RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Era Digitală

Calificările profesionale: Comisia acţionează pentru a asigura aplicarea legislaţiei comunitare de către Belgia, Franţa, Grecia, Luxemburg şi Regatul Unit

        În temeiul articolului 228 din Tratatul CE, Comisia Europeană a decis să transmită scrisori de somare Belgiei, Franţei, Luxemburgului şi Regatului Unit, prin care solicită respectarea hotărârilor Curţii Europene de Justiţie în privinţa implementării directivei privind recunoaşterea calificărilor profesionale. De asemenea, în temeiul aceluiaşi articol, Comisia a decis să transmită o scrisoare de somare Greciei, prin care solicită respectarea unei hotărâri a Curţii în privinţa implementării directivei privind aderarea Bulgariei şi României la UE. Pe lângă aceasta, Grecia va primi şi un aviz motivat, în temeiul articolului 228, prin care se cere respectarea unei hotărâri a Curţii cu privire la recunoaşterea calificărilor profesionale ale opticienilor.

Directiva privind calificările profesionale – Belgia, Franţa, Grecia, Luxemburg şi Regatul Unit

        În temeiul articolului 228 din Tratatul CE, Comisia a decis să transmită scrisori de somare Regatului Belgiei (cauza C-469/08), Luxemburgului (cauza C-567/08) şi Regatului Unit (cauza C-556/08), deoarece nu au aplicat hotărârile pronunţate în ceea ce le priveşte de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene în legătură cu necomunicarea măsurilor luate pentru transpunerea Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale.

        Directiva 2005/36/CE este rezultatul reformării de către Comisie a sistemului de recunoaştere a calificărilor profesionale. Reforma este menită să contribuie la flexibilizarea pieţelor muncii, să conducă la o liberalizare sporită a prestărilor de servicii, să încurajeze extinderea recunoaşterii automate a calificărilor şi să simplifice procedurile administrative.

        Directiva consolidează într-un singur act legislativ 15 directive: 12 directive sectoriale, privind profesiile de medic, asistent medical generalist, medic dentist, medic veterinar, moaşă, farmacist şi arhitect, şi trei directive care instituie un sistem general de recunoaştere a calificărilor profesionale pentru majoritatea celorlalte profesii reglementate. Această directivă simplifică structura sistemului de recunoaştere a calificărilor şi îi ameliorează funcţionarea. Astfel, ea vizează facilitarea mobilităţii pe piaţa internă a persoanelor calificate care se deplasează în alt stat membru fie pentru a presta un serviciu, fie pentru a se stabili permanent acolo.
Termenul de transpunere a Directivei 2005/36/CE a expirat la 20 octombrie 2007.

        Dacă Regatul Belgiei, Luxemburg şi Regatul Unit nu comunică măsurile suplimentare pe care trebuie să le ia, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene ar putea impune acestor state membre plata unei sume forfetare sau a unei penalizări de întârziere.

Aderarea Bulgariei şi României – Grecia

        Hotărârea menţionată a Curţii Europene de Justiţie se referea la necomunicarea măsurilor luate pentru transpunerea Directivei 2006/100/EC, care prevede adaptări de ordin tehnic ale directivelor privind calificările profesionale în urma aderării Bulgariei şi României la UE. Printre altele, această directivă actualizează toate listele calificărilor care beneficiază de recunoaştere automată, adăugând calificările corespondente din Bulgaria şi din România. Termenul limită pentru transpunerea directivei a expirat la 1 ianuarie 2007. Grecia nu a asigurat încă intrarea în vigoare a tuturor dispoziţiilor necesare.

        Atât timp cât directiva nu este transpusă în dreptul intern, profesioniştii care deţin calificări obţinute în Bulgaria sau în România riscă să îndure inutil proceduri birocratice şi lente înainte de a-şi putea exercita dreptul de a lucra oriunde în Uniunea Europeană, iar potenţialii utilizatori ai serviciilor lor ar putea fi privaţi de posibilitatea de a beneficia de serviciile lor competente.

Opticienii – Grecia

        Comisia a decis să adreseze Greciei un aviz motivat, în temeiul articolului 228 din Tratatul CE, deoarece aceasta nu recunoaşte încă diplomele de optician din alte state membre conform hotărârii Curţii de Justiţie din 4 decembrie 2008 în cauza C‑84/07. În special, Grecia continuă să nu recunoască diplomele italiene de optician eliberate în cadrul acordurilor de franciză încheiate între institute de formare din Italia şi institute de formare din Grecia. Astfel, titularii acestor diplome nu îşi pot încă exercita profesia în Grecia.

Context

        În temeiul Tratatului CE, Comisia Europeană are competenţa de a intenta acţiuni în justiţie – cunoscute ca proceduri privind încălcarea dreptului comunitar – împotriva statelor membre care nu-şi respectă obligaţiile ce le revin în temeiul normelor UE. Aceste proceduri constau în trei etape. În prima etapă, statul membru primeşte o scrisoare de somare, având la dispoziţie două luni pentru a răspunde. În cazul în care este necesar să se intervină în continuare pentru conformarea cu legislaţia UE, Comisia transmite un aviz motivat. Și în acest caz, statul membru are la dispoziţie două luni pentru a răspunde. Dacă nu primeşte un răspuns mulţumitor, Comisia poate deferi cauza Curţii Europene de Justiţie din Luxemburg. De asemenea, poate solicita Curţii să impună o penalitate ţării în cauză, în cazul în care aceasta nu respectă hotărârea Curţii de Justiţie.

Pagini Utile

Alte articole recomandate din categoria Era Digitală (315 articole disponibile)

Era Digitală
02.10.2026

Trei din patru angajați ai UE s-au confruntat cu amenințări cibernetice la locul de muncă, constată un nou sondaj Eurobarometru

Trei din patru angajați ai UE s-au confruntat cu amenințări cibernetice la locul de...

Era Digitală
25.09.2026

Comisia îmbunătățește eficiența energetică și sustenabilitatea centrelor de date din UE

Comisia Europeană a propus astăzi un sistem comun de rating pentru centrele de date,...

Era Digitală
25.09.2026

Comisia salută elaborarea primului proiect important de interes european comun în domeniul IA

Comisia salută elaborarea primului proiect important de interes european comun în domeniul IA. Comisia...

Era Digitală
25.09.2026

„EU KIDS ACT” va restricționa accesul copiilor la platformele de comunicare socială în UE

Comisia Europeană a adoptat Regulamentul „EU KIDS ACT” pentru a spori siguranța online a copiilor...

Era Digitală
25.09.2026

UE și Coreea aprofundează cooperarea privind conectivitatea securizată prin satelit

UE și Coreea aprofundează cooperarea privind conectivitatea securizată prin satelit. Comisia Europeană și Republica...

Era Digitală
25.09.2026

CE și Grupul BEI lansează Pactul european al investitorilor instituționali pentru a stimula investițiile în întreprinderile în faza de extindere din domeniul tehnologiei

Comisia și Grupul BEI lansează Pactul european al investitorilor instituționali pentru a stimula investițiile...

Era Digitală
01.09.2026

Comisia desemnează ChatGPT, Reddit și Roblox în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale

Comisia a desemnat ChatGPT drept motor de căutare online foarte mare (VLOSE), precum și...

Era Digitală
11.08.2026

Comisia aprobă preluarea eMAG de către Naspers

Comisia Europeană a aprobat, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului exclusiv...

Era Digitală
06.08.2026

Comisia transmite platformei Temu o comunicare privind posibila obstrucționare a unei inspecții în temeiul Regulamentului privind subvențiile străine

Comisia transmite platformei Temu o comunicare privind posibila obstrucționare a unei inspecții în temeiul...

Era Digitală
30.07.2026

Comisia adoptă noi orientări pentru a îmbunătăți accesul întreprinderilor la infrastructurile de cercetare și tehnologie de vârf din Europa

Comisia adoptă noi orientări pentru a îmbunătăți accesul întreprinderilor la infrastructurile de cercetare și...

Era Digitală
28.07.2026

Comisia publică noi orientări menite să sprijine punerea în aplicare de către întreprinderi a Regulamentului privind reziliența cibernetică

Producătorii, dezvoltatorii și întreprinderile de toate dimensiunile din întreaga UE dispun în prezent de...

Era Digitală
27.07.2026

Comisia salută adoptarea de către Consiliu a unui regulament interimar reînnoit pentru detectarea abuzului sexual online asupra copiilor

Comisia salută adoptarea de către Consiliu a unui regulament interimar reînnoit pentru detectarea abuzului...