Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Parlamentul European a aprobat propunerea Comisiei de modificare a Directivei privind standardele minime, prin care vor fi consolidate drepturile acordate refugiaţilor şi persoanelor care beneficiază de protecţie subsidiară în UE. Directiva garantează drepturi uniforme în ceea ce priveşte asistenţa medicală şi accesul la piaţa muncii.
„Este o etapă importantă pentru aspiraţia de a avea aprobate până în anul viitor toate propunerile în materie de azil, conform solicitării Consiliului European prin Programul de la Stockholm. Acordul transmite, de asemenea, un semnal politic puternic cu ocazia celei de a 60-a aniversări a Convenţiei ONU privind statutul refugiaţilor. Evenimentele ce au loc acum în vecinătatea noastră demonstrează că sunt necesare proceduri sigure, transparente şi eficiente pentru cei care apelează la noi şi doresc protecţie”, a declarat Cecilia Malmström, comisarul pentru afaceri interne.
Votul de astăzi permite acordul în primă lectură cu Consiliul, care trebuie acum să adopte oficial directiva modificată, şi aceasta în săptămânile următoare.
Context
În octombrie 2009, Comisia a prezentat propunerea pentru reformarea Directivei privind standardele minime referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care au nevoie de protecţie internaţională (IP/09/1552).
Comisia a propus clarificarea unor concepte importante, precum „agenţii de protecţie”, „protecţia în interiorul ţării” sau „apartenenţa la un anumit grup social”, pentru a permite autorităţilor naţionale să aplice criterii mai solide şi să identifice persoanele care au nevoie mai repede de protecţie. De asemenea, Comisia a propus apropierea drepturilor acordate refugiaţilor şi beneficiarilor de protecţie subsidiară, în special în ceea ce priveşte perioada de valabilitate a permiselor de şedere, accesul la protecţie socială, la asistenţă medicală şi la piaţa muncii. Aceasta va duce, de asemenea, la reducerea costurilor şi a sarcinii administrative legate de gestionarea diferitelor statute de protecţie.
În iunie 2011, s-a ajuns la un acord asupra unui text de compromis echilibrat, în urma negocierilor între Parlamentul European (PE) şi Consiliu. Astăzi, Parlamentul European a aprobat acest text de compromis, printre principalele elemente numărându-se:
- o clarificare a diferitelor concepte pentru a ţine seama de jurisprudenţa consacrată a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului;
- angajamentul de a lua în considerare interesul superior al copilului şi aspectele de gen atunci când se evaluează cererile de azil şi când se aplică normele privind conţinutul protecţiei internaţionale;
- apropierea drepturilor acordate refugiaţilor şi beneficiarilor de protecţie subsidiară în ceea ce priveşte accesul la un loc de muncă şi la asistenţă medicală; prelungirea la doi ani a perioadei de valabilitate a permisului de şedere eliberat persoanei beneficiare de protecţie subsidiară, în momentul reînnoirii permisului de şedere iniţial, ca urmare a acordării statutului.
Aceste modificări suplimentare vor îmbunătăţi şi mai mult calitatea proceselor decizionale în materie de azil, vor asigura respectarea drepturilor omului şi vor facilita integrarea beneficiarilor de protecţie în societăţile gazdă.
Pagina de internet a comisarului pentru afaceri interne, dna Cecilia Malmström: http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/malmstrom/welcome/default_en.htm
http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/index_en.htm
Michele Cercone (+32 2 298 09 63 begin_of_the_skype_highlighting +32 2 298 09 63 end_of_the_skype_highlighting)
Tove Ernst (+32 2 298 67 64 begin_of_the_skype_highlighting +32 2 298 67 64 end_of_the_skype_highlighting)