Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
În fiecare an, mii de minori neînsoțiți vin în Europa, pentru a începe o nouă viață. Majoritatea acestor copii au fugit de războaie, de conflicte sau de alte condiții de viață grele și unii dintre ei chiar și-au pierdut membri ai familiei în acest răstimp.Pe 28 septembrie, în cadrul unui raport privind situația minorilor neînsoțiți în UE, Comisia a făcut apel la intensificarea eforturilor atât la nivel național, cât și la nivel european, astfel încât să se răspundă în continuare, cu eficiență și cu respectarea deplină a drepturilor copilului, la această provocare transnațională complexă.
Sosirea minorilor neînsoțiți din țări terțe nu este un fenomen temporar, ci o caracteristică pe termen lung a fluxurilor de migrație către UE. În 2011 s-au înregistrat 12 225 de cereri de azil din partea minorilor neînsoțiți în UE-27, un număr comparabil cu cel din anii anteriori, care este puțin probabil să se schimbe în anii următori. Numărul total de copii neînsoțiți care intră în Europa prin intermediul canalelor de migrație ilegală este mult mai mare, așa cum rezultă din estimările furnizate de unele state membre. Datele furnizate de Italia indică faptul că la 31 decembrie 2011, pe teritoriul Italiei existau 5 959 de copii neînsoțiți; conform estimării furnizate de Franța, pe teritorul acesteia se aflau 6 000 de minori neînsoțiți; în Spania, cifra totală reprezentând minorii neînsoțiți era de peste 5 500 în perioada 2008-2011; Belgia a estimat un total de 4 000 de minori neînsoțiți.
„Minorii care ajung neînsoțiți la frontierele noastre sunt victimele cele mai expuse și mai vulnerabile din societatea noastră. Deși este încurajator că politicile UE au contribuit la îmbunătățirea condițiilor și a protecției copiilor, mai sunt încă multe provocări cărora trebuie să le facem față. Trebuie să ne îmbunătățim procedurile, astfel încât să avem certitudinea că acești copii beneficiază de o primire demnă la frontierele Europei. Acest lucru înseamnă, de asemenea, îmbunătățirea cooperării și a schimbului de informații între statele membre ale EU”, a declarat comisarul pentru afaceri interne, dna Cecilia Malmström.
Pentru a spori gradul de protecție a minorilor neînsoțiți care intră în UE și bazându-se pe respectarea drepturilor copilului, Comisia a adoptat în 2010 un plan de acțiune menit să aducă în centrul atenției problema minorilor neînsoțiți care sosesc în Europa: fiecare decizie care afectează viitorul unui minor trebuie adoptată ținând seama în primul rând de interesul superior al copilului, indiferent de statutul de migrație al acestuia.
Comisia a adoptat pe 28 septembrie un Raport intermediar referitor la punerea în aplicare a Planului de acțiune privind minorii neînsoțiți (2010-2014) – IP/10/534. Raportul analizează progresele înregistrate și identifică domeniile care necesită o atenție sporită și acțiuni specifice în următorii doi ani.
Planul de acțiune a avut efecte pozitive în ultimii doi ani, astfel:
Cu toate acestea, sunt necesare eforturi suplimentare: