Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
În Marea Mediterană se desfăşoară tot mai multe activităţi de acest gen, iar regiunea este deosebit de vulnerabilă din cauza configuraţiei sale semi-închise şi a unei importante activităţi seismice.
„Protocolul privind activităţile offshore” prevede mai multe condiţii care trebuie îndeplinite înainte de a se permite începerea acestor activităţi. Concret, platformele petroliere şi staţiile de foraj trebuie construite astfel încât să respecte standardele şi practicile internaţionale, iar operatorii trebuie să demonstreze că dispun de competenţele tehnice şi de capacitatea financiară necesare pentru desfăşurarea activităţilor respective. Nu se acordă autorizaţii în cazul în care există riscul ca activităţile să aibă efecte negative semnificative asupra mediului. În plus, platformele petroliere şi staţiile de foraj ar trebui amplasate astfel încât să se evite deteriorarea conductelor şi a cablurilor existente. Protocolul prevede, de asemenea, cerinţe în materie de răspundere şi de compensare.
Comisarul European pentru Mediu, Janez Potočnik, a declarat: „Prezenta propunere completează propunerea legislativă privind siguranţa activităţilor petroliere şi gaziere offshore şi ne va permite să colaborăm îndeaproape cu partenerii noştri mediteraneeni din afara UE, pentru a asigura o mai bună protecţie a acestei mări pentru toţi utilizatorii ei.” Ratificarea protocolului de către UE ar putea încuraja şi alte părţi la Convenţia de la Barcelona să facă acelaşi lucru, aducând astfel apele Mediteranei mai aproape de buna stare ecologică ce constituie obiectivul final al Directivei-cadru a UE privind mediul marin şi, de asemenea, va întări cooperarea cu partenerii mediteraneeni. Uniunea Europeană este parte contractantă la Convenţia de la Barcelona privind protecţia mediului marin şi a zonei de coastă a Mării Mediterane, cum sunt şi Italia, Grecia, Spania, Franţa, Slovenia, Malta şi Cipru, împreună cu alte 14 ţări din regiunea mediteraneană care nu sunt state membre ale UE.
Scopul „Protocolului privind activităţile offshore” este de a completa Convenţia de la Barcelona în privinţa activităţilor de explorare şi de exploatare. El cuprinde o gamă largă de activităţi de explorare şi de exploatare şi se referă la cerinţele pentru eliberarea autorizaţiilor, la înlăturarea instalaţiilor abandonate sau dezafectate, la utilizarea şi eliminarea substanţelor nocive, precum şi la siguranţă, la planificarea pentru situaţii de urgenţă şi la monitorizare. Context După accidentul petrolier care a avut loc în Golful Mexic în 2010, Comisia Europeană a adoptat, în luna octombrie a aceluiaşi an, o Comunicare privind siguranţa activităţilor petroliere şi gaziere offshore în care afirma că unul dintre mijloacele de promovare a siguranţei offshore şi a capacităţilor de reacţie este cooperarea internaţională.
Ratificarea „Protocolului privind activităţile offshore” de către UE şi Regulamentul privind siguranţa offshore în UE, propus în paralel (a se vedea IP/11/1260 şi MEMO/11/740) constituie măsuri esenţiale pentru protejarea mediului marin şi de coastă din Marea Mediterană împotriva eventualelor consecinţe nefaste ale activităţilor de explorare şi de exploatare offshore. Mediterana, care reprezintă 0,8 % din suprafaţa maritimă globală, adăposteşte 8 % dintre speciile marine cunoscute, iar o maree neagră ar putea avea efecte directe, grave şi ireversibile asupra ecosistemelor marine şi costiere vulnerabile şi asupra economiei din regiunea mediteraneană.
Pagini Utile
• Pentru mai multe informaţii privind Convenţia de la Barcelona şi propunerea a se vedea: http://ec.europa.eu/environment/water/marine/barcelona.htm • Pentru mai multe informaţii cu privire la politicile maritime ale UE, a se vedea
: • http://ec.europa.eu/environment/water/marine/directive_en.htm
Persoane de contact:
Joe Hennon (+32 2 295 35 93 +32 2 295 35 93
Monica Westeren (+32 2 299 18 30 )