Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană la: 00 800 6 7 8 9 10 11
UE Flag ONG
Noutati NOUTĂȚI - Cetățenie europeană
27.06.2011 - Parlamentul European şi Comisia Europeană au lansat un Registru de transparenţă comun
ED Targoviste

        Într-un efort de a da un nou impuls transparenţei procesului decizional al UE, Parlamentul European şi Comisia Europeană au lansat un Registru de transparenţă comun, pus la dispoziţia publicului, care oferă mai multe informaţii decât până acum cu privire la cei care încearcă să influenţeze politica europeană. Noul registru îl înlocuieşte pe cel instituit de Comisie în 2008, care conţine deja peste 4 000 de organizaţii. Acestea vor fi treptat transferate în Registrul de transparenţă comun în următoarele 12 luni.

        Sfera de acoperire a registrului se va extinde dincolo de grupurile de interese tradiţionale pentru a include firme de avocatură, ONG-uri, grupuri de reflecţie – cu alte cuvinte, orice organizaţie sau persoană care desfăşoară activităţi independente implicată în procesul de influenţare a elaborării şi punerii în aplicare a politicilor UE. Acesta este un pas important în îndeplinirea obiectivului UE privind o democraţie mai participativă.

        De asemenea, cei înscrişi în acest registru vor trebui să furnizeze mai multe informaţii decât până acum, cum ar fi, de exemplu, numărul de angajaţi implicat în activităţi de promovare, principalele propuneri legislative acoperite, precum şi valoarea finanţării primite din partea UE.

        Prin înregistrarea în Registrul de transparenţă comun, organizaţiile se angajează să respecte un cod de conduită comun care prevede, de exemplu, obligaţia acestora de a se identifica prin nume şi prin specificarea entităţii pentru care lucrează, precum şi de a nu obţine informaţii pe căi necinstite. De asemenea, sunt prevăzute un mecanism privind plângerile şi măsurile care urmează să fie aplicate în cazul celor care încalcă codul de conduită.

        Vicepreşedintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič a declarat: „Aceasta este o veste bună pentru transparenţa procesului de elaborare a politicilor în Europa. Toate organizaţiile, fie asociaţii comerciale şi profesionale, ONG-uri, grupuri de reflecţie sau alte entităţi care nu au nimic de ascuns vor fi menţionate în registru şi vor pune la dispoziţia publicului şi a instituţiilor informaţii cu privire la activitatea lor. Toţi cei care nu sunt în registru vor trebui să explice de ce nu pot fi transparenţi - şi se vor confrunta cu dificultăţi sporite în munca lor de zi cu zi, datorită faptului că nu sunt înregistraţi, în special în conformitate cu cerinţele Parlamentului European. De asemenea, mă bucură faptul că, în prezent, Consiliul este dispus să joace un rol activ în ceea ce priveşte registrul. Cu noul Cod de conduită al comisarilor şi, acum, cu Registrul de transparenţă comun, am stabilit criterii de referinţă pentru multe alte capitale din Europa şi din lume.”

        Diana Wallis, vicepreşedinte al Parlamentului European a declarat: „Am sentimentul că am realizat în cele din urmă un obiectiv pe care grupul nostru de lucru şi l-a propus cu mai mulţi ani în urmă şi îmi exprim speranţa că, lansarea de astăzi a acestui registru comun al Comisiei şi al Parlamentului European pentru reprezentanţii grupurilor de interese, ne va ajuta să insuflăm Bruxelles-ului o cultură mai solidă a transparenţei.

        „Până în prezent, au existat anumite confuzii, ceea ce nu mai este cazul acum: există un singur registru, deci un singur loc în care o entitate se poate înregistra. Și pentru toţi cei care doresc să ia parte la procesul de elaborare a politicilor UE, acest registru va demonstra, de asemenea, că instituţiile noastre lucrează împreună. Acesta este motivul pentru care sunt încântată că, acum, Consiliul şi-a anunţat disponibilitatea de a ni se alătura. Împreună, vom putea face un pas important în direcţia cea bună. În acest sens, aş dori să îi mulţumesc vicepreşedintelui Maroš Šefčovič pentru metodele sale de lucru deschise şi pentru cooperarea din timpul negocierilor.”

Alte opinii:

        Jana Mittermaier, şeful biroului din Bruxelles al Transparency International: „Transparency International salută crearea noului Registru de transparenţă ca pe un nou pas înainte în direcţia cea bună şi încurajează Comisia Europeană şi Parlamentul European să ia măsuri suplimentare în acest sens. Noul registru constituie un reper important în asigurarea unei mai mari transparenţe în jurul activităţilor de lobby din UE. Cu toate acestea, registrul va fi eficient numai în cazul în care este utilizat în mod corespunzător, în conformitate cu prevederile codului de conduită care îl însoţeşte. Noul registru va fi un test al angajamentului în vederea unei mai mari deschideri, asumat de toate părţile implicate în activităţile de lobby.”

        José Laloum, preşedintele EPACA - European Public Affairs Consultancies Association (Asociaţia birourilor de consiliere în afaceri publice europene): „Succesul registrului este în mod clar în interesul profesiilor noastre. Prin urmare, îndemnăm Comisia şi Parlamentul să se asigure că există beneficii clare pentru cei înscrişi în ceea ce priveşte accesul, participarea la evenimente şi consultările.”

        Richard Linning, preşedintele IPRA - International Public Relations Association (Asociaţia internaţională a relaţiilor publice): „IPRA salută crearea noului Registru de transparenţă comun. Obiectivele sale reflectă prevederile codului de etică al organizaţiei noastre, vechi de 50 de ani, care a fost recent relansat într-un limbaj mai clar şi tradus în peste 25 de limbi. Ne aşteptăm ca noul registru să îmbunătăţească accesul la funcţionarii Comisiei şi la deputaţii din Parlamentul European."

        Lyn Trytsman-Gray, preşedintele SEAP - Society of European Affairs Professionals (Societatea profesioniştilor în domeniul afacerilor europene): „SEAP salută lansarea unui Registru de transparenţă comun al Parlamentului European şi al Comisiei, o iniţiativă sprijinită de organizaţia noastră de multă vreme. Transparenţa şi încrederea stau la baza unui proces eficient de luare a deciziilor şi a unor activităţi de lobby eficiente. Cu toate acestea, anumite domenii necesită în continuare atenţie şi vom colabora îndeaproape cu Comisia pentru a ne asigura că acestea sunt abordate.”

Pagini Utile
  • Site-ul internet al Registrului de transparenţă comun:

http://europa.eu/transparency-register

  • Contact:

Antonio Gravili (+32 2 295 43 17)
Marilyn Carruthers (+32 2 299 94 51)


Noutati ALTE NOUTĂȚI - Cetățenie europeană