RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Știri Locale

EUROPE DIRECT Târgoviște a desemnat campionii punctelor de informare europeană din județul dâmbovița în cadrul concursului "Activ, informat și non-formal în…Europa de acasă"

Bibliotecile au menirea de a informa populația, dar și obligația morală de a face acest lucru în mod corect și complet. În acest sens, încă din anul 2009, Centrul EUROPE DIRECT Târgoviște a încercat să aducă informația europeană mai aproape de cetățenii județului prin intermediul celor care au ca principal rol diseminarea informației – bibliotecarii. Astfel, la această dată în Dâmbovița funcționează în un număr de aproximativ 90 de puncte de informare europeană care sunt deservite de bibliotecari/voluntari, toți în slujba cetățeanului.

Pentru a stimula implicarea acestora dar și pentru a răsplăti pe cei care desfăşoară activităţi cu tematică europeană, precum şi acţiuni de diseminare a informaţiei europene, Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa prin Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte a organizat în această toamnă concursul cu premii Activ, informat și nonformal în…Europa de acasă.

Concursul a cuprins 10 secțiuni și fiecare dintre acestea a avut un singur câștigător care a fost premiat cu un aparat foto model Canon Ixus 160. 
Secțiunile, respectiv câștigătorii sunt:

  1. Cel mai bun atelier de abilități practice – Biblioteca Comunală Dărmănești, reprezentată de bibliotecar responsabil Meli Perșunaru.
  2. Cea mai bună fotografie a unui eveniment – Biblioteca Orășenească Titu, reprezentată de bibliotecar responsabil Liliana Grigorescu.
  3. Cel mai bun eveniment (în aer liber, de interior sau mixt) – Biblioteca Comunală Valea Lungă, reprezentată de bibliotecar responsabil Elena Moraru.
  4. Cel mai bun proiect de promovare a tradițiilor locale într-o bibliotecă – Biblioteca Comunală Dragodana, reprezentată de bibliotecar responsabil Gabriela Chivulescu.
  5. Cea mai bună prezentare power point a activităților – Biblioteca Municipală Moreni, reprezentată de bibliotecar responsabil Diana Beldiman.
  6. Cel mai bun eveniment pentru copii/tineri pe teme europene (drepturi, cetățenie, etc) – Biblioteca Comunală Raciu, reprezentată de bibliotecar responsabil Cateluța Barbu.
  7. Cel mai bun eveniment în parteneriat (biblioteci, ONG, biserică, școală, agenți economici, persoane fizice etc) – Biblioteca Comunală Pietroșița, reprezentată de bibliotecar responsabil Elena Negulescu.
  8. Cel mai bun material tipărit de promovare (pliante, fluturași, afișe, programe, semn de carte, reviste, calendare, broșuri, etc) – Biblioteca Orășenească Găești, reprezentată de bibliotecar responsabil Valentina Tufescu.
  9. Evenimentul cu cei mai mulți participanți – Biblioteca Comunală Valea Mare, reprezentată de bibliotecar responsabil Aurora Loliceru.
  10. Cel mai bun produs audio-video pe teme europene (interviu) – Biblioteca Orășenească Fieni, reprezentată de bibliotecar responsabil Maria Avrămescu.

Echipa Centrului EUROPE DIRECT Târgoviște a considerat că o competiție între bibliotecari ar crește calitatea evenimentelor organizate și a informației care ajunge la cetățeni, iar prin acest fapt toate categoriile de public ar beneficia de oportunitățile oferite de Uniunea Europeană.

În 2015, competiția este la prima ediție, dar echipa EUROPE DIRECT dorește să transforme acest început în tradiție. Festivitatea de premiere s-a desfășurat la sala de conferințe a Bibliotecii Județene Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița.  
La cele 10 secțiuni au fost înscrise 70 de lucrări din 34 de biblioteci, însemnând tot atâtea puncte de informare europeană reprezentate.

Aceștia sunt campionii, cei care au fost cei mai apropiați de cetățenii din comunitatea noastră și care au fost alături de instituția care i-a premiat încă de la înființare. EUROPE DIRECT Târgoviște le mulțumește pentru participare și pentru promovarea oportunităților pe care echipa le-a adus cetățenilor de toate vârstele și din toate categoriile sociale. Îi invităm să rămână alături de noi și în continuare, pentru că mai avem multe de spus și de făcut! 

Alte articole recomandate din categoria Știri Locale (1187 articole disponibile)

Local
21.06.2026

EUROPE DIRECT Târgovişte - Program estimativ luna iulie 2026

  2 iulie – Ora de informare europeană cu tema Valori ale democrației europene...

Local
18.06.2026

European Christmas Tree Decoration Exchange 2026

Este un proiect care presupune realizarea şi schimbul de podoabe pentru bradul de Crăciun...

Local
10.06.2026

Sărbătoare la Tătărani: Nouă decenii de lectură publică și digitalizare în bibliotecile dâmbovițene

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița și Centrul EUROPE DIRECT Târgoviște au organizat marți,...

Local
05.06.2026

Generația implicată: Elevii de la Colegiul Național „Constantin Carabella” au dezbătut egalitatea de șanse și valorile europene

Târgoviște, iunie 2026 – Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița, prin Centrul EUROPE DIRECT...

Local
28.05.2026

EUROPE DIRECT Târgovişte Program estimativ luna iunie 2026

9 iunie – EUROPE DIRECT în bibliotecile din judeţul Dâmboviţa…Puncte de informare europeană -...

Local
09.05.2026

Ziua Europei la Centrul EUROPE DIRECT Târgoviște 2026

Manifestările dedicate Zilei Europei la Centrul EUROPE DIRECT Târgoviște, doresc să implice cetăţeni ai...

Local
07.05.2026

Discursul instigator la ură și libertatea de exprimare

Libertatea de exprimare este una dintre valorile Uniunii Europene și un garant al justiției...

Local
04.05.2026

EUROPE DIRECT Târgovişte Program estimativ luna mai 2026

7 mai – Reprezentaţie de teatru forum în cadrul Campaniei Stă în puterea ta...

Local
23.04.2026

Viitorul este Verde și Digital: O oră de informare europeană la Colegiul Național „Vladimir Streinu” Găești

Miercuri, 22 aprilie 2026, holurile și sălile Colegiului Național „Vladimir Streinu” din Găești au...

Local
14.04.2026

8 mai 2026, începând cu ora 09.00 - complex de activităţi dedicate ZILEI EUROPEI

În planul său de evenimente pentru anul 2026, Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte va organiza...

Local
14.04.2026

Biblioteca Comunală Brănești - reprezentație de teatru forum cu tema Cetățenie europeană activă per scenă – Teatru forum pentru TINEri

 Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea să vă invite joi, 16 aprilie 2026, începând...