Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
În contextul unui nivel stabil, de 21%, al şomajului în rândul tinerilor, Comisia solicită statelor membre, reprezentanţilor lucrătorilor şi întreprinderilor să-şi unească forţele şi să ia măsuri decisive pentru a soluţiona problema şomajului în rândul tinerilor. Noua iniţiativă „Oportunităţi pentru tineret”, adoptată astăzi de Comisie, face apel la statele membre să ia măsuri pentru a preveni părăsirea timpurie a şcolii, să-i ajute pe tineri să dobândească competenţe relevante pentru piaţa muncii, să acumuleze experienţă şi să se perfecţioneze în cadrul unor programe de formare la locul de muncă şi să le dea o mână de ajutor în găsirea primului lor de muncă. De asemenea, Comisia solicită statelor membre să profite în mai mare măsură de Fondul social european care mai dispune de o sumă de 30 de miliarde de euro nealocată pentru proiecte. De asemenea, Comisia a prezentat un ansamblu de acţiuni concrete care urmează a fi finanţate direct din fonduri UE.
Preşedintele Comisiei Europene José Manuel Barroso a afirmat: „Iniţiativa „Oportunităţi pentru tineret” demonstrează tinerilor din întreaga Europă că suntem atenţi la situaţia lor. De la Madrid la Bruxelles, se fac auzite apelurile lor repetate care exprimă dorinţa lor de a se implica în societatea europeană. Această implicare începe cu un loc de muncă. Necesitatea unor reforme pe termen lung ale pieţelor muncii este evidentă, dar rezultatele acestor reforme se vor vedea mai târziu. Iniţiativa de astăzi ne va permite să acţionăm mai prompt, ceea ce ne va ajuta să reducem nivelul şomajului în rândul tinerilor.”
Dl László Andor, comisarul UE pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune a insistat asupra urgenţei cu care trebuie abordată problema legată de nivelul şomajului în rândul tinerilor şi a afirmat: „Pentru tinerii din multe ţări ale UE situaţia actuală este pe cale să devină dramatică. Fără o acţiune decisivă la nivelul UE şi al statelor membre, riscăm să pierdem această generaţie şi să avem de suportat costuri economice şi sociale semnificative”. După ce a subliniat că, potrivit estimărilor, sarcina pe care o suportă societatea din cauza nivelului actual al şomajului în rândul tinerilor este de ordinul a 2 miliarde de euro în fiecare săptămână, adică de peste 1% din PIB-ul UE-27, Comisarul a adăugat: „Tendinţa actuală nu mai poate continua, trebuie să le oferim tinerilor speranţă. Ei sunt viitorul nostru.”
De asemenea, Comisia va prevedea fonduri pentru asistenţă tehnică destinată să ajute statele membre să profite mai bine de finanţările UE, în special de Fondul social european (FSE) care mai dispune de 30 de miliarde de euro nealocaţi pentru proiecte.
Mai multe informaţii
Principalele acţiuni finanţate direct de Comisie în cadrul noii iniţiative „Oportunităţi pentru tineret” sunt:
Acţiunile propuse de Comisie vor deschide calea statelor membre pentru elaborarea de noi măsuri destinate tineretului în cadrul următoarei generaţii de programe ale Fondului social european şi al bugetului UE pentru perioada 2014 2020.
Context
În UE există în prezent 5 milioane de tineri şomeri, iar 7,5 milioane de tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani nu au nici loc de muncă, nici nu urmează studii sau cursuri de formare. Această situaţie nu vizează numai tineri slab calificaţi, care au părăsit şcoala prea devreme, ci şi, din ce în ce mai des, absolvenţi de universitate care nu pot găsi primul loc de muncă.
Comisia îşi propune să mobilizeze toţi actorii implicaţi, precum şi fondurile UE disponibile, pentru a lua măsuri imediate care să permită o trecere mai uşoară între etapa de educaţie şi viaţa profesională şi să faciliteze accesul la muncă pentru tinerii şomeri din întreaga Europă. Scopul este de a-i ajuta pe tinerii care nu urmează studii şi nici nu lucrează să-şi găsească un loc de muncă sau să-şi reia programul de formare şi să-i ajute pe cei cu studii superioare să-şi găsească primul loc de muncă.
Comisia va acorda un sprijin puternic statelor membre în îndeplinirea acestei sarcini, oferindu le orientări politice, precum şi asistenţă practică. În contextul Strategiei Europa 2020, statele membre ar trebui să abordeze şomajul în rândul tinerilor în programele lor naţionale de reformă pe 2012, iar politicile şi măsurile în domeniul tineretului vor fi abordate sistematic în proiectul de recomandări specifice pentru fiecare ţară pe 2012. Comisia va continua să evalueze şi să analizeze măsurile adoptate de statele membre pentru a lupta împotriva şomajului şi va raporta cu privire la aceste măsuri în cadrul reuniunii informale a Consiliului miniştrilor muncii şi afacerilor sociale din aprilie 2012.
Pagini Utile
Comunicarea privind iniţiativa „Oportunităţi pentru tineret”:
http://ec.europa.eu/social/BlobServlet?docId=7276&langId=en
Memo/11/928:
http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=MEMO/11/928&f&guiLanguage=en
Tineretul în mişcare:
http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=950&langId=ro
Contact:
Cristina Arigho (+32 2 298 53 99)