole disponibile)

Local
17.09.2026

Tinerii din Târgoviște dezbat „Viitorul Europei” direct de la sursă: Ora de informare europeană dedicată discursului SOTEU

Tinerii din Târgoviște își afirmă tot mai puternic rolul de cetățeni activi ai Uniunii...

Local
10.09.2026

Concurs pentru punctele de informare europeană din județul Dâmbovița Activ, informat și non-formal în…Europa de acasă – ediția a 12-a.

Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea să vă invite vineri, 23 octombrie 2026, începând...

Local
10.09.2026

EUROPE DIRECT în bibliotecile din judeţul Dâmboviţa...puncte de informare europeană - Biblioteca Comunală Gura Șuții, judeţ Dâmboviţa, România

 Biblioteca Județeană Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița și Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte organizează miercuri, 30...

Local
10.09.2026

Sunny Beach, Regiunea Burgas, Bulgaria - reprezentație de teatru forum cu tema Cetățenie europeană activă per scenă – Teatru forum pentru TINEri

Hotel Wella, Sunny Beach, Regiunea Burgas, Bulgaria  PROGRAM  Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea...

Local
09.09.2026

EUROPE DIRECT Târgovişte - Program estimativ luna septembrie 2026

28 august – 2 septembrie –Vizitele de lucru, informare şi documentare au constituit un...

Local
03.09.2026

Voluntarii EUROPE DIRECT Târgoviște, în tabăra de comunicare și abilități practice „Nouă chiar ne pasă, dar ție?”

În perioada 28 august – 2 septembrie 2026, voluntarii Centrului EUROPE DIRECT Târgoviște, din...

Local
26.08.2026

Tabăra de comunicare și abilităţi practice pentru voluntari EUROPE DIRECT cu tema Nouă chiar ne pasă, dar ție? - O Europă liberă și democratică

Centrul EUROPE DIRECT  Târgovişte, având ca structură gazdă Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu Dâmboviţa,...

Local
26.08.2026

Reprezentație de teatru forum cu tema Cetățenie europeană activă per scenă – Teatru forum pentru TINEri - Zbor Hub Constanța

 Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea să vă invite marți, 1 septembrie 2026, începând...

Local
25.07.2026

EUROPE DIRECT Târgovişte Program estimativ luna august 2026

11 august – Ora de informare europeană cu tema Valorile europene și democrația participativă...

Local
21.06.2026

EUROPE DIRECT Târgovişte - Program estimativ luna iulie 2026

  2 iulie – Ora de informare europeană cu tema Valori ale democrației europene...