În vederea reducerii cheltuielilor publice din domeniul medicamentelor, autorităţile naţionale responsabile cu sănătatea publică în Anglia şi în Ţara Galilor au pus în aplicare un sistem de stimulente financiare pentru ca medicii să prescrie pacienţilor lor anumite medicamente, mai ieftine decât altele care aparţin aceleiaşi clase terapeutice. Cu toate acestea, faptul de a alege un medicament mai ieftin a cărui substanţă activă este diferită ar putea, în anumite cazuri, să aibă consecinţe negative pentru pacient. În prezenta cauză, discuţia priveşte în principal prescrierea de statine, substanţe care servesc la reducerea colesterolului.
Directiva privind medicamentele de uz umaninterzice posibilitatea ca, în cazul în care medicamentele sunt promovate unor medici sau farmacişti, persoanelor în cauză să li se furnizeze, ofere sau promită avantaje pecuniare sau beneficii în natură. High Court of Justice (England and Wales) solicită Curţii de Justiţie să stabilească dacă interdicţia stimulentelor financiare cuprinsă în directivă se opune sistemului aplicat în Anglia şi în Ţara Galilor.
În hotărârea pronunţată astăzi, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene constată că interdicţia impusă prin directivă priveşte în primul rând activităţile de promovare ale industriei farmaceutice şi urmăreşte să împiedice practici promoţionale care pot induce medicilor un interes economic la momentul prescrierii de medicamente.
În schimb, o astfel de interdicţie nu priveşte autorităţile naţionale din domeniul sănătăţii publice, acestea fiind ele însele competente să supravegheze aplicarea directivei şi să definească priorităţile de acţiune ale politicii de sănătate publică, îndeosebi în ceea ce priveşte raţionalizarea cheltuielilor publice alocate acestei politici.
În această privinţă, Curtea observă că politica de sănătate definită de un stat membru şi cheltuielile publice în domeniu nu urmăresc un scop lucrativ sau comercial. Prin urmare, programul de stimulente financiare examinat, care face parte dintr-o astfel de politică, nu poate să fie considerat ca având ca scop promovarea comercială de medicamente. Mai mult, în ceea ce priveşte acest program, nu se poate demonstra un risc pentru sănătatea publică, în măsura în care valoarea terapeutică a medicamentelor favorizate este constant controlată de către autorităţile publice.
În aceste condiţii, este permis autorităţilor menţionate să determine, pe baza unor evaluări ale calităţilor terapeutice ale medicamentelor în funcţie de costul lor pentru bugetul public, dacă o serie de medicamente care conţin o anumită substanţă activă sunt, din punctul de vedere al finanţelor publice, preferabile altor medicamente care conţin o substanţă activă diferită, dar care fac parte din aceeaşi clasă terapeutică.
Cu toate acestea, Curtea aminteşte că autorităţile publice sunt obligate să pună la dispoziţia specialiştilor din industria farmaceutică informaţii care să demonstreze că programul în cauză respectă criterii obiective şi că nu se face nicio discriminare între medicamentele naţionale şi cele care provin din alte state membre. Totodată, autorităţile menţionate trebuie să facă public un astfel de program, precum şi să pună la dispoziţia specialiştilor evaluările care stabilesc echivalenţa terapeutică dintre substanţele active disponibile aparţinând clasei terapeutice care face obiectul programului.
Având în vedere toate aceste consideraţii, Curtea decide că programul de stimulente financiare examinat este compatibil cu directivaşi că, în plus, acesta nu aduce atingere în mod prejudiciabil obiectivităţii medicilor calificaţi să prescrie medicamente.
