RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Era Digitală

Comisia adoptă un nou regulament de exceptare pe categorii pentru consorţiile companiilor maritime de linie

        Comisia Europeană a adoptat un nou regulament de exceptare pe categorii care revizuieşte exceptarea de care beneficiază în prezent consorţiile companiilor maritime de line în ceea ce priveşte interzicerea practicilor comerciale restrictive prevăzută în Tratatul CE (articolul 81). Regulamentul 823/2000, care reprezintă actualul regulament de exceptare pe categorii aplicabil consorţiilor şi care expiră în 2010, permite companiilor de transport maritim de linie să coopereze în vederea furnizării în comun a serviciilor de transport de mărfuri (aşa-numitele „consorţii”). Noul regulament prelungeşte cu încă cinci ani perioada de aplicare a actualei exceptări pentru această cooperare, până în aprilie 2015, într-un nou context legislativ şi economic. Printre modificări se numără, în special, reducerea pragului cotei de piaţă peste care companiile nu beneficiază în mod automat de exceptare în temeiul regulamentului şi extinderea domeniului de aplicare al exceptării la toate serviciile de transport maritim de linie pentru mărfuri.

         Comisarul pentru concurenţă, doamna Neelie Kroes, a declarat: „Începând cu 1995, companiile maritime de linie au beneficiat de o exceptare, în anumite condiţii, de la aplicarea normelor de concurenţă pentru exploatarea în comun a serviciilor. Odată cu evoluţia pieţelor, această exceptare trebuie revizuită. În urma unei analize atente, Comisia a decis să modifice şi să prelungească încă cinci ani valabilitatea regulamentului de exceptare pe categorii, aplicabil consorţiilor. Am convingerea că acest regulament reprezintă echilibrul adecvat între interesele companiilor maritime de linie şi cele ale utilizatorilor serviciilor de transport.”

        Consorţiile presupun o cooperare între companiile maritime de linie în vederea furnizării în comun a serviciilor maritime de transport de mărfuri. În general, astfel de acorduri permit companiilor maritime de linie să îşi raţionalizeze activităţile şi să realizeze economii de scară. Dacă există suficientă concurenţă între consorţii, utilizatorii serviciilor de transport furnizate de acestea (de exemplu, transportatorii) beneficiază de obicei de îmbunătăţiri în ceea ce priveşte productivitatea şi calitatea serviciilor.Regulamentul de exceptare pe categorii aplicabil consorţiilor, care a fost adoptat iniţial în 1995 şi reînnoit ulterior în 2000 şi 2005 (a se vedea IP/05/477), permite consorţiilor companiilor maritime de linie care îndeplinesc condiţiile prevăzute în regulament să beneficieze de exceptare.

        Atât actualul regulament de exceptare pe categorii al Comisiei, cât şi noul regulament permit tuturor acordurilor de consorţiu (cu excepţia celor care urmăresc fixarea preţurilor) al căror obiectiv este exploatarea în comun a serviciilor maritime de linie să beneficieze de exceptarea de la interzicerea practicilor comerciale restrictive prevăzută în Tratatul CE (articolul 81), sub rezerva îndeplinirii condiţiilor şi a obligaţiilor prevăzute de regulament.

        În noul regulament sunt încorporate modificările care s-au impus în urma abrogării, în 2006, a regulamentului de exceptare pe categorii în favoarea cartelurilor armatorilor navelor de linie (a se vedeaIP/06/1249).Un alt obiectiv al regulamentului este de a reflecta mai bine practicile de piaţă actuale şi de a alinia exceptarea pe categorii acordată consorţiilor la celelalte regulamente de exceptare pe categorii referitoare la cooperarea orizontală între companii. Domeniul de aplicare al noului regulament a fost extins pentru a include toate serviciile de transport maritim de linie pentru mărfuri, indiferent dacă acestea sunt sau nu transportate în containere. Lista activităţilor exceptate a fost revizuită pentru a reflecta mai bine practicile de piaţă actuale. Pragul cotei de piaţă a fost redus de la 35% la 30%, iar metoda de calculare a acestuia a fost clarificată. În fine, clauzele de retragere şi perioadele de blocare, aplicabile în cazul în care un membru doreşte să se retragă din consorţiu, au fost prelungite pentru a reflecta mai bine practicile de piaţă actuale şi pentru a garanta în acelaşi timp flexibilitatea transportatorului.

        În urma analizei de piaţă efectuate de Comisie, s-a constatat existenţa unei serii de legături între consorţii şi/sau membrii acestora. Noul regulament aduce clarificări cu privire la posibilitatea Comisiei de a retrage dreptul de a beneficia de exceptarea pe categorii atunci când aceste legături au un impact negativ asupra concurenţei.

        Faptul că un consorţiu nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în regulament, de exemplu din cauză că membrii său depăşesc pragul cotei de piaţă, nu înseamnă că această cooperare devine în mod automat ilegală, ci că părţile trebuie să evalueze, de la caz la caz, compatibilitatea cooperării lor cu normele de concurenţă.

        Revizuirea regulamentului de exceptare pe categorii aplicabil consorţiilor a început în 2007 printr-o analiză de piaţă detaliată. În toamna anului 2008, Comisia a consultat părţile terţe interesate cu privire la un proiect preliminar de regulament (a se vedea IP/08/1566).

        Noul regulament va intra în vigoare odată cu expirarea actualului regulament de exceptare pe categorii, la 25 aprilie 2010, ceea ce acordă sectorului transportului maritim de linie suficient timp pentru a-şi adapta acordurile la normele revizuite.

Pagini Utile

Alte articole recomandate din categoria Era Digitală (315 articole disponibile)

Era Digitală
02.10.2026

Trei din patru angajați ai UE s-au confruntat cu amenințări cibernetice la locul de muncă, constată un nou sondaj Eurobarometru

Trei din patru angajați ai UE s-au confruntat cu amenințări cibernetice la locul de...

Era Digitală
25.09.2026

Comisia îmbunătățește eficiența energetică și sustenabilitatea centrelor de date din UE

Comisia Europeană a propus astăzi un sistem comun de rating pentru centrele de date,...

Era Digitală
25.09.2026

Comisia salută elaborarea primului proiect important de interes european comun în domeniul IA

Comisia salută elaborarea primului proiect important de interes european comun în domeniul IA. Comisia...

Era Digitală
25.09.2026

„EU KIDS ACT” va restricționa accesul copiilor la platformele de comunicare socială în UE

Comisia Europeană a adoptat Regulamentul „EU KIDS ACT” pentru a spori siguranța online a copiilor...

Era Digitală
25.09.2026

UE și Coreea aprofundează cooperarea privind conectivitatea securizată prin satelit

UE și Coreea aprofundează cooperarea privind conectivitatea securizată prin satelit. Comisia Europeană și Republica...

Era Digitală
25.09.2026

CE și Grupul BEI lansează Pactul european al investitorilor instituționali pentru a stimula investițiile în întreprinderile în faza de extindere din domeniul tehnologiei

Comisia și Grupul BEI lansează Pactul european al investitorilor instituționali pentru a stimula investițiile...

Era Digitală
01.09.2026

Comisia desemnează ChatGPT, Reddit și Roblox în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale

Comisia a desemnat ChatGPT drept motor de căutare online foarte mare (VLOSE), precum și...

Era Digitală
11.08.2026

Comisia aprobă preluarea eMAG de către Naspers

Comisia Europeană a aprobat, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului exclusiv...

Era Digitală
06.08.2026

Comisia transmite platformei Temu o comunicare privind posibila obstrucționare a unei inspecții în temeiul Regulamentului privind subvențiile străine

Comisia transmite platformei Temu o comunicare privind posibila obstrucționare a unei inspecții în temeiul...

Era Digitală
30.07.2026

Comisia adoptă noi orientări pentru a îmbunătăți accesul întreprinderilor la infrastructurile de cercetare și tehnologie de vârf din Europa

Comisia adoptă noi orientări pentru a îmbunătăți accesul întreprinderilor la infrastructurile de cercetare și...

Era Digitală
28.07.2026

Comisia publică noi orientări menite să sprijine punerea în aplicare de către întreprinderi a Regulamentului privind reziliența cibernetică

Producătorii, dezvoltatorii și întreprinderile de toate dimensiunile din întreaga UE dispun în prezent de...

Era Digitală
27.07.2026

Comisia salută adoptarea de către Consiliu a unui regulament interimar reînnoit pentru detectarea abuzului sexual online asupra copiilor

Comisia salută adoptarea de către Consiliu a unui regulament interimar reînnoit pentru detectarea abuzului...