Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană la: 00 800 6 7 8 9 10 11
UE Flag ONG
Noutati NOUTĂȚI - Cetățenie europeană
19.04.2011 - Încheierea negocierilor între UE şi Moldova privind protecţia indicaţiilor geografice
ED Targoviste

        Uniunea Europeană şi Moldova au încheiat negocierile asupra unui acord de protejare reciprocă a indicaţiilor geografice (IG). Prin acest acord, Moldova va asigura un nivel înalt de protecţie pentru mai mult de 3 200 de indicaţii geografice europene pentru produse alimentare, vinuri şi băuturi spirtoase cărora li s-a acordat protecţie în interiorul UE. Textul acordului, care urmăreşte, de asemenea, promovarea şi stimularea schimburilor comerciale cu produse agricole şi alimentare originare atât de pe teritoriul Moldovei, cât şi din Uniunea Europeană, a fost parafat astăzi.

        Potrivit comisarului UE pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, „Acest acord reprezintă încă un pas înainte către consolidarea sistemului nostru de indicaţii geografice în întreaga lume, el conferind în acelaşi timp o dinamică nouă şi pozitivă relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova. Acordul contribuie la construirea unui parteneriat solid, care vizează promovarea şi protejarea produselor de calitate, în beneficiul fermierilor şi al industriilor atât din Moldova, cât şi din UE. Agricultura ar putea constitui unul din elementele de bază ale unei mai bune integrări a economiei Moldovei în piaţa comună UE”.

        După Georgia, Moldova este a doua dintre ţările cuprinse în politica de vecinătate a UE care face acest important pas înainte spre promovarea şi protejarea calităţii producţiei agricole. Obiectivul acestor negocieri este acela de a proteja mai bine consumatorii, astfel încât aceştia să nu fie induşi în eroare în legătură cu adevărata origine a produsului şi cu calitatea reală a acestuia. Mai mult, prin acest acord, Moldova îşi adaptează legislaţia naţională la cele mai înalte standarde privind protecţia drepturilor de proprietate intelectuală.

        Acest acord corespunde voinţei exprimate de statele membre ale UE de a promova pe plan internaţional protecţia indicaţiilor geografice şi reflectă convergenţa punctelor de vedere ale Uniunii Europene şi Moldovei în privinţa aspectelor legate de politica de calitate, protecţia consumatorilor şi proprietatea intelectuală.

        Moldova este renumită în mod tradiţional pentru importanta sa producţie de vin, iar dezvoltarea indicaţiilor geografice ar trebui să contribuie semnificativ la diversificarea acestui sector. Se preconizează că protecţia iniţială a două indicaţii geografice pentru vinuri originare din Moldova va ajuta la comercializarea acestor produse pe piaţa UE şi va încuraja dezvoltarea sistemului de indicaţii geografice în Moldova, de exemplu prin extinderea acestuia la alte categorii de produse. De asemenea, acordul ar trebui să încurajeze dezvoltarea unor noi iniţiative legate de punerea în valoare a sistemului de IG, contribuind astfel la atragerea turiştilor în aceste regiuni şi la lansarea de strategii de marketing pentru pieţe noi.

        Acordul ar trebui să aibă rolul unui instrument dinamic care să ducă la îmbunătăţirea calităţii produselor ce fac obiectul schimburilor comerciale dintre Uniunea Europeană şi Moldova. Acesta va introduce un mecanism de actualizare şi consultare regulată, care va fi util pentru includerea unor produse noi în lista indicaţiilor geografice.

        Au fost încheiate sau sunt în curs de negociere acorduri bilaterale cu majoritatea partenerilor comerciali ai Uniunii Europene. UE apără aceeaşi poziţie la nivel multilateral, şi anume în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

        Acordul va ajunge acum la Consiliu şi la Parlamentul European – precum şi la autorităţile legislative din Moldova – unde trebuie să fie aprobat pentru a putea intra în vigoare.

Pagini Utile
  • Informaţii suplimentare:

Baza de date DOOR pentru detalii privind indicaţiile geografice ale UE pentru produsele agricole şi alimentare:
http://ec.europa.eu/agriculture/quality/door/list.html

  • Baza de date e-Bacchus pentru indicaţiile geografice ale UE pentru vinuri:

http://ec.europa.eu/agriculture/markets/wine/e-bacchus/index.cfm?event=pwelcome&language=EN

  • Indicaţiile geografice ale UE pentru băuturi spirtoase:

http://ec.europa.eu/agriculture/spirits/index.cfm?event=searchIndication


Noutati ALTE NOUTĂȚI - Cetățenie europeană