RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Era Digitală

Atragerea atenţiei mijloacelor media asupra sărăciei în Europa

        Sub egida Anului european 2010 pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale, Comisia Europeană a lansat astăzi un concurs pentru jurnaliştii care scriu articole pe teme care fac obiectul Anului european. Premiul Anului european pentru jurnalism se adresează jurnaliştilor din presa scrisă, din presa online şi din domeniul audiovizual, iar premiile vor fi acordate la nivel naţional (800 EUR sau suma echivalentă) şi european (4 500 EUR, 3 000 EUR şi 2 000 EUR) pentru reportajele cele mai originale şi mai edificatoare. Câştigătorii concursului european vor fi anunţaţi în cursul unei ceremonii care va avea loc la Bruxelles pe data de 17 decembrie 2010.

        László Andor, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, a declarat:„Pentru a combate sărăcia, trebuie să îi lăsăm să se exprime pe cei care fac parte din categorii sociale supuse excluziunii şi trebuie să înţelegem cauzele sărăciei. În acelaşi timp, trebuie să propunem soluţii practice, care să funcţioneze. Jurnaliştii deţin un rol cheie în această dezbatere şi din acest motiv am creat acest concurs pentru reportajele cele mai originale şi mai edificatoare privind probleme legate de sărăcie.”

        Concursul a fost lansat acum iar jurnaliştii îşi pot trimite reportajele online prin intermediul site-ului dedicat Anului european 2010 până la data de 31 august 2010.Articolele şi reportajele audiovizuale eligibile trebuie să fi fost publicate sau difuzate de o societate media din unul dintre cele 27 de state membre, Islanda sau Norvegia între 1 octombrie 2009 şi 31 august 2010.Toate articolele şi reportajele primite vor fi evaluate mai întâi de un juriu de experţi naţionali, fiind ales un câştigător pentru fiecare categorie. Câştigătorii naţionali se vor califica apoi pentru concursul european, care se va încheia cu o ceremonie găzduită de preşedinţia belgiană, la Bruxelles, la sfârşitul anului 2010.

        Concursul pentru jurnalism este una dintre activităţile cheie la nivel european din cadrul Anului european şi are drept scop sensibilizarea opiniei publice cu privire la problemele legate de sărăcie şi excluziunea socială. Printre alte evenimente cheie din cadrul Anului european se numără un concurs la nivel european în domeniul artelor, conferinţe ample pe teme specifice precum sărăcia în rândul copiilor şi lipsa domiciliului fix, precum şi o serie de evenimente planificate în jurul Zilei internaţionale de combatere a sărăciei, care va avea loc în luna octombrie.

        Pentru mai multe detalii privind concursul pentru jurnalism, vă rugăm să consultaţi site-ul internet dedicat Anului european 2010: http://www.2010againstpoverty.eu/?langid=ro şi să vizitaţi secţiunea dedicată Premiului pentru jurnalism.

Cadru

        Anul european 2010 are drept obiectiv sensibilizarea faţă de cauzele şi consecinţele sărăciei în Europa, atât a actorilor cheie, cum sunt guvernele şi partenerii sociali, cât şi a publicului larg.În plus, se doreşte mobilizarea acestor parteneri diferiţi în lupta împotriva sărăciei,promovarea integrării sociale şi a incluziunii şi încurajarea adoptării de obiective clare în elaborarea de politici UE şi naţionale pentru lupta împotriva sărăciei şi excluziunii sociale.

        84 de milioane de europeni – sau 17% dintre cetăţenii din întreaga UE – trăiesc la ora actuală sub pragul sărăciei. Conform unui sondaj Eurobarometru recent privind modul de percepere a sărăciei, marea majoritate a europenilor (73%) consideră că sărăcia este o problemă larg răspândită în ţara lor, în timp ce 89% doresc acţiuni urgente din partea guvernelor lor pentru a soluţiona această problemă. În timp ce majoritatea oamenilor consideră că guvernul lor este principalul responsabil în această privinţă, 74% dintre cetăţeni aşteaptă în acelaşi timp ca Uniunea Europeană să îşi asume un rol important.

Alte articole recomandate din categoria Era Digitală (309 articole disponibile)

Era Digitală
01.09.2026

Comisia desemnează ChatGPT, Reddit și Roblox în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale

Comisia a desemnat ChatGPT drept motor de căutare online foarte mare (VLOSE), precum și...

Era Digitală
11.08.2026

Comisia aprobă preluarea eMAG de către Naspers

Comisia Europeană a aprobat, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului exclusiv...

Era Digitală
06.08.2026

Comisia transmite platformei Temu o comunicare privind posibila obstrucționare a unei inspecții în temeiul Regulamentului privind subvențiile străine

Comisia transmite platformei Temu o comunicare privind posibila obstrucționare a unei inspecții în temeiul...

Era Digitală
30.07.2026

Comisia adoptă noi orientări pentru a îmbunătăți accesul întreprinderilor la infrastructurile de cercetare și tehnologie de vârf din Europa

Comisia adoptă noi orientări pentru a îmbunătăți accesul întreprinderilor la infrastructurile de cercetare și...

Era Digitală
28.07.2026

Comisia publică noi orientări menite să sprijine punerea în aplicare de către întreprinderi a Regulamentului privind reziliența cibernetică

Producătorii, dezvoltatorii și întreprinderile de toate dimensiunile din întreaga UE dispun în prezent de...

Era Digitală
27.07.2026

Comisia salută adoptarea de către Consiliu a unui regulament interimar reînnoit pentru detectarea abuzului sexual online asupra copiilor

Comisia salută adoptarea de către Consiliu a unui regulament interimar reînnoit pentru detectarea abuzului...

Era Digitală
27.07.2026

Comisia constată, cu titlu preliminar, că TikTok a încălcat Regulamentul privind serviciile digitale pentru că nu a asigurat conturi sigure pentru minori

La 24 iulie, Comisia Europeană a transmis constatările preliminare ale TikTok, care indică faptul...

Era Digitală
25.07.2026

Comisia amendează Google cu 890 de milioane EUR pentru încălcări ale Regulamentului privind piețele digitale

Comisia amendează Google cu 890 de milioane EUR pentru încălcări ale Regulamentului privind piețele...

Era Digitală
21.07.2026

Comisia amendează AliExpress cu 550 de milioane EUR pentru încălcarea Regulamentului privind serviciile digitale

Comisia amendează AliExpress cu 550 de milioane EUR pentru încălcarea Regulamentului privind serviciile digitale....

Era Digitală
21.07.2026

Comisia publică orientări privind obligațiile de transparență pentru furnizorii și implementatorii anumitor sisteme de IA

Comisia publică orientări privind obligațiile de transparență pentru furnizorii și implementatorii anumitor sisteme de...

Era Digitală
20.07.2026

Comisia acceptă planul de acțiune al X pentru a se conforma Actului legislativ privind serviciile digitale

Comisia Europeană a acceptat planul de acțiune al X pentru a respecta obligațiile în...