Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Puncte esenţiale ale sesiunii: Strasbourg, 13-16 decembrie 2010
Dreptul de inițiativa legislativă pentru un milion de cetățeni
Un milion de cetățeni UE vor avea dreptul de a solicita Comisiei Europene să propună o nouă legislație, dacă Parlamentul aprobă un text privind inițiativa cetățenilor, asupra căruia deputații au căzut de acord cu Consiliul. Semnatarii inițiativei trebuie să fie originari din cel puțin șapte state membre. Parlamentul a făcut eforturi pentru ca procedura să fie cât mai accesibilă prin eliminarea birocrației și adăugând acordarea de asistență pentru inițiatori.
Parlamentul votează bugetul UE pentru 2011
Parlamentul European va vota miercuri, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, bugetul UE pentru 2011, în urma dezbaterii ce va avea loc marți. Aceasta a fost decizia luată de Conferința președinților din 9 decembrie, unde se întrunesc liderii grupurilor politice din Parlament.
Bugetul 2011, așa cum a fost transmis de Comisia pentru bugete plenului, include mai multe fonduri pentru prioritățile stabilite de Parlament, printre care se numără programele pentru tineret, inovație, procesul de pace din Orientul Mijlociu, Palestina, învățare continua, programul de cercetare "Oameni" și cel pentru antreprenoriat și inovație.
În ceea ce privește nivelul efectiv al bugetului, deputații europeni urmează să adopte nivelurile propuse în bugetul preliminar al Comisiei: €141.8 miliarde sub forma de angajamente și €126.5 miliarde sub forma de plăți. Parlamentul a acordat în mod constant mai multă importanță nivelului angajamentelor deoarece acestea determină viitoarele cheltuieli.
În plus, s-a ajuns la un acord între Consiliu, Parlament și Comisie privitor la faptul că în cazul în care fonduri suplimentare vor fi necesare pentru a îndeplini obligațiile legale ale UE, se va recurge la un buget amendat în cursul anului 2011, având în vedere că bugetul UE nu poate înregistra un deficit.
Guillermo Fariñas: câștigătorul premiului Saharov 2010
Disidentul cubanez Guillermo Fariñas este câștigătorul de anul acesta al premiului Saharov acordat de Parlamentul European pentru libertatea de gândire. Ceremonia de decernare a premiului este prevăzută a avea loc miercuri, 15 decembrie, la prânz. Deocamdată, G. Fariñas așteaptă eliberarea de către autoritățile cubaneze a unei vize de ieșire din țară.
În cazul în care Guillermo Fariñas va fi la Strasbourg, pentru solicitări de interviuri, puteți contacta următoarele persoane:
Audiovizual: Eliana Dritsas eliana.dritsas@europarl.europa.eu
Presa scrisă: Ioana Bobes ioana.bobes@europarl.europa.eu
Ceremonia privind Premiul Saharov pentru libertatea de gândire: miercuri, 15 decembrie, la orele 13.00.
Reguli mai stricte pentru combaterea traficului de ființe umane
Persoanelor implicate în traficul de ființe umane li se vor aplica pedepse mai severe, iar victimele acestora vor putea beneficia de protecție și de sprijin, conform unei noi legislații care va fi supusă votului Parlamentului marți, la Strasbourg. Noua legislație va fi aplicabilă traficului de ființe umane în industria exploatării sexuale sau exploatării la locul de muncă, de exemplu în construcții, agricultură sau servicii la domiciliu.
Traficul de ființe umane este practicat din numeroase motive. Noile reguli europene se referă, între altele, la exploatarea sexuală, munca forțată, cerșetoria, transplantul de organe, adopții ilegale și căsătorii forțate. Noua legislație are în vedere o viziune mai largă a traficului de ființe umane în comparație cu decizia-cadru a UE din 2002 (pe care o va înlocui) și extinde astfel protecția acordată la alte tipuri de victime.
Protecție la nivel european pentru victimele infracțiunilor
Victimele infracțiunilor care beneficiază de protecție în unul din statele membre ale UE ar trebui să beneficieze de aceleași drepturi dacă se mută într-un alt stat membru, datorită ordinului european de protecție, care va fi votat marți de plenul Parlamentului European. Deputații solicită ca această protecție să se aplice nu numai victimelor violenței sexuale, dar și pentru celelalte infracțiuni.
Propunerea privind Ordinul european de protecție este o inițiativă comună a 12 state membre, prezentată în ianuarie 2010 de: Belgia, Bulgaria, Estonia, Finlanda, Franța, Italia, Polonia, Portugalia, România, Spania și Suedia.
Mecanismul permanent de criză, o prioritate pentru deputații europeni
Deputații vor discuta prioritățile viitorului Consiliu European din decembrie împreună cu președinția Consiliului și cu Comisia Europeană. Principalul subiect va fi politica economică, în particular mecanismul permanent de criză necesar pentru a garanta stabilitatea financiară a zonei euro și revizuirea tratatului pentru crearea acestui mecanism. Relațiile UE cu partenerii săi strategici vor constitui de asemenea un subiect de discuție.
Raportul anual privind drepturile omului în lume
Deputații vor dezbate miercuri dimineață raportul anual pentru 2009 privind drepturile omului împreună cu Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe. Deputații sunt hotărâți să asigure că prevederile Tratatului de la Lisabona sunt transpuse într-o politică eficientă a drepturilor omului, care să garanteze o mai mare consistență între acțiunile interne și cele externe.
Drepturile fundamentale in Uniunea Europeană
Drepturile cetățenilor Uniunii Europene sunt încă abuzate frecvent, se menționează în raportul privind drepturile fundamentale în Uniunea Europeană. Membrii Parlamentului European au solicitat "măsuri concrete urgente, strategii intermediare și soluții pe termen lung, evaluate de către instituțiile UE."
Afganistan: reevaluare radicală a strategiei UE
Strategia UE pentru Afganistan are nevoie de o reevaluare radicală, deoarece, în ciuda a mai mult de zece ani de acțiune, condițiile socio-economice și de securitate sunt încă în continuă deteriorare, se arată într-un raport care va fi dezbătut în plen miercuri și apoi supus la vot joi, 16 decembrie. Această "strategie de ieșire din criză" trebuie elaborată în deplină coordonare cu reprezentanții afgani, iar negocierile trebuie să-i includă și pe talibani, se arată în raport.
Wikileaks cablegate - dezbatere cu președintele Comisiei
Telegramele Departamentului de Stat publicate de website-ul Wikileaks și securitatea cibernetică vor fi discutate în cadrul sesiunii de întrebări adresate preşedintelui Comisiei José Manuel Durão Barroso, marți între 15.30 și 16.00. Informații apărute în documentele Wikileaks legate de zborurile CIA și extrădări extraordinare se vor afla, cel mai probabil, printre subiectele abordate.
Creșterea competitivității regiunilor printr-o politică de coeziune eficace
Relansarea economică a regiunilor europene cu venituri mici va fi condiționată de o politică de coeziune cu proceduri simplificate și cu rezultate mai bine controlate de Comisie. parlamentul va dezbate liniile directoare ale viitoarei politici de dezvoltare regională care va include mai multe avantaje pentru actorii locali, pentru a asigura un impact optimal al fondurilor alocare de UE.
Divorțurile transfrontaliere: cuplurile vor putea alege legislația aplicabilă
Cuplurile internaționale care doresc să divorțeze vor putea alege țara ale cărei legi vor guverna asupra divorțului lor, conform unei noi legislații care va fi votată miercuri de către Parlament. De exemplu, aceste reguli ar permite unui cuplu franco-german care trăiește în Belgia să decidă dacă legea franceză, germană sau belgiană se aplică divorțului lor.
Aceste reguli au fost susținute de miniștrii de justiție ai UE pe 3 decembrie, prima dată când a fost folosită așa-numita "procedură de cooperare consolidată," care permite grupurilor de state membre să-și decidă propria legislație, chiar și în absența unanimității în Consiliu. Propunerea asupra divorțurilor transfrontaliere a fost susținută de 14 state membre până în acest moment: Belgia, Bulgaria, Germania, Spania, Franța, Italia, Letonia, Luxemburg, Ungaria, Malta, Austria, Portugalia, România și Slovenia. Alte state membre pot adera în orice moment.
Mai multe informații
Proiect de ordine de zi
EuroparlTV
EP Live
Serviciul de presă al Parlamentului European