Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană la: 00 800 6 7 8 9 10 11
UE Flag ONG
Noutati NOUTĂȚI - Cetățenie europeană
08.12.2011 - Redresarea economiei, prioritatea nr. 1 a liderilor UE
ED Targoviste

        Consolidarea guvernanţei economice în zona euro va fi principalul aspect analizat în zilele de 8-9 decembrie, la summitul de la Bruxelles. Liderii europeni vor discuta, de asemenea, despre energie şi perspectivele extinderii UE.

        Liderii UE vor analiza situaţia economică în Europa şi măsurile de stimulare a creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă.

        Aceştia vor evalua propunerile de monitorizare a proiectelor de buget şi de reducere a deficitelor  în toate ţările din zona euro şi vor analiza posibilitatea de a întări măsurile de supraveghere economică şi bugetară  a ţărilor care se confruntă cu o gravă instabilitate financiară sau care necesită măsuri de salvare..

Modificarea Tratatului

        Şefii de stat şi de guvern vor examina, de asemenea, potenţialele beneficii ale emiterii de euro-obligaţiuni, de exemplu contribuţia acestora la reducerea şi stabilizarea dobânzilor pe care statele membre trebuie să le plătească pentru a împrumuta bani.
Comisia a prezentat trei opţiuni pentru aceste aşa-numite obligaţiuni de stabilitate, cu o analiză a implicaţiilor financiare şi juridice. Introducerea euro-obligaţiunilor ar putea necesita o modificare a Tratatului de la Lisabona, care reglementează modul în care funcţionează Uniunea.

Energia

        Consiliul European acordă o importanţă majoră aprovizionării constante a statelor membre cu energie sigură şi durabilă, la preţuri accesibile.

        Liderii vor analiza o serie de măsuri de economisire şi eficientizare energetică . Acestea ar putea duce la stabilirea de cerinţe obligatorii din punct de vedere juridic pentru ţările UE în ceea ce priveşte îmbunătăţirea eficienţei energetice la toate nivelurile – producţie, distribuţie şi consum final.

        Acest lucru ar aduce beneficii financiare, economice şi sociale majore şi i-ar ajuta pe consumatori să-şi reducă valoarea facturilor la energie.

        Liderii UE au lansat un apel pentru înfiinţarea unei pieţe unice a energiei până în 2014, care să permită comercializarea mai liberă a energiei la nivel transfrontalier. O piaţă deschisă, cu o infrastructură integrată, ar fi mai competitivă.

Noi membri ai UE

        Ordinea de zi va include şi posibilitatea extinderii Uniunii - fapt care ar servi intereselor strategice europene şi ar aduce un plus de securitate şi prosperitate. Comisia a recomandat deschiderea negocierilor cu Muntenegru. Ea a propus, de asemenea, acordarea statutului de ţară candidată – primul pas în procesul de aderare – pentru Serbia.

        Între timp, Croaţia a ajuns în etapele finale ale procesului, putând deveni al 28-lea stat membru. UE a încheiat negocierile în iunie, deschizând calea pentru semnarea Tratatului de aderare la 9 decembrie.

Croaţia va organiza în curând un referendum pentru a decide dacă va adera la UE la 1 iulie 2013.

Procesul de extindere – un stimulent pozitiv pentru Europa
Ordinea de zi a reuniunii Consiliului European din zilele de 8-9 decembrie

Pe aceeaşi temă
Noutati ALTE NOUTĂȚI - Cetățenie europeană