RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Era Digitală

Femeile în Europa

        Acţiunile la nivel comunitar au un impact puternic asupra situaţiei femeilor.

        Femeile câştigă, în medie, cu 17,4% mai puţin decât bărbaţii – aşa indică noile statistici realizate în cadrul campaniei privind reducerea diferenţelor de salarizare dintre femei şi bărbaţi, lansate de Comisia Europeană.

 

        Potrivit unui raport, aceste discrepanţe se datorează tradiţiilor, stereotipurilor şi problemelor pe care le întâmpină femeile în realizarea unui echilibru între viaţa profesională şi cea personală. Femeile sunt prezente din ce în ce mai mult pe piaţa muncii europene şi reprezintă aproximativ 59% din numărul absolvenţilor de universitate. În ciuda acestui fapt, ele ocupă mai puţine funcţii de conducere decât bărbaţii şi deţin profesii în sectoare de activitate mai puţin lucrative.

        „Este de aşteptat ca recesiunea economică să afecteze într-o mai mare măsură femeile, deoarece ele deţin locuri de muncă mai precare”, se arată în raport.

        Campania în favoarea egalităţii de remunerare vizează sensibilizarea cetăţenilor faţă de această problematică şi faţă de modalităţile de soluţionare existente. Lansată la data de 3 martie, campania se va desfăşura până în august. Aceasta prevede un set de materiale informative pentru angajatori şi sindicate şi dispune de un site de internet, de postere şi de materiale publicitare.

        În contextul îmbătrânirii populaţiei, UE are nevoie ca femeile să se alăture forţei de muncă active (mai ales în sectorul IT). Se preconizează că, anul viitor, sectorul IT va înregistra un deficit de 300 000 de ingineri calificaţi. În Europa, mai puţin de unul din cinci specialişti în calculatoare sunt de sex feminin.

        În cursul acestei luni, cinci companii de renume în domeniul IT (Alcatel-Lucent, IMEC, Orange-Franţa, Microsoft şi Motorola) au semnat un acord prin care se angajează să facă locurile de muncă cu profil tehnic mai atractive pentru femei. Acordul a fost negociat de UE, ca parte a eforturilor Comisiei de a implica mai multe femei în acest sector. Comisarul pentru societate informaţională, Viviane Reding, îndeamnă celelalte companii să urmeze acest exemplu.

        Cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, UE sponsorizează un concurs de desen pentru copii pe tema egalităţii dintre femei şi bărbaţi. Desenele câştigătoare vor fi reunite într-o broşură care va fi distribuită în şcoli.

        Având în vedere că alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc în iunie 2009, comisarul pentru comunicare, Margot Wallström, a lansat o dezbatere on-line pe tema prezenţei femeilor în viaţa politică .

Informaţii suplimentare despre egalitatea dintre femei şi bărbaţii în UE

 

Alte articole recomandate din categoria Era Digitală (315 articole disponibile)

Era Digitală
02.10.2026

Trei din patru angajați ai UE s-au confruntat cu amenințări cibernetice la locul de muncă, constată un nou sondaj Eurobarometru

Trei din patru angajați ai UE s-au confruntat cu amenințări cibernetice la locul de...

Era Digitală
25.09.2026

Comisia îmbunătățește eficiența energetică și sustenabilitatea centrelor de date din UE

Comisia Europeană a propus astăzi un sistem comun de rating pentru centrele de date,...

Era Digitală
25.09.2026

Comisia salută elaborarea primului proiect important de interes european comun în domeniul IA

Comisia salută elaborarea primului proiect important de interes european comun în domeniul IA. Comisia...

Era Digitală
25.09.2026

„EU KIDS ACT” va restricționa accesul copiilor la platformele de comunicare socială în UE

Comisia Europeană a adoptat Regulamentul „EU KIDS ACT” pentru a spori siguranța online a copiilor...

Era Digitală
25.09.2026

UE și Coreea aprofundează cooperarea privind conectivitatea securizată prin satelit

UE și Coreea aprofundează cooperarea privind conectivitatea securizată prin satelit. Comisia Europeană și Republica...

Era Digitală
25.09.2026

CE și Grupul BEI lansează Pactul european al investitorilor instituționali pentru a stimula investițiile în întreprinderile în faza de extindere din domeniul tehnologiei

Comisia și Grupul BEI lansează Pactul european al investitorilor instituționali pentru a stimula investițiile...

Era Digitală
01.09.2026

Comisia desemnează ChatGPT, Reddit și Roblox în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale

Comisia a desemnat ChatGPT drept motor de căutare online foarte mare (VLOSE), precum și...

Era Digitală
11.08.2026

Comisia aprobă preluarea eMAG de către Naspers

Comisia Europeană a aprobat, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului exclusiv...

Era Digitală
06.08.2026

Comisia transmite platformei Temu o comunicare privind posibila obstrucționare a unei inspecții în temeiul Regulamentului privind subvențiile străine

Comisia transmite platformei Temu o comunicare privind posibila obstrucționare a unei inspecții în temeiul...

Era Digitală
30.07.2026

Comisia adoptă noi orientări pentru a îmbunătăți accesul întreprinderilor la infrastructurile de cercetare și tehnologie de vârf din Europa

Comisia adoptă noi orientări pentru a îmbunătăți accesul întreprinderilor la infrastructurile de cercetare și...

Era Digitală
28.07.2026

Comisia publică noi orientări menite să sprijine punerea în aplicare de către întreprinderi a Regulamentului privind reziliența cibernetică

Producătorii, dezvoltatorii și întreprinderile de toate dimensiunile din întreaga UE dispun în prezent de...

Era Digitală
27.07.2026

Comisia salută adoptarea de către Consiliu a unui regulament interimar reînnoit pentru detectarea abuzului sexual online asupra copiilor

Comisia salută adoptarea de către Consiliu a unui regulament interimar reînnoit pentru detectarea abuzului...