Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană la: 00 800 6 7 8 9 10 11
UE Flag ONG
Noutati NOUTĂȚI - Cetățenie europeană
18.12.2011 - Comisia organizează consultări pe tema extinderii masive a iluminatului cu LED-uri în Europa
ED Targoviste

        Comisia Europeană a adoptat astăzi o carte verde şi a lansat o consultare publică referitoare la viitorul iluminatului cu LED-uri. Din punctul de vedere al eficienţei energetice şi al adaptabilităţii, tehnologia iluminatului cu LED-uri se numără printre cele mai performante, ea permiţând realizarea unor economii în energie şi bani de până la 70%, faţă de alte tehnologii de iluminat. Implementarea mai rapidă a LED-urilor va asigura succesul industriei europene a iluminatului şi va contribui la reducerea consumului de energie aferent iluminatului cu 20% până în 2020. Iluminatul cu LED-uri se confruntă cu o serie de provocări pe piaţă: preţuri ridicate de achiziţie, cauzate de gradul crescut de complexitate tehnologică comparativ cu alternativele existente pe piaţă, lipsa de familiaritate în rândul consumatorilor potenţiali şi lipsa unor standarde comune. Consultarea lansată astăzi se va derula până la 29 februarie 2012, obiectivul ei fiind acela de a înregistra reacţii la propunerile Comisiei.

        Vicepreşedintele Comisiei Neelie Kroes a declarat: „Extinderea iluminatului cu LED-uri este de la sine-nţeleasă. Ea înseamnă mai mulţi bani în buzunarele noastre şi o planetă mai sănătoasă. Dorim să ne comunicaţi opiniile dumneavoastră în legătură cu modul în care am putea să grăbim implementarea acestei tehnologii şi să beneficiem la maximum de locurile de muncă şi de economiile pe care Europa le poate realiza ca urmare a extinderii utilizării iluminatului cu LED-uri.”

Printre întrebările cheie care fac obiectul consultării publice amintim:

  1. care sunt acţiunile care ar putea contribui la depăşirea barierelor existente şi la accelerarea implementării iluminatului cu LED-uri în Europa?
  2. cum se poate asigura prezenţa pe piaţa europeană a unor LED-uri sigure şi de bună calitate, care să răspundă aşteptărilor consumatorilor?
  3. cum se poate consolida cooperarea dintre sectorul iluminatului şi arhitecţi, designeri, electricieni, precum şi sectoarele construcţiilor civile şi industriale?
  4. care este modalitatea optimă prin care UE poate sprijini antreprenoriatul şi competitivitatea în sectorul iluminatului?

        Stimularea iluminatului cu consum redus de energie pe bază de LED-uri este unul dintre obiectivele cheie ale Agendei digitale pentru Europa (a se vedea IP/10/581, MEMO/10/199 şi MEMO/10/200).

Context

        Ca o consecinţă a opririi graduale a vânzării de becuri tradiţionale în UE până în septembrie 2012, în următorii câţiva ani aproximativ 8 miliarde de lămpi cu incandescenţă aflate în casele, birourile şi pe străzile europene vor trebui să fie înlocuite cu soluţii de iluminat mai eficiente din punct de vedere energetic. Printre acestea se numără şi tehnologiile de iluminat cu LED-uri şi LED-uri organice (sau OLED-uri) cunoscute şi sub numele de „Solid State Lighting (SSL)” (iluminat din stare solidă).

SSL oferă atât lumină , cât şi performanţă vizuală de înaltă calitate, precum şi opţiuni de design din ce în ce mai variate.
SSL poate juca rolul de motor al inovării în sectoarele iluminatului şi construcţiilor, oferind întreprinderilor noastre - multe dintre ele IMM-uri - oportunităţi extraordinare şi contribuind la crearea de locuri de muncă şi la creştere economică în Europa.

Pagini Utile
  • Cartea verde şi consultarea publică:

http://ec.europa.eu/information_society/digital-agenda/actions/ssl-consultation/index_en.htm

  • Website-ul Agendei digitale:

http://ec.europa.eu/digital-agenda

  • Website-ul doamnei Neelie Kroes:

http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/kroes/

  • Urmăriţi activitatea doamnei Neelie Kroes pe Twitter:

http://twitter.com/neeliekroeseu

  • Contacte:

Ryan Heath (+32 2 296 17 16); Twitter: @ECspokesRyan
Linda Cain (+32 2 299 90 19)


Noutati ALTE NOUTĂȚI - Cetățenie europeană