Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană la: 00 800 6 7 8 9 10 11
UE Flag ONG
Noutati NOUTĂȚI - Cetățenie europeană
22.09.2010 - Comisia Europeană adoptă o strategie externă a UE privind registrul cu numele pasagerilor (PNR)
ED Targoviste

     Comisia Europeană a adoptat astăzi un pachet de propuneri privind schimbul de date din registrul cu numele pasagerilor (PNR) cu ţări terţe, care este alcătuit dintr-o strategie externă a UE în materie de PNR şi recomandări referitoare la directive de negociere pentru noile acorduri PNR cu Statele Unite ale Americii, Australia şi Canada.

    „În această strategie, am stabilit principiile generale pe care orice acord PNR cu o ţară terţă ar trebui să se bazeze. Datele PNR s-au dovedit a fi un instrument important în combaterea infracţiunilor transnaţionale grave şi a terorismului, dar, în acelaşi timp, ridică probleme importante cu privire la protecţia datelor cu caracter personal”, a declarat comisarul european pentru afaceri interne, dna Cecilia Malmström.

    Din ce în ce mai multe ţări terţe utilizează datele din registrul cu numele pasagerilor (PNR) în combaterea terorismului şi a infracţiunilor transnaţionale grave. Autorităţile de aplicare a legii pot utiliza datele furnizate de un pasager pentru rezervarea unui zbor în scopul anchetării unor infracţiuni comise în trecut, al prevenirii comiterii unor noi infracţiuni şi al efectuării unor analize de risc.

    În prezent, schimbul de date PNR cu ţări terţe se efectuează în temeiul unor cadre diferite. Menţinerea în continuare a acestei situaţii într-un moment în care datele PNR sunt un instrument de securitate din ce în ce mai popular ar afecta negativ securitatea juridică şi protecţia datelor cu caracter personal ale pasagerilor.

Comunicarea prezentată astăzi stabileşte principii generale pe care orice acord  PNR cu o ţară terţă ar trebui să le respecte.

    1.Protecţia datelor cu caracter personal, care vizează protejarea drepturilor pasagerilor:

-    datele PNR ar trebui să fie utilizate exclusiv pentru combaterea terorismului şi a infracţiunilor transnaţionale grave;
-       categoriile de date PNR care fac obiectul unui schimb ar trebui să fie limitate la ceea ce este necesar în acest scop şi ar trebui să fie enumerate în mod clar în acord;  

-       pasagerii ar trebui să beneficieze de informaţii clare cu privire la schimbul datelor lor PNR, să aibă dreptul de a vedea datele lor PNR şi de a formula căi de atac administrative şi judiciare efective. În acest mod, se asigură respectarea deplină a vieţii private şi a remedierii oricărei încălcări a vieţii private;

-       deciziile care au efecte negative asupra pasagerilor nu trebuie să se bazeze niciodată pe o prelucrare automată a datelor PNR. Se impune intervenţia unei persoane înainte ca unui pasager să îi fie refuzată îmbarcarea. Obiectivul este de a se împiedica „stabilirea unui profil” al persoanelor;

-       ţările terţe trebuie să asigure un nivel ridicat de securitate a datelor şi o supraveghere independentă efectivă a autorităţilor care utilizează date PNR;

-       datele PNR nu pot fi păstrate mai mult timp decât este necesar pentru combaterea terorismului şi a infracţiunilor transnaţionale grave şi ţările terţe ar trebui să limiteze în mod treptat numărul persoanelor care au acces la date în timpul perioadei de păstrare;

-       o ţară terţă poate pune date PNR la dispoziţia altor ţări (transfer ulterior) numai dacă acestea respectă standardele stabilite în acordul PNR încheiat între UE şi ţara terţă respectivă şi numai de la caz la caz.

    2.Modalităţile de transfer al datelor PNR, care vizează să asigure securitate juridică transportatorilor aerieni şi să menţină costurile la un nivel acceptabil:datele PNR ar trebui să fie transmise utilizându-se sistemul „PUSH” şi numărul de transferuri de date efectuate înainte de fiecare zbor trebuie să fie limitat şi proporţional.

    3.Standardele privind monitorizarea punerii corecte în aplicare a acordului PNR, de exemplu referitor la revizuire, monitorizare, soluţionare eficientă a litigiilor.

    4. De asemenea, ar trebui asigurată reciprocitatea. Informaţiile cu privire la terorism şi infracţiuni transnaţionale grave care rezultă din analizarea datelor PNR de către ţări terţe ar trebui puse la dispoziţia EUROPOL, EUROJUST şi a satelor membre ale UE.


Noutati ALTE NOUTĂȚI - Cetățenie europeană