Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Comisia Europeană a adoptat un cadru de calitate privind serviciile de interes general (SIG) în UE. Acestea reprezintă o „plasă de siguranţă” esenţială pentru cetăţeni în domenii precum asistenţa medicală, îngrijirea persoanelor în vârstă, îngrijirea copiilor, asistenţa acordată persoanelor cu handicap şi locuinţele sociale. De asemenea, acestea au un rol-cheie în economia cunoaşterii în domeniul şcolilor, centrelor de formare şi universităţilor. Într-o perioadă în care autorităţile publice sunt confruntate cu necesitatea consolidării fiscale, este esenţial să se asigure existenţa unui cadru adecvat care să ofere posibilitatea furnizării de servicii de înaltă calitate, cât mai eficiente şi mai eficace din punct de vedere al costurilor.
Preşedintele Barroso a declarat: „Am precizat în mod clar în orientările mele politice din 2009 că serviciile de interes general joacă un rol-cheie în asigurarea coeziunii sociale şi că pot reprezenta, de asemenea, un factor pentru noi surse de creştere. Cadrul de calitate adoptat astăzi este o confirmare a angajamentului Comisiei Europene de a sprijini serviciile publice inovatoare, de înaltă calitate, care au o importanţă sporită în actualul context economic dificil”.
Prezentul cadru va ajuta statele membre să se asigure că mediul de reglementare la nivelul UE continuă să consolideze dimensiunea socială a pieţei unice şi să ia mai mult în considerare natura specifică a acestor servicii în momentul elaborării noilor iniţiative. De asemenea, va ajuta statele membre să ofere aceste servicii într-un mod care respectă valorile calităţii, siguranţei şi accesibilităţii, tratamentului egal, accesului universal şi respectării drepturilor utilizatorilor care sunt consacrate în Protocolul 26 la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Cadrul de calitate cuprinde trei direcţii complementare de acţiune:
Context
La începutul celui de-al doilea mandat al său, Președintele Barroso a menționat că serviciile de interes economic general reprezintă o prioritate. Chiar Orientările sale politice din 2009 recunosc importanța acestora pentru modelul de societate european și menționează modernizarea sectorului serviciilor ca o modalitate de a stimula noi surse de creștere economică și coeziune socială.
Deși tratatul a asigurat întotdeauna statelor membre flexibilitate în ceea ce privește furnizarea de servicii de calitate de acest tip, Tratatul de la Lisabona a introdus noi dispoziții: articolul 14 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Protocolul nr. 26 privind serviciile de interes general. De asemenea, a acordat articolului 36 din Carta drepturilor fundamentale o valoare juridică echivalentă cu cea a tratatelor. În acest nou context, Comisia a decis să reunească într-un cadru de calitate unic întregul ansamblu de acțiuni pe care le desfășoară în domeniul serviciilor de interes general. Acest cadru va ajuta Comisia să își îndeplinească angajamentul general privind plasarea economiei și inovării sociale în centrul preocupărilor sale, în cadrul Strategiei Europa 2020.
Pagini Utile
Pentru detalii suplimentare:
http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/president/news/speeches-statements/pdf/20111220_1_en.pdf
Pentru informaţii legate de pachetul revizuit de norme ale UE în domeniul ajutoarelor de stat pentru SIEG, vă rugăm să consultați:
IP/11/1571 și MEMO/11/929
Persoane de contact:
Pia Ahrenkilde Hansen (+32 2 295 30 70)
Olivier Bailly (+32 2 296 87 17)
Mark Gray (+32 2 298 86 44)