RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Știri Locale

Ziua Europei la Centrul EUROPE DIRECT Târgoviște

    Ziua de 9 mai este un eveniment important pentru toată comunitatea europeană. Cetățenii Uniunii Europene sărbătoresc ziua in care s-a pus piatra de temelie a actualei societăți globalizate – Ziua Europei.

   Centrul EUROPE DIRECT Târgoviște s-a aflat și de această dată în mijlocul tinerilor dornici de informare europeană și a organizat, pentru cea de-a opta oară, o manifestare dedicată acestei zile importante. Spectacolul-concurs s-a desfășurat în parteneriat cu Grădinița PP nr. 1 Târgoviște, Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, Liceul Voievodul Mircea Târgoviște, Liceul Tehnologic „Nicolae Ciorănescu” Târgoviște, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și Clubul Victorioșilor, sub tema „EU și UE – cetățenie europeană activă!” și a avut drept scop promovarea mentalității europene, popularizarea fenomenului de Uniune Europeană și informarea populației cu privire la beneficiile aduse de către aceasta.

    Evenimentul a fost deschis de către cei mai mici cetățeni europeni, preșcolarii de la Grădinița „PP nr. 1 Târgoviște. Dezinvolți și cu un deosebit talent artistic, cei mici au fost foarte îndrăgiți de public. Ei au prezentat o frumoasă paradă costumelor steagurilor Uniunii Europene realizate din materiale reciclabile și care au redat drapelele statelor membre.

    După așa o defilare, a venit și rândul celor mari să-și arate priceperea în domeniul Uniunii Europene. Echipajele alcătuite din câte 4 participanți provenind de la liceele menționate mai sus s-au întrecut în proba de desen, dans, cultură generală în domeniul Uniunii Europene și creativitate artistică (realizarea unei scurte scenete în care să se folosească niște cuvinte impuse), muzică și dans. Lupta a fost strânsă, elevii au fost foarte creativi și au dat dovadă de multă seriozitate în pregătirea momentelor artistice, iar la final echipajele au fost premiate cu obiecte utile în activitatea și timpul liber.

    Tinerii au fost încurajați de un număr mare de susținători. Pe lângă spectacolul urmărit, ei s-au bucurat și de premii-surpriză oferite de organizatori. Fiecare participant și persoană din public și-a încercat norocul la Tombola Europeană denumită sugestiv „Te implici și câștigi!”, iar toți au fost câștigători. Premiile (mingi cu pelerine de ploaie, rucsacuri, stegulețe, baloane, DVD-uri cu filme, etc) imprimate cu sigla EUROPE DIRECT Târgoviște și/sau cu însemnele Uniunii Europene au fost pe placul câștigătorilor și cu toții s-au declarat mulțumiți.

     Echipa EUROPE DIRECT Târgoviște le mulțumește tuturor pentru participare și îi invită să participe și la alte activități de gen! Sperăm că tinerii au înțeles mesajul pe care am încercat să-l transmitem și vor deveni din ce în ce mai activi în societate! Rămâneți alături de noi!

CENTRALIZATOR NOTE CONCURS EU și UE – cetățenie europeană activă - ZIUA EUROPEI 2018

Ordinea intrării în concurs
a echipajelor
NOTA
SCENETĂ
NOTA CÂNTEC/ DANS Nota test cultură generală NOTA DESEN TOTAL PUNCTAJ LOCUL OCUPAT
Echipaj nr. 1, coordonator
Gabriela Stroescu - Franța
9 9 9 9 36 PREZENTARE ȚARĂ
Echipaj nr. 2, coordonator
Florentina Tița - Grecia
4 6 4 9 23 IMPLICARE
Echipaj nr. 3, coordonator
Magdalena Gherghescu - Italia
7 9 9 9 34 CEA MAI BUNĂ SCENETĂ
Echipaj nr. 4, coordonator
Denisa Toader - Spania     
8 9 9 9 35 CEL MAI BUN DESEN

JURIUL:

Popescu Florina - președinte

Barbu Georgiana Cateluța -  membru

Dragomir Ruxanda Mădălina - membru

Alte articole recomandate din categoria Știri Locale (1199 articole disponibile)

Local
30.09.2026

EUROPE DIRECT Târgovişte - Program estimativ luna octombrie 2026

21 octombrie – Reprezentaţie de teatru forum în cadrul Campaniei „Stă în puterea ta...

Local
17.09.2026

Tinerii din Târgoviște dezbat „Viitorul Europei” direct de la sursă: Ora de informare europeană dedicată discursului SOTEU

Tinerii din Târgoviște își afirmă tot mai puternic rolul de cetățeni activi ai Uniunii...

Local
10.09.2026

Concurs pentru punctele de informare europeană din județul Dâmbovița Activ, informat și non-formal în…Europa de acasă – ediția a 12-a.

Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea să vă invite vineri, 23 octombrie 2026, începând...

Local
10.09.2026

EUROPE DIRECT în bibliotecile din judeţul Dâmboviţa...puncte de informare europeană - Biblioteca Comunală Gura Șuții, judeţ Dâmboviţa, România

 Biblioteca Județeană Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița și Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte organizează miercuri, 30...

Local
10.09.2026

Sunny Beach, Regiunea Burgas, Bulgaria - reprezentație de teatru forum cu tema Cetățenie europeană activă per scenă – Teatru forum pentru TINEri

Hotel Wella, Sunny Beach, Regiunea Burgas, Bulgaria  PROGRAM  Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea...

Local
09.09.2026

EUROPE DIRECT Târgovişte - Program estimativ luna septembrie 2026

28 august – 2 septembrie –Vizitele de lucru, informare şi documentare au constituit un...

Local
03.09.2026

Voluntarii EUROPE DIRECT Târgoviște, în tabăra de comunicare și abilități practice „Nouă chiar ne pasă, dar ție?”

În perioada 28 august – 2 septembrie 2026, voluntarii Centrului EUROPE DIRECT Târgoviște, din...

Local
26.08.2026

Tabăra de comunicare și abilităţi practice pentru voluntari EUROPE DIRECT cu tema Nouă chiar ne pasă, dar ție? - O Europă liberă și democratică

Centrul EUROPE DIRECT  Târgovişte, având ca structură gazdă Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu Dâmboviţa,...

Local
26.08.2026

Reprezentație de teatru forum cu tema Cetățenie europeană activă per scenă – Teatru forum pentru TINEri - Zbor Hub Constanța

 Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte are plăcerea să vă invite marți, 1 septembrie 2026, începând...

Local
25.07.2026

EUROPE DIRECT Târgovişte Program estimativ luna august 2026

11 august – Ora de informare europeană cu tema Valorile europene și democrația participativă...