Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Connie Hedegaard, comisarul european pentru politici climatice, a declarat: „Comisia dorește o piață europeană a carbonului mai solidă, care să fie o adevărată forță motrice pentru celelalte piețe ale carbonului din lume. Piața europeană a carbonului ne permite să obținem reduceri ale emisiilor. Însă, din cauza supraofertei de pe piață, ETS nu stimulează suficient eficiența energetică și tehnologiile ecologice, ceea ce afectează negativ capacitatea de inovare și competitivitatea Europei. De aceea, ca o primă măsură imediată, propunem amânarea scoaterii la licitație a unui număr de 900 de milioane de certificate de emisii în următorii trei ani. Nu trebuie să inundăm o piață care este deja suprasaturată. Actorii de pe piață trebuie să aibă o imagine clară, până la sfârșitul anului, în legătură cu acest aspect. În același timp, Comisia prezintă opțiuni privind posibile măsuri structurale care pot constitui o soluție sustenabilă pentru eliminarea excedentului pe termen lung. ''
Certificatele de emisii excedentare s-au acumulat în primul rând deoarece criza economică a condus la o reducere mai mare decât se anticipase a emisiilor industriale de gaze cu efect de seră, ceea ce a determinat o scădere a cererii de cote din partea întreprinderilor. Este de așteptat ca surplusul să persiste în a treia etapă a sistemului, care va acoperi perioada 2013-2020.
De la 1 ianuarie 2013, dată la care începe a treia etapă a EU ETS, licitarea va deveni principala metodă prin care certificatele de emisii sunt alocate întreprinderilor. În luna iulie a acestui an, Comisia a publicat un proiect de modificare a regulamentului privind licitațiile EU ETS vizând amânarea scoaterii la licitație a unui număr de certificate (a se vedeaIP/12/850). În urma unor discuții inițiale cu statele membre, în cadrul Comitetului privind schimbările climatice, și a unei consultări publice, Comisia propune reducerea cu 900 de milioane a numărului de certificate de emisii care urmează să fie scoase la licitație în perioada 2013-2015 și creșterea cu aceeași valoare a numărului de certificate scoase la licitație în ultima parte a etapei a treia.
Această concentrare a volumelor licitate către sfârșitul etapei de tranzacționare va permite reducerea numărului de certificate scoase la licitație pe termen scurt, cât cererea va rămâne slabă, și creșterea corespunzătoare într-o fază ulterioară, când este probabil ca cererea să își fi revenit. Informații suplimentare privind impactul sunt furnizate în cadrul unei evaluări a impactului (a se vedea mai jos).
Raportul privind piața carbonului prezintă o listă de șase opțiuni și include o invitație adresată părților interesate de a își exprima punctul de vedere. Atât Parlamentul European cât și Consiliul au solicitat Comisiei să examineze opțiunile privind măsurile structurale cu cel mai mare potențial de adoptare rapidă, inclusiv înghețarea permanentă a numărului de certificate, necesară eliminării excedentului.
Orice propunere legislativă de măsuri structurale prezentată de Comisie în lumina dezbaterii publice va face obiectul unei consultări publice și al unei evaluări cuprinzătoare a impactului.
EU ETS acoperă în prezent aproximativ 11 000 de instalații industriale și în jur de 40 % din totalul emisiilor generate în UE. Începând din acest an, EU ETS se aplică de asemenea sectorului aviației.
În a treia etapă, emisiile provenite de la instalații industriale și centrale electrice trebuie să fie reduse, până în 2020, cu 21% față de nivelurile din 2005. Principalele modificări în a treia etapă sunt:
Persoane de contact:
Isaac Valero Ladron (+32 2 296 49 71)
Stephanie Rhomberg (+32 2 298 72 78)
Pagini Utile
http://ec.europa.eu/clima/policies/ets/index_en.htm
http://ec.europa.eu/clima/policies/ets/auctioning/third/documentation_en.htm