Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Uniunea Europeană este decisă să atingă o cotă de 20 % a energiei din surse regenerabile până în 2020. Acest obiectiv poate fi îndeplinit într-un mod rentabil numai dacă toate politicile actuale sunt puse în aplicare în toate statele membre, iar sistemele de sprijin converg. În Comunicarea adoptată, Comisia solicită, așadar, o abordare europeană mai bine coordonată în ceea ce privește instituirea și reforma sistemelor de sprijin, precum și o intensificare a tranzacțiilor cu energia din surse regenerabile încheiate între statele membre. Mai mult, având în vedere că investitorii au nevoie de certitudine în materie de reglementări, este esențial să înceapă discuțiile privind viitorul și constituirea unui cadru solid după anul 2020. Comisarul pentru energie, Günther Oettinger, a afirmat: „Ar trebui să continuăm să dezvoltăm energia din surse regenerabile și să încurajăm soluțiile inovatoare. Trebuie să facem acest lucru într-un mod rentabil. Aceasta înseamnă să producem energie eoliană și solară atunci când acest lucru se justifică din punct de vedere economic și să încheiem tranzacții cu energia obținută pe teritoriul Europei, așa cum facem cu alte produse și servicii." Comunicarea indică patru domenii principale în care ar trebui întreprinse mai multe eforturi până în 2020 pentru a atinge într-un mod rentabil țintele stabilite în materie de energie din surse regenerabile.
În ceea ce privește perioada de după 2020, Comisia recunoaște că, în absența unui cadru adecvat, creșterea energiei din surse regenerabile se va reduce drastic. Un astfel de cadru trebuie să permită mai multă inovare și să diminueze costurile, transformând sursele regenerabile de energie într-un sector promițător al investițiilor pentru creștere. De aceea, Comisia propune să demareze procesul de pregătire a viitoarelor opțiuni de politică și a principalelor repere pentru anul 2030 și identifică trei opțiuni, în plus față de opțiunea statu-quo:
Comisia subliniază importanța identificării principalelor repere pentru 2030 cât mai curând posibil. Acestea ar trebui să le permită producătorilor de energie să fie tot mai competitivi pe piața europeană a energiei.
Context
Directiva privind energia din surse regenerabile, adoptată în 2009, stabilește ținte obligatorii pentru energia din surse regenerabile, concentrându-se pe atingerea unei ponderi de 20 % a energiei din surse regenerabile în mixul energetic general al UE până în 2020. Fiecare stat membru trebuie să atingă obiective individuale în ceea ce privește ponderea globală a energiei din surse regenerabile în cadrul consumului energetic. Creșterea inițială a energiei din surse regenerabile, sub impulsul acestui cadru, a fost promițătoare.
Piața unică a energiei este în curs de formare, iar creșterea energiei din surse regenerabile face ca finalizarea acesteia să fie cu atât mai urgentă. Energia din surse regenerabile nu poate concura în mod echitabil decât pe piețe deschise.
Pentru a atinge țintele pentru anul 2020, statele membre trebuie să-și pună în aplicare planurile de acțiune naționale și să sporească semnificativ finanțarea acordată surselor regenerabile de energie. Investițiile de capital anuale ar trebui să se dubleze rapid, atingând 70 miliarde EUR. Aceste investiții ar trebui să provină, în cea mai mare parte, din sectorul privat.
Lipsa de certitudine privind orientarea politicilor viitoare dincolo de orizontul anului 2020 împiedică acest proces.
Persoane de contact:
Marlene Holzner (+32 2 296 01 96)
Nicole Bockstaller (+32 2 295 25 89)
Pagini Utile
http://ec.europa.eu/energy/renewables/index_en.htm
http://ec.europa.eu/energy/renewables/reports/doc/2010_list_renewable_energy_targets.pdf