Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
După alegerea vicepreşedinţilor, Parlamentul a procedat la alegerea a cinci chestori pentru următorii doi ani şi jumătate. Această alegere se desfăşoară în conformitate cu aceleaşi reguli care se aplică în cazul alegerii vicepreşedinţilor.
Următorii deputaţi europeni au fost aleşi:
Atribuţiile chestorilor
Chestorii sunt aleşi prin vot secret majoritar, în trei tururi: în primele două este nevoie de o majoritate absolută a voturilor exprimate, în ultimul tur fiind suficientă o majoritate relativă. Mandatul chestorilor este de doi ani şi jumătate. Aceştia au un rol consultativ în cadrul Biroului.
Colegiul chestorilor este organul Parlamentului European responsabil de problemele administrative şi financiare care îi privesc în mod direct pe deputaţi, cum ar fi punerea la dispoziţia acestora a echipamentelor şi a serviciilor generale. Chestorii pot prezenta propuneri de modificare sau de rescriere a textelor oricăror norme adoptate de către Birou. În general, chestorii se reunesc o dată pe lună.
Regulamentul de procedură, articolul 16 referitor la alegerea chestorilor
Urmăriţi sesiunea plenară în direct: EuroparlTV