Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste Evenimente - ED Targoviste
Sună gratuit pentru informații despre Uniunea Europeană la: 00 800 6 7 8 9 10 11
UE Flag ONG
Noutati NOUTĂȚI - Cetățenie europeană
23.07.2009 - Bulgaria și România: necesitatea unui consens politic pentru accelerarea progreselor în domeniile reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției
ED Targoviste

        Este necesar sprijinul politic al tuturor părților implicate pentru susținerea eforturilor de reformă mobilizate în prezent în ambele state membre. Cu toate acestea, sunt necesare eforturi suplimentare pentru obținerea de rezultate convingătoare în domeniul reformei sistemului judiciar, al luptei împotriva corupției și, în cazul Bulgariei, al luptei împotriva criminalității organizate. Aceasta este concluzia principală care se desprinde din cele două rapoarte adoptate  pe 22 iulie de către Comisie. În ultimul an, România a prezentat propuneri importante de revizuire a Codului penal, Codului civil și a procedurilor judiciare, însă este necesar un sprijin politic mai susținut pentru ca în cadrul unui sistem judiciar independent să poată fi pronunțate hotărâri rapide și eficace în cazurile de corupție la nivel înalt. Bulgaria a inițiat restructurarea parchetelor și, în consecință, a înregistrat mai multe cazuri de punere sub acuzare și condamnări. În același timp, în Bulgaria, este necesar un sprijin politic mai puternic în ceea ce privește lupta împotriva corupției și a criminalității organizate - în mod clar, aceasta ar trebui să constituie o prioritate de prim rang pentru noul guvern. Comisia recunoaște că sunt necesare un sprijin și o monitorizare suplimentare și invită celelalte state membre să continue acordarea de sprijin Bulgariei și României în cadrul procesului de reformă. Pentru a ghida acest proces, rapoartele includ o serie de recomandări concrete pe care cele două țări trebuie să le pună în aplicare anul viitor.

        Președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a declarat: „Eforturile de reformă depuse până în prezent trebuie sprijinite printr-un consens politic la nivel național care să implice toate instituțiile și partidele politice, precum și prin obținerea de rezultate mai convingătoare. Cetățenii din ambele țări și din întreaga Europă trebuie să vadă că nimeni nu este mai presus de lege. Îmi exprim speranța că cele două guverne vor pune fără întârziere în aplicare recomandările concrete de reformare prezentate de Comisie.”

        Ca și în rapoartele anterioare, analiza Comisiei este bazată pe o evaluare a progreselor realizate de autoritățile din Bulgaria și România și pe informațiile furnizate de statele membre, organizațiile internaționale, experții independenți și din diverse alte surse. Comisia a efectuat mai multe misiuni în Bulgaria și România, inclusiv cu sprijinul unor experți de înaltă calificare din statele membre. De asemenea, rapoartele iau în considerare răspunsurile Bulgariei și României la chestionarele detaliate elaborate de către Comisie.

        Raportul privind progresele înregistrate de Bulgaria evidențiază o schimbare pozitivă de atitudine și identifică o serie de măsuri tehnice adoptate de aceasta, ca răspuns la raportul Comisiei din iulie 2008. Bulgaria a inițiat primele măsuri de îmbunătățire a bilanțului privind urmărirea infracțiunilor grave. În acest sens, restructurarea parchetelor și schimbarea metodologiei au condus la creșterea numărului de acte de punere sub acuzare, în special în ceea ce privește fraudele privind fondurile comunitare, precum și la primele condamnări în cazuri legate de criminalitatea organizată. În plus, Bulgaria a analizat întârzierile din cadrul unor cazuri penale grave și a emis recomandări de accelerare a procedurilor judiciare, puse doar parțial în aplicare, dar care au avut ca rezultat finalizarea rapidă a anumitor cazuri. Inspecția Consiliului Judiciar Suprem a înregistrat rezultate încurajatoare și a contribuit, împreună cu Curtea Supremă de Casație, la îmbunătățirea aplicării unitare a legislației.

        Cu toate acestea, semnele de progres nu au avut un efect real în viața cotidiană a cetățenilor bulgari, care nu constată încă îmbunătățiri. Percepția opiniei publice este că justiția în Bulgaria este lentă și uneori inechitabilă, unii dintre procurori și magistrați fiind suspectați a fi supuși influențelor și interferențelor. Bulgaria încă are de suferit din cauza unui cod penal depășit și a unui formalism excesiv în practica judiciară. Încă nu a fost inițiată o reformă profundă a sistemului judiciar, iar rezultatele pozitive ale eforturilor recente de reformare rămân fragmentate. Acestea trebuie susținute în mod corespunzător de un consens politic larg și de o strategie convingătoare care să facă din lupta împotriva criminalității organizate și a corupției o prioritate de prim rang pentru Bulgaria. Raportul face apel la un angajament politic pe termen lung și fără echivoc din partea Bulgariei, pentru susținerea și extinderea eforturile actuale în vederea obținerii de rezultate mai substanțiale în anchetarea, urmărirea și judecarea cazurilor de corupție la nivel înalt și de criminalitate organizată.

        Raportul privind România constată că autoritățile au reacționat în mod efectiv la preocupările exprimate de Comisie în cadrul raportului său intermediar din februarie 2009, prin adoptarea unui nou Cod civil și a unui nou Cod penal și prin prezentarea unor propuneri de revizuire a procedurilor judiciare. Bilanțul pozitiv înregistrat în urmărirea judiciară a cazurilor de corupție la nivel înalt a fost menținut și completat cu măsuri care au vizat îmbunătățirea situației angajării de personal la nivelul instanțelor și parchetelor, precum și prin acțiuni menite să amelioreze consecvența jurisprudenței, respectiv recursurile în interesul legii formulate de Procurorul General și recomandările unui grup de lucru. Agenția Națională de Integritate este în prezent operațională și a înregistrat rezultate pozitive în procesul de supraveghere a declarațiilor de avere, primele cazuri judiciare lansate de ANI fiind în așteptarea unor hotărâri din partea instanțelor.

        Cu toate acestea, eforturile de reformare rămân fragmentate, încă nu au un fundament solid si trebuie încă să producă efecte concrete și pentru cetățenii români. Parlamentul ar trebui să arate angajamentul său deplin în ceea ce privește continuarea luptei împotriva corupției la nivel înalt.

        Se observă o lipsă de inițiativă în ceea ce privește combaterea corupției la nivel local. Jurisprudența rămâne contradictorie, iar mozaicul legislativ de ordonanțe de urgență și de norme de punere în aplicare creează incertitudine juridică. În ansamblu, încă trebuie demonstrate consensul politic general care să sprijine procesul de reformă și angajamentul fără echivoc din partea tuturor partidelor politice spre realizarea unui progres concret.

        Există riscul real ca rețeaua în creștere de texte legislative, norme de aplicare și de practici rezultate din luptele politice interne permanente să aibă ca urmare pierderea din vedere a obiectivului final, și anume instituirea unui sistem judiciar independent și stabil. Raportul face apel la obținerea unui consens politic în România pentru ca sistemul judiciar să poată funcționa în mod independent și ca anchetele obiective privind actele de corupție să conducă la hotărâri rapide și eficace.
Ambele rapoarte recunosc necesitatea continuării acordării de asistență și a monitorizării României și Bulgariei de către Comisie în vederea susținerii proceselor de reformă din Bulgaria și România, până la atingerea obiectivelor de referință și abrogarea Mecanismului de cooperare și verificare.

Istoric

        La 1 ianuarie 2007, Comisia a instituit un Mecanism de cooperare și de verificare a angajamentelor asumate de Bulgaria și de România în domeniile reformei sistemului judiciar, al luptei împotriva corupției și a criminalității organizate. Comisiei i s-a solicitat să elaboreze periodic un raport privind aceste măsuri de însoțire. Aceasta a prezentat primul său raport la 27 iunie 2007 și de atunci emite rapoarte semestriale. Rapoartele Comisiei publicate astăzi evaluează progresele înregistrate în vederea atingerii obiectivelor de referință stabilite la momentul aderării în ceea ce privește reforma sistemului judiciar, lupta împotriva corupției și – în cazul Bulgariei – lupta împotriva criminalității organizate. Rapoartele se bazează pe informațiile furnizate de guvernele bulgar și român, de Comisie și reprezentanțele statelor membre din cele două țări, de organizațiile societății civile, de asociații și experți. Rapoartele Comisiei publicate astăzi sunt completate de rapoarte tehnice detaliate privind fiecare țară.

        O analiză mai detaliată a Mecanismului de cooperare și de verificare, precum și a clauzelor de salvgardare este disponibilă în cadrul MEMO/07/260 .

Rapoartele complete sunt disponibile la următoarea adresă:
http://ec.europa.eu/dgs/secretariat_general/cvm/index_ro.htm
Sursa: Rapid – Europa – Press Releases


Noutati ALTE NOUTĂȚI - Cetățenie europeană