RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Știri Locale

EUROPE DIRECT Târgoviște continuă căutarea unui… remediu pentru mediu

Un mediu sănătos este singura comoară pe care o putem transmite urmașilor noștri. Deși unora nu le pasă și continuă să consume resursele naturale ca și când ar fi inepuizabile, există și exemple pozitive. 

Unul dintre ele îl reprezintă campania Remediu pentru mediu – Dialog verde între generații, inițiată de centrul EUROPE DIRECT Târgoviște în urmă cu 6 ani și care de fiecare dată a reușit să strângă un număr impresionant de voluntari de toate vârstele și din toate categoriile sociale. În 2014 acțiunea a avut loc în data de 1 aprilie, iar cei peste 100 de voluntari au plantat aproximativ 3.000 de puieți. Locul desfășurării activității a fost localitatea Gura Ocniţei. 

Voluntarii și-au unit forțele pentru a construi sau pentru a reface spaţii verzi din mai multe zone ale localităţii, deoarece plantarea unui copac reprezintă o contribuție minoră, dar care poate face diferența pentru societatea în care trăim. S-au alăturat inițiativei lansate de către centrul de informare al Comisiei Europene elevi - voluntari de la diferite instituţii de învăţământ din judeţ, locuitori ai comunei, precum şi voluntari care lucrează în cele trei biblioteci din comună: Gura Ocniţei, Săcuieni şi Adânca, coordonaţi de inimoasele bibliotecare Steluţa Miţoi şi Alina Stanciu.

Evenimentul s-a desfășurat cu sprijinul SC OȚELINOX SA, care, pe lângă darurile oferite tuturor voluntarilor, a avut o echipă de voluntari ce a plantat copăcei, al Primăriei comunei Gura Ocniţei, al Direcției Silvice Târgoviște şi al Asociației Tineri pentru Europa de Mâine. Aceste instituții, împreună cu voluntarii care au plantat puieții, au asigurat succesul acțiunii.

EUROPE DIRECT Târgoviște mulțumește tuturor și îi invită și la alte acțiuni de acest gen, în încercarea de a găsi împreună un remediu pentru mediu, pentru a oferi un viitor mai bun generațiilor viitoare!

Alte articole recomandate din categoria Știri Locale (1199 articole disponibile)

Local
30.09.2026

EUROPE DIRECT Târgovişte - Program estimativ luna octombrie 2026

21 octombrie – Reprezentaţie de teatru forum în cadrul Campaniei „Stă în puterea ta...

Local
17.09.2026

Tinerii din Târgoviște dezbat „Viitorul Europei” direct de la sursă: Ora de informare europeană dedicată discursului SOTEU

Tinerii din Târgoviște își afirmă tot mai puternic rolul de cetățeni activi ai Uniunii...

Local
10.09.2026

Concurs pentru punctele de informare europeană din județul Dâmbovița Activ, informat și non-formal în…Europa de acasă – ediția a 12-a.

Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea să vă invite vineri, 23 octombrie 2026, începând...

Local
10.09.2026

EUROPE DIRECT în bibliotecile din judeţul Dâmboviţa...puncte de informare europeană - Biblioteca Comunală Gura Șuții, judeţ Dâmboviţa, România

 Biblioteca Județeană Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița și Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte organizează miercuri, 30...

Local
10.09.2026

Sunny Beach, Regiunea Burgas, Bulgaria - reprezentație de teatru forum cu tema Cetățenie europeană activă per scenă – Teatru forum pentru TINEri

Hotel Wella, Sunny Beach, Regiunea Burgas, Bulgaria  PROGRAM  Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea...

Local
09.09.2026

EUROPE DIRECT Târgovişte - Program estimativ luna septembrie 2026

28 august – 2 septembrie –Vizitele de lucru, informare şi documentare au constituit un...

Local
03.09.2026

Voluntarii EUROPE DIRECT Târgoviște, în tabăra de comunicare și abilități practice „Nouă chiar ne pasă, dar ție?”

În perioada 28 august – 2 septembrie 2026, voluntarii Centrului EUROPE DIRECT Târgoviște, din...

Local
26.08.2026

Tabăra de comunicare și abilităţi practice pentru voluntari EUROPE DIRECT cu tema Nouă chiar ne pasă, dar ție? - O Europă liberă și democratică

Centrul EUROPE DIRECT  Târgovişte, având ca structură gazdă Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu Dâmboviţa,...

Local
26.08.2026

Reprezentație de teatru forum cu tema Cetățenie europeană activă per scenă – Teatru forum pentru TINEri - Zbor Hub Constanța

 Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea să vă invite marți, 1 septembrie 2026, începând...

Local
25.07.2026

EUROPE DIRECT Târgovişte Program estimativ luna august 2026

11 august – Ora de informare europeană cu tema Valorile europene și democrația participativă...