RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Era Digitală

Sprijin pentru industria laptelui

         După numai câteva zile de la demonstraţiile de protest ale producătorilor de lapte din Europa, UE doreşte să asigure întregul sector că face tot posibilul pentru a-i ajuta pe agricultori şi pentru a stabiliza piaţa.

         Producătorii de lapte au manifestat la Bruxelles (în iunie) şi la Strasburg (pe 14 iulie) pentru a-şi exprima îngrijorarea faţă de preţurile care s-au prăbuşit de la 0,30-0,40 euro (în 2007) la 0,24 euro pentru un litru de lapte, în timp ce mulţi dintre ei primesc mai puţin de 0,21 euro pe litru.

         Doi factori au dus la această situaţie: pe de o parte, scăderea cererii din cauza recesiunii economice globale şi, pe de altă parte, creşterea producţiei în ţări precum Noua Zeelandă, Australia şi Brazilia.

         UE şi-a dat seama din timp că oferta depăşeşte cu mult cererea şi a luat o serie de măsuri. Depozitarea privată a surplusului de unt a început din ianuarie, cu două luni mai devreme ca de obicei. La sfârşitul lunii iunie, erau deja depozitate 105 800 de tone de unt. De asemenea, au fost aplicate din nou restituirile la export pentru toate produsele din lapte, permiţând UE să-şi vândă produsele la preţuri competitive la nivel mondial.

         Alte iniţiative, prezentate într-un raport privind piaţa produselor lactate, se referă la cumpărarea surplusului de unt şi la promovarea programului de distribuire a laptelui în şcoli.

         Odată cu introducerea politicii agricole a UE, în urmă cu 40 de ani, s-a aplicat un sistem de cote de producţie, care a contribuit la evitarea supraproducţiei în cazul unor alimente, ca laptele şi cerealele. Însă reformele în curs, care au obţinut sprijinul liderilor europeni, prevăd eliminarea acestor cote - pentru lapte, 2015 va fi primul an în acest nou sistem. În ciuda protestelor agricultorilor, această eliminare treptată a cotelor de producţie va continua.

         „Vom utiliza toate măsurile de care dispunem pentru a stabiliza piaţa. Însă, aşa cum s-a declarat în mod clar la Consiliul European, nu vom reveni asupra politicii noastre de eliminare treptată a cotelor”, a declarat comisarul pentru agricultură Mariann Fischer Boel. „A pune la îndoială acest fapt nu ar face decât să provoace nesiguranţă şi nu ar ajuta la nimic.” 

Alte articole recomandate din categoria Era Digitală (315 articole disponibile)

Era Digitală
02.10.2026

Trei din patru angajați ai UE s-au confruntat cu amenințări cibernetice la locul de muncă, constată un nou sondaj Eurobarometru

Trei din patru angajați ai UE s-au confruntat cu amenințări cibernetice la locul de...

Era Digitală
25.09.2026

Comisia îmbunătățește eficiența energetică și sustenabilitatea centrelor de date din UE

Comisia Europeană a propus astăzi un sistem comun de rating pentru centrele de date,...

Era Digitală
25.09.2026

Comisia salută elaborarea primului proiect important de interes european comun în domeniul IA

Comisia salută elaborarea primului proiect important de interes european comun în domeniul IA. Comisia...

Era Digitală
25.09.2026

„EU KIDS ACT” va restricționa accesul copiilor la platformele de comunicare socială în UE

Comisia Europeană a adoptat Regulamentul „EU KIDS ACT” pentru a spori siguranța online a copiilor...

Era Digitală
25.09.2026

UE și Coreea aprofundează cooperarea privind conectivitatea securizată prin satelit

UE și Coreea aprofundează cooperarea privind conectivitatea securizată prin satelit. Comisia Europeană și Republica...

Era Digitală
25.09.2026

CE și Grupul BEI lansează Pactul european al investitorilor instituționali pentru a stimula investițiile în întreprinderile în faza de extindere din domeniul tehnologiei

Comisia și Grupul BEI lansează Pactul european al investitorilor instituționali pentru a stimula investițiile...

Era Digitală
01.09.2026

Comisia desemnează ChatGPT, Reddit și Roblox în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale

Comisia a desemnat ChatGPT drept motor de căutare online foarte mare (VLOSE), precum și...

Era Digitală
11.08.2026

Comisia aprobă preluarea eMAG de către Naspers

Comisia Europeană a aprobat, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului exclusiv...

Era Digitală
06.08.2026

Comisia transmite platformei Temu o comunicare privind posibila obstrucționare a unei inspecții în temeiul Regulamentului privind subvențiile străine

Comisia transmite platformei Temu o comunicare privind posibila obstrucționare a unei inspecții în temeiul...

Era Digitală
30.07.2026

Comisia adoptă noi orientări pentru a îmbunătăți accesul întreprinderilor la infrastructurile de cercetare și tehnologie de vârf din Europa

Comisia adoptă noi orientări pentru a îmbunătăți accesul întreprinderilor la infrastructurile de cercetare și...

Era Digitală
28.07.2026

Comisia publică noi orientări menite să sprijine punerea în aplicare de către întreprinderi a Regulamentului privind reziliența cibernetică

Producătorii, dezvoltatorii și întreprinderile de toate dimensiunile din întreaga UE dispun în prezent de...

Era Digitală
27.07.2026

Comisia salută adoptarea de către Consiliu a unui regulament interimar reînnoit pentru detectarea abuzului sexual online asupra copiilor

Comisia salută adoptarea de către Consiliu a unui regulament interimar reînnoit pentru detectarea abuzului...