Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
UE propune orientarea fondurilor de dezvoltare regională către crearea de locuri de muncă şi o creştere economică durabilă. Factorii de decizie politică s-au reunit la Bruxelles în zilele de 31 ianuarie şi 1 februarie pentru a dezbate eventualele modificări ale politicii de coeziune.
UE reprezintă una dintre cele mai bogate economii ale lumii, dar diferenţele dintre regiuni persistă. Pentru un sfert dintre acestea, PIB-ul pe cap de locuitor are valori mai mici de 75% din media la nivel european.
Reducerea acestor diferenţe este vitală pentru prosperitatea UE, mai ales în condiţiile economice actuale. Fondurile regionale ajută regiunile mai puţin dezvoltate să se modernizeze, permiţându-i Uniunii să facă faţă provocărilor legate de globalizarea economică.
În perioada 2007-2013, valoarea totală a fondurilor se ridică la aproape 350 de miliarde de euro. Banii sunt utilizaţi pentru a cofinanţa proiecte, în colaborare cu autorităţile naţionale, regionale şi locale.
Potrivit unui raport publicat în noiembrie 2010, finanţările acordate au permis crearea a 1,4 milioane de noi locuri de muncă, (re)inserţia profesională a 34 de milioane de persoane şi îmbunătăţirea competenţelor a 36 de milioane de europeni. Proiectele se axează inclusiv pe formarea profesională (în special în rândul grupurilor vulnerabile) şi pe dezvoltarea infrastructurii (drumuri, căi ferate, instalaţii de tratare a apelor uzate etc.).
Forumul privind coeziunea
Având în vederea că actuala perioadă de finanţare se apropie de final, 800 de reprezentanţi ai autorităţilor naţionale, regionale şi locale s-au reunit în cadrul Forumului privind coeziunea pentru a discuta despre măsurile care ar putea duce la o mai bună adaptare a fondurilor la nevoile regionale.
UE doreşte să orienteze viitoarele finanţări către ocuparea forţei de muncă şi creştere economică, în conformitate cu Strategia Europa 2020 .
Dezbaterile s-au concentrat pe elementul central al strategiei: o creştere economică durabilă, inteligentă, favorabilă incluziunii şi protecţiei mediului. Momentul organizării forumului a fost ales astfel încât ţările şi regiunile să-şi poată exprima opiniile înainte de prezentarea primelor propuneri legislative ale Comisiei cu privire la viitorul fondurilor de coeziune (fază prevăzută pentru vara acestui an).
Unele regiuni utilizează deja fondurile în conformitate cu Strategia Europa 2020. De exemplu, o serie de proiecte precum cele iniţiate de Lituania, Ţara Galilor (Regatul Unit) şi landul Brandenburg (Germania) se numără printre finalistele concursului anual RegioStars .
Pentru mai multe exemple şi studii de caz privind bunele practici, consultaţi baza de date privind învăţarea politică .
Detalii despre politica regională a UE
Câştigătorii ediţiei precedente