RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Știri Locale

TEATRU FORUM - Cum ne integrăm într-un grup nou?

Astfel s-a numit piesa de teatru jucata de tineri dâmbovițeni pentru colegi de generație din mediul rural la Biblioteca Comunală Nicolae Neagu Doicești. Piese de teatru de la tineri pentru tineri pentru ca aceștia să devină cetățeni europeni activi este unul dintre obiectivele proiectului Rețea de centre de educație nonformală pentru viață în mediul rural din Dâmbovița,finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Membri echipei de teatru forum ai Asociației Tineri pentru Europa de Mâine în parteneriat cu Asociația Târgoviște spre Europa au pus în scenă o piesă de teatru forum cu care s-au prezentat în fața colegilor de generație din județ care provin din localitățile: Răcari, Lucieni, Gura Ocniței, Săcuieni, Adânca, Titu, Doicești și Moroeni. Astfel de spectacole au mai avut loc în localitățile Târgoviște și Aninoasa unde au participat copii și tineri din întreg județul. Actorii de ocazie au prezentat o situatie de opresiune și discriminare a unui elev, invitând audiența să participe la rezolvarea conflictului.

Tinerii s-au gândit să implementeze acest proiect pentru a crește gradul de implicare activă a tinerilor în comunitățile rurale din Dâmbovița. Iar o piesă de teatru forum este o modalitate bună de interacționare, fiind o versiune a teatrului care creează o punte între actori și spectatori. Pornind de la ideea unui conflict între elevi, în care există un agresor și o victimă, tinerii și-au invitat colegii să se tranforme în actori și să găseasca rezolvarea problemei.

”Ideea proiectului ne-a venit de la o simplă constatare și anume faptul că tinerii din mediul rural de la noi din județ nu prea au parte de evenimente culturale. Cu atat mai mult evenimente culturale inovative, care se pliază pe ceea ce înseamnă a fi tânăr, pe spiritul tânăr, și evenimente culturale care au și o parte educațională”, a declarat Ana DOJANĂ, manager de proiect Asociația Târgoviște spre Europa, promotorul proiectului mai sus menționat. 

Experiența a fost una inedită atât pentru organizatori cât și pentru tinerii cărora le-au prezentat piesa. Din distributie au făcut parte șase tinere și tineri, care nu au urmat cursuri de teatru. Acestora li s-au alăturat aproximativ 150 de copii și tineri din bibliotecile rurale, părinți, bunici etc, unde au implementat acest concept de teatru forum. Fiecare dintre actorii implicați în scenă a jucat un personaj opus celui care este el, de fapt, în realitate. 
”Și pe lângă că noi ne-am schimbat, am încercat să producem o schimbare în ceilalți, în cei cărora am mers să le prezentăm piesa de teatru. Am încercat să scoatem în evidență faptul că ei trebuie să lupte împotriva discriminării, că discriminarea nu este normală în școli și că cei răi nu sunt răi prin natura lor ci au ceva în trecut, un eveniment care le-a marcat existența”, după cum povestește Bianca BIDIREAN, membru în echipa de teatru, una dintre actrițele implicate. 

Și coordonatorii trupei de teatru, Vlăduț ANDREESCU și Mândruța ANDREESCU, s-au arătat impresionați de naturalețea tinerilor și de puterea lor de absorție a informației. ”Am fost surprinși de cât de repede prind totul, de cât de inteligenți sunt. Cel mai frumos a fost că am lucrat totul împreună, de la scenariu, de la structura personajelor până la cum ne comportăm în anumite situații. Absolut tot am făcut împreună. Ne-au surprins cum s-au adaptat. În situații atât de diferite, cu oameni atât de diferiți s-au adaptat mult mai bine decât ne așteptam”.

Piesa de teatru forum a fost jucată la Centrul Cultural Doicești. Cu acest prilej s-a desfășurat și un nou schimb de experiență pentru bibliotecari și reprezentanți ONG din județul nostru care au putut să observe în mod direct cu lucrează colegii lor din cadrul Bibliotecii Comunale Nicolae Neagu Doicești, dar și în mod indirect prin prezentările realizate de parteneri din proiect, bibliotecari și membri ONG.
Totodată, cei prezenți au aflat mai multe despre cum funcționează Uniunea Europeană, precum și despre drepturile loastre în calitate de cetățeni europeni prin sesiunea de instruire realizată de Centrul EUROPE DIRECT Târgoviște pe teme ca Drepturile cetăţenilor şi priorităţile Uniunii Europene și Ocuparea profesională.

La finalul întâlnirii a avut loc o vizită a principalelor obiective turistice de pe raza localității Doicești, respectiv ruinele Curţii Domneşti Brâncoveneşti şi Biserica Naşterea Maicii Domnului ctitorie alui Constantin Brâncoveanu.
Evenimentele s-au desfășurat în parteneriat cu Asociația Târgoviște spre Europa, Asociația Tineri pentru Europa de Mâine, Biblioteca Județeană Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Primăria și Consiliul Local Doicești și Biblioteca Comunală Nicolae Neagu Doicești.

Următoarea reprezentație de teatru forum va avea loc în data de 30 aprilie 2015 începând cu ora 10.30 la Biblioteca Comunală Dragomirești cu tema Tradițiile – o barieră?.
Vă așteptăm să descoperim împreună atracțiile și beneficiile teatrului social!

Alte articole recomandate din categoria Știri Locale (1199 articole disponibile)

Local
30.09.2026

EUROPE DIRECT Târgovişte - Program estimativ luna octombrie 2026

21 octombrie – Reprezentaţie de teatru forum în cadrul Campaniei „Stă în puterea ta...

Local
17.09.2026

Tinerii din Târgoviște dezbat „Viitorul Europei” direct de la sursă: Ora de informare europeană dedicată discursului SOTEU

Tinerii din Târgoviște își afirmă tot mai puternic rolul de cetățeni activi ai Uniunii...

Local
10.09.2026

Concurs pentru punctele de informare europeană din județul Dâmbovița Activ, informat și non-formal în…Europa de acasă – ediția a 12-a.

Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea să vă invite vineri, 23 octombrie 2026, începând...

Local
10.09.2026

EUROPE DIRECT în bibliotecile din judeţul Dâmboviţa...puncte de informare europeană - Biblioteca Comunală Gura Șuții, judeţ Dâmboviţa, România

 Biblioteca Județeană Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița și Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte organizează miercuri, 30...

Local
10.09.2026

Sunny Beach, Regiunea Burgas, Bulgaria - reprezentație de teatru forum cu tema Cetățenie europeană activă per scenă – Teatru forum pentru TINEri

Hotel Wella, Sunny Beach, Regiunea Burgas, Bulgaria  PROGRAM  Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea...

Local
09.09.2026

EUROPE DIRECT Târgovişte - Program estimativ luna septembrie 2026

28 august – 2 septembrie –Vizitele de lucru, informare şi documentare au constituit un...

Local
03.09.2026

Voluntarii EUROPE DIRECT Târgoviște, în tabăra de comunicare și abilități practice „Nouă chiar ne pasă, dar ție?”

În perioada 28 august – 2 septembrie 2026, voluntarii Centrului EUROPE DIRECT Târgoviște, din...

Local
26.08.2026

Tabăra de comunicare și abilităţi practice pentru voluntari EUROPE DIRECT cu tema Nouă chiar ne pasă, dar ție? - O Europă liberă și democratică

Centrul EUROPE DIRECT  Târgovişte, având ca structură gazdă Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu Dâmboviţa,...

Local
26.08.2026

Reprezentație de teatru forum cu tema Cetățenie europeană activă per scenă – Teatru forum pentru TINEri - Zbor Hub Constanța

 Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea să vă invite marți, 1 septembrie 2026, începând...

Local
25.07.2026

EUROPE DIRECT Târgovişte Program estimativ luna august 2026

11 august – Ora de informare europeană cu tema Valorile europene și democrația participativă...