RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Era Digitală

Comisia Europeană a aprobat acordarea unui ajutor financiar de peste 182 milioane de euro, prin Fondul de solidaritate al Uniunii Europene, pentru a oferi asistenţă ţărilor afectate de inundaţii în perioada mai-iunie 2010

        Miercuri, Comisia Europeană a aprobat cererile a şase state (cinci state membre UE şi Croaţia) de acordare de asistenţă pentru inundaţiile care au avut loc în Europa Centrală în perioada mai-iunie 2010, oferind o finanţare de peste 182 milioane de euro  prin intermediul Fondului de solidaritate al Uniunii Europene. Ajutorul propus este de peste 105 milioane euro pentru Polonia, peste 20 milioane euro pentru Slovacia, peste 22 milioane euro pentru Ungaria, peste 5 milioane euro pentru Republica Cehă, circa 4 milioane euro pentru Croaţia şi circa 25 milioane euro pentru România. Înainte ca sumele să fie plătite, ele trebuie să fie confirmate de către autoritatea bugetară (Parlamentul European şi Consiliul), la începutul lui 2011 şi se estimează că vor fi vărsate în martie 2011.

1. Context:

        Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) a fost creat ca reacţie la gravele inundaţii care au avut loc în Europa Centrală în vara anului 2002. Regulamentul FSUE[1] a intrat în vigoare la 15 noiembrie 2002. Statele membre ale UE şi statele care poartă negocieri pentru aderarea la UE (în prezent Turcia şi Croaţia) pot solicita asistenţă financiară în eventualitatea unei catastrofe naturale majore.

2. Prezentare generală 

        Fondul de solidaritate al Uniunii Europene este un instrument relativ simplu din punct de vedere administrativ. În principiu, caracteristicile sale sunt următoarele:

        În cazul unei „catastrofe majore”, există un singur criteriu de eligibilitate, şi anume pagube care să depăşească un anumit plafon, stabilit pentru fiecare ţară.

        FSUE poate interveni, în mod excepţional, pentru catastrofe mai mici, aşa-numitele „catastrofe regionale extraordinare”, care afectează majoritatea populaţiei unei regiuni, în cazul în care se consideră că dezastrul va avea efecte serioase şi de lungă durată asupra stabilităţii economice şi a condiţiilor de viaţă.

        De asemenea, tot în mod excepţional, FSUE poate interveni într-un stat membru sau într-un stat care poartă negocieri de aderare la UE, afectat de aceeaşi catastrofă majoră ca şi un alt stat eligibil. În acest caz nu se aplică niciun criteriu specific.
Ajutorul este plătit  imediat, într-o singură rată. Nu există cerinţe privind programarea sau co-finanţarea.

        Dat fiind că finanţarea FSUE nu este cuprinsă în cadrul bugetar obişnuit al UE, ci provine din resurse suplimentare care depăşesc bugetul obişnuit al UE, Comisia nu poate decide singură privind acordarea asistenţei financiare. Ea trebuie să propună autorității bugetare (Consiliul și Parlamentul European) să mobilizeze Fondul. Ajutorul nu poate fi plătit decât după ce fondurile au fost deblocate printr-o procedură bugetară.

        FSUE este foarte eficient ca instrument de refinanţare pentru operaţiuni de urgenţă în urma unei catastrofe. După ce ajutorul este acordat, acesta poate refinanța anumite tipuri de măsuri de urgență efectuate din prima zi a catastrofei.
Instrumentul este uneori perceput în mod eronat ca instrument de reacție rapidă, acesta nefiind scopul în care a fost conceput.

3. Care este plafonul pentru acordarea de asistenţă ?

        FSUE oferă sprijin financiar pentru măsuri de urgență în cazul unei catastrofe naturale majore, adică implicând daune directe de peste 3 miliarde euro la nivelul  prețurilor din 2002 (ceea ce în 2010 se ridică la circa 3,4 miliarde euro) sau 0,6% din venitul național brut al țării afectate, luându-se în considerare valoarea cea mai mică.

        În mod excepţional, FSUE poate fi mobilizat chiar dacă pagubele înregistrate nu depăşesc plafonul stabilit în cazul: (i) unui stat vecin afectat de aceeași catastrofă gravă ca şi un alt stat eligibil; sau (ii) catastrofelor regionale extraordinare care afectează majoritatea populaţiei din regiunea afectată şi care au efecte serioase şi de lungă durată asupra stabilităţii economice şi a condiţiilor de viaţă.

4. Ce măsuri pot fi finanţate prin intermediul FSUE ?

        În principiu, plăţile oferite prin intermediul Fondului se limitează la finanțarea operațiunilor de urgență întreprinse de autoritățile publice, pentru acoperirea unor daune pentru care nu se pot face asigurări (cum ar fi servicii de salvare, repunerea în funcțiune a infrastructurilor, cazare provizorie, operaţiuni de curăţare a zonelor afectate de catastrofe, protejarea patrimoniului cultural împotriva unor daune suplimentare, etc). Nu sunt incluse aici daunele suferite de proprietăţi private sau pierderile de venituri, inclusiv din agricultură.

[1] Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului din 11 noiembrie 2002 de instituire a Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene

5. Care este bugetul anual ?

        FSUE are un buget anual de 1 miliard de euro. Cu toate acestea, suma efectiv mobilizată variază de la an la an, în funcție de incidența catastrofelor (variind, la ora actuală, între 728 de milioane EUR mobilizați în 2002 și 19 milioane EUR mobilizați în 2008). Suma disponibilă anual pentru catastrofe regionale extraordinare este limitată la 7,5% din bugetul anual al FSUE (75 milioane euro).

6. Cum se calculează valoarea ajutorului ?

        O țară afectată de o catastrofă primește o cotă inferioară de ajutor de 2,5% pentru daunele situate sub plafonul de 0,6% din venitul național brut sau sub plafonul de 3,4 miliarde EUR și o cotă superioară de ajutor de 6% pentru daunele care depășesc plafonul. Aceasta permite ca, pentru daune de aceeași amploare, țările relativ mai sărace să primească, în termeni absoluți, un ajutor mai mare decât țările mai bogate.

7. Care este procedura pentru a depune o cerere de finanţare ?

        Autoritățile naționale ale țării afectate pot depune o cerere către Comisie nu mai târziu de 10 săptămâni după apariţia primelor pagube  (Comisia nu poate lua această inițiativă).

        După aceea, Comisia evaluează cererea și hotărăște dacă să activeze FSUE și suma pe care o consideră adecvată pentru ajutor și propune autorității bugetare mobilizarea acesteia.

        Ajutorul este plătit într-o singură rată după semnarea cu statul beneficiar a unui acord de punere în aplicare. După acordarea ajutorului, acesta poate fi folosit pentru refinanţarea măsurilor de urgenţă care au fost luate încă din prima zi a catastrofei.

8. Câte cereri au fost primite până acum ?

        (Situaţia la 16 decembrie 2010): Din 2002, Comisia a primit 85 de cereri pentru asistenţă financiară prin intermediul Fondului, dintre care 17 numai în 2010. Dintre aceste 85 de cereri, 42 au fost aprobate, majoritatea pentru catastrofe majore. Ajutorul financiar acordat s-a ridicat la peste 2,15 miliarde euro, iar alte 262 milioane sunt în curs de a fi acordate.

9. Detalii privind decizia din 15 decembrie a Comisiei:

Beneficiar
 
Polonia
Slovacia
Ungaria
Republica Cehă
Croaţia
România

Valoarea daunelor
(în euro)
2 300 000 000
561 000 000
719 000 000
204 000 000
153 000 000
876 000 000

Finanţare FSUE
(în euro)
105 567 155
20 430 841
22 485 772
5 111 401
3 825 983
24 967 741

Alte articole recomandate din categoria Era Digitală (309 articole disponibile)

Era Digitală
01.09.2026

Comisia desemnează ChatGPT, Reddit și Roblox în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale

Comisia a desemnat ChatGPT drept motor de căutare online foarte mare (VLOSE), precum și...

Era Digitală
11.08.2026

Comisia aprobă preluarea eMAG de către Naspers

Comisia Europeană a aprobat, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului exclusiv...

Era Digitală
06.08.2026

Comisia transmite platformei Temu o comunicare privind posibila obstrucționare a unei inspecții în temeiul Regulamentului privind subvențiile străine

Comisia transmite platformei Temu o comunicare privind posibila obstrucționare a unei inspecții în temeiul...

Era Digitală
30.07.2026

Comisia adoptă noi orientări pentru a îmbunătăți accesul întreprinderilor la infrastructurile de cercetare și tehnologie de vârf din Europa

Comisia adoptă noi orientări pentru a îmbunătăți accesul întreprinderilor la infrastructurile de cercetare și...

Era Digitală
28.07.2026

Comisia publică noi orientări menite să sprijine punerea în aplicare de către întreprinderi a Regulamentului privind reziliența cibernetică

Producătorii, dezvoltatorii și întreprinderile de toate dimensiunile din întreaga UE dispun în prezent de...

Era Digitală
27.07.2026

Comisia salută adoptarea de către Consiliu a unui regulament interimar reînnoit pentru detectarea abuzului sexual online asupra copiilor

Comisia salută adoptarea de către Consiliu a unui regulament interimar reînnoit pentru detectarea abuzului...

Era Digitală
27.07.2026

Comisia constată, cu titlu preliminar, că TikTok a încălcat Regulamentul privind serviciile digitale pentru că nu a asigurat conturi sigure pentru minori

La 24 iulie, Comisia Europeană a transmis constatările preliminare ale TikTok, care indică faptul...

Era Digitală
25.07.2026

Comisia amendează Google cu 890 de milioane EUR pentru încălcări ale Regulamentului privind piețele digitale

Comisia amendează Google cu 890 de milioane EUR pentru încălcări ale Regulamentului privind piețele...

Era Digitală
21.07.2026

Comisia amendează AliExpress cu 550 de milioane EUR pentru încălcarea Regulamentului privind serviciile digitale

Comisia amendează AliExpress cu 550 de milioane EUR pentru încălcarea Regulamentului privind serviciile digitale....

Era Digitală
21.07.2026

Comisia publică orientări privind obligațiile de transparență pentru furnizorii și implementatorii anumitor sisteme de IA

Comisia publică orientări privind obligațiile de transparență pentru furnizorii și implementatorii anumitor sisteme de...

Era Digitală
20.07.2026

Comisia acceptă planul de acțiune al X pentru a se conforma Actului legislativ privind serviciile digitale

Comisia Europeană a acceptat planul de acțiune al X pentru a respecta obligațiile în...