RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Știri Locale

EUROPE DIRECT Târgoviște, din nou în bibliotecile dâmbovițene

Anul 2014 a fost unul deosebit de important pentru cetățenii Uniunii Europene: alegeri europarlamentare, o nouă Comisie Europeană și alte evenimente au dovedit importanța unei informări europene de calitate, chiar și acolo unde informația ajunge mai greu. În acest sens, Centrul EUROPE DIRECT Târgoviște a continuat și în anul 2014 campania „EUROPE DIRECT în bibliotecile din județul Dâmbovița”, având drept scop organizarea de evenimente prin care cetățenii din mediul rural să fie cât mai bine puși în temă cu oportunitățile pe care Uniunea Europeană le are pentru ei.

Un astfel de eveniment a avut loc și joi, 25 octombrie 2014 la Biblioteca Orășenească Titu, instituție care adăpostește un punct de informare europeană. În cadrul întâlnirii, echipa centrului a vorbit despre ce înseamnă cetățenia europeană, a prezentat surse de informare europeană și programe de finanțare destinate tinerilor și educației nonformale (de exemplu, ERASMUS +).

Participanții, bibliotecari locali din zona Titu și voluntari ai bibliotecii gazdă, s-au arătat foarte interesați de cele prezentate, mai ales cei care fac folosesc diferite metode de educație nonformală pentru activitățile lor cu copiii și tinerii. Ei au spus că vor aprofunda informația obținută și vor încerca să scrie proiecte în context ERASMUS +.

Echipa EUROPE DIRECT Târgoviște le mulțumește pentru participare și îi invită să li se alăture și la alte activități similare!

Alte articole recomandate din categoria Știri Locale (1197 articole disponibile)

Local
17.09.2026

Tinerii din Târgoviște dezbat „Viitorul Europei” direct de la sursă: Ora de informare europeană dedicată discursului SOTEU

Tinerii din Târgoviște își afirmă tot mai puternic rolul de cetățeni activi ai Uniunii...

Local
10.09.2026

Concurs pentru punctele de informare europeană din județul Dâmbovița Activ, informat și non-formal în…Europa de acasă – ediția a 12-a.

Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea să vă invite vineri, 23 octombrie 2026, începând...

Local
10.09.2026

EUROPE DIRECT în bibliotecile din judeţul Dâmboviţa...puncte de informare europeană - Biblioteca Comunală Gura Șuții, judeţ Dâmboviţa, România

 Biblioteca Județeană Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița și Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte organizează miercuri, 30...

Local
10.09.2026

Sunny Beach, Regiunea Burgas, Bulgaria - reprezentație de teatru forum cu tema Cetățenie europeană activă per scenă – Teatru forum pentru TINEri

Hotel Wella, Sunny Beach, Regiunea Burgas, Bulgaria  PROGRAM  Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea...

Local
09.09.2026

EUROPE DIRECT Târgovişte - Program estimativ luna septembrie 2026

28 august – 2 septembrie –Vizitele de lucru, informare şi documentare au constituit un...

Local
03.09.2026

Voluntarii EUROPE DIRECT Târgoviște, în tabăra de comunicare și abilități practice „Nouă chiar ne pasă, dar ție?”

În perioada 28 august – 2 septembrie 2026, voluntarii Centrului EUROPE DIRECT Târgoviște, din...

Local
26.08.2026

Tabăra de comunicare și abilităţi practice pentru voluntari EUROPE DIRECT cu tema Nouă chiar ne pasă, dar ție? - O Europă liberă și democratică

Centrul EUROPE DIRECT  Târgovişte, având ca structură gazdă Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu Dâmboviţa,...

Local
26.08.2026

Reprezentație de teatru forum cu tema Cetățenie europeană activă per scenă – Teatru forum pentru TINEri - Zbor Hub Constanța

 Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea să vă invite marți, 1 septembrie 2026, începând...

Local
25.07.2026

EUROPE DIRECT Târgovişte Program estimativ luna august 2026

11 august – Ora de informare europeană cu tema Valorile europene și democrația participativă...

Local
21.06.2026

EUROPE DIRECT Târgovişte - Program estimativ luna iulie 2026

  2 iulie – Ora de informare europeană cu tema Valori ale democrației europene...