Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană la: 00 800 6 7 8 9 10 11
UE Flag ONG
Noutati NOUTĂȚI - Cetățenie europeană
28.02.2012 - Detailiștii se angajează să utilizeze eficient resursele
ED Targoviste

        La Forumul european al detailiștilor privind dezvoltarea durabilă, detailiștii țin cont mai mult ca niciodată de implicațiile asupra mediului ale deciziilor lor.

        Potrivit celui mai recent raport al Forumului european al detailiștilor privind dezvoltarea durabilă, detailiștii țin cont mai mult ca niciodată de implicațiile asupra mediului ale deciziilor lor. Companiile participante la forum acordă mai multă atenție ecologizării lanțului lor de aprovizionare, sistemelor de distribuție durabile și utilizării energiilor din surse regenerabile. Acest lucru arată că responsabilitatea ecologică este integrată din ce în ce mai mult în logica schimburilor comerciale și contribuie la politicile UE de promovare a unui consum și a unei producții durabile.

        Comisarul european pentru mediu, Janez Potočnik, a declarat: „Detailiștii se află într-o poziție optimă pentru a sprijini utilizarea eficientă a resurselor – pot influența performanța ecologică a lanțului lor de aprovizionare și pot stimula modificarea comportamentului consumatorilor. Angajamentele în materie de mediu pe care membrii Forumului detailiștilor le-au respectat au demonstrat ce se poate face și aș dori ca această experiență pozitivă să fie generalizată prin adoptarea la scară mai largă a unor astfel de bune practici în domeniul sustenabilității. Sectorul comerțului cu amănuntul are mult de câștigat de pe urma creșterii încrederii consumatorilor în credibilitatea declarațiilor și acțiunilor de protecție a mediului și urez Forumului detailiștilor succes în elaborarea mijloacelor care să permită acest lucru.”

        Detailiștii participanți la forum se angajează să întreprindă acțiuni specifice de protecție a mediului pentru a contribui la un consum durabil și la utilizarea eficientă a resurselor. De la crearea forumului în 2009, obiectivele și realizările membrilor săi au fost monitorizate în fiecare an. În ultimul raport de monitorizare sunt descrise cele 390 de angajamente de protecție a mediului asumate până în 2010 – cu 100 mai multe față de 2009, angajamente care se încadrează în 3 categorii („ce vindem”, „cum vindem” și „comunicare”). În raport au fost evidențiate o serie de realizări în materie de bune practici. Pentru a promova sustenabilitatea lanțului de aprovizionare, Grupul Metro, în cooperare cu Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (ONUDI), a introdus un program de formare a furnizorilor în țările emergente și în țările în curs de dezvoltare. Auchan a reușit să economisească aproape 10 000 de tone de ambalaje, iar Mercadona a eliminat 80 % dintre pungile de plastic de unică folosință în 150 de magazine. Grupul Tesco din Regatul Unit a îndeplinit obiectivul de a recicla în totalitate deșeurile produse, iar Inditex a redus cu 42 % consumul mediu de electricitate în 840 de magazine. Mai multe exemple de angajamente asumate de detailiști specifici pot fi găsite în raport. În raport se indică, de asemenea, că angajamentele reflectă într-o măsură din ce în ce mai mare recomandările și bunele practici descrise în documentele tematice ale Forumului detailiștilor referitoare la exploatarea sustenabilă a lemnului, ecoetichetarea, eficiența energetică și amprenta de carbon a magazinelor, informații privind ciclul de viață ecologic al produselor, informarea consumatorilor, ambalaje, transport și logistică.

Context

        Forumul detailiștilor a fost lansat în martie 2009 ca platformă multipartită voluntară. Calitatea de membru poate fi obținută de orice detailist care aderă la Retailers' Environmental Action Programme (REAP - Programul de acțiune pentru mediu al detailiștilor), precum și de orice organizație a societății civile. Forumul a fost instituit pentru a facilita dialogul dintre Comisia Europeană, detailiști și principalele părți interesate cu scopul de a asigura o mai bună înțelegere a măsurilor practice necesare promovării unui consum durabil. Făcând parte din Strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, ideea centrală a politicii de asigurare a unui consum și a unei producții durabile (SCP) este să ne putem satisface nevoile proprii de creștere și de consum fără să prejudiciem generațiile viitoare. Politica în domeniul SCP este importantă pentru inițiativa emblematică privind utilizarea eficientă a resurselor din cadrul Strategiei Europa 2020, deoarece contribuie la transpunerea obiectivelor de nivel macro ale politicii în domeniul utilizării eficiente a resurselor (separarea creșterii economice de utilizarea resurselor și de degradarea mediului) la nivel micro, încurajându-i astfel pe actorii economici individuali să realizeze cele mai bune performanțe de mediu posibile la nivel economic. În prezent, detailiștii contribuie la PIB-ul Europei cu 13 %, în timp ce sectoarele alimentelor și băuturilor, locuințelor și mobilității generează circa 70-80 % dintre efectele nocive ale consumului asupra mediului. Având în vedere că activitatea detailiștilor vizează toate cele trei sectoare, creșterea sustenabilității prin măsuri întreprinse la nivelul lor poate genera beneficii semnificative pentru mediu.

Persoane de contact:
Joe Hennon (+32 2 295 35 93)
Monica Westeren (+32 2 299 18 30)

Pagini Utile

  • Informații suplimentare:

Servicii privind monitorizarea angajamentelor asumate de detailiști în cadrul REAP(raportul complet, rezumatul raportului și anexele).

  • A se vedea și:

Forumul detailiștilor: http://ec.europa.eu/environment/industry/retail/index_en.htm

  • Contact


Noutati ALTE NOUTĂȚI - Cetățenie europeană