Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?
Știre:
În data de 5 decembrie, Comisia Europeană va prezenta o comunicare referitoare la pachetul privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, care cuprinde propuneri și măsuri concrete de combatere a șomajului în rândul tinerilor.
Comunicarea va cuprinde o propunere de recomandare a Consiliului privind garanțiile pentru tineret, inspirată din bunele practici ale unor state membre, cum ar fi Austria și Finlanda. Conceptul de garanție pentru tineret presupune că fiecare tânăr ar trebui să primească o ofertă de angajare de calitate, training sau posibilitatea de a-și continua studiile în termen de patru luni de la terminarea studiilor sau pierderea locului de muncă. Propunerea va include linii directoare în scopul asigurării reușitei și implementării rapide a schemelor de garanții pentru tineret, prin utilizarea integrală a fondurilor europene, în special a Fondului Social European.
Comunicarea va lansa a doua fază de consultare a partenerilor sociali în vederea elaborării unui cadru de calitate pentru stagii. Cadrul va stabili liniile directoare privind forma și conținutul acordurilor de stagii, fapt ce ar permite asigurarea calității cunoștințelor și competențelor dobândite în timpul stagiului.
Comunicarea va permite, de asemenea, trecerea în revistă a celor mai recente tendințe în ceea ce privește șomajul în rândul tinerilor, va oferi o imagine de ansamblu asupra problemelor existente abordate în primele două semestre europene, va prezenta inițiativele specifice din sfera uceniciei și mobilității și va sublinia importanța fondurilor europene în ceea ce privește lupta împotriva șomajului în rândul tinerilor.
Context:
Rata șomajului în rândul tinerilor este, în medie, de două ori mai mare decât rata aferentă ansamblului populației de vârstă activă din Europa. În Italia, aceasta a atins aproximativ 35%, iar în Spania și în Grecia depășește 50%. Este vorba despre capacitatea unei întregi generații de a pătrunde pe piața muncii, de a-și trăi viața în condiții decente și de a contribui la sistemele de asigurări sociale.
Pachetul de decizii privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor are la bază aprobarea, de către Consiliul European din 29 iunie 2012, a conceputului de garanții pentru tineret și a unui cadru de desfășurare a stagiilor de un înalt nivel calitativ.
La ora actuală, întreprinderile europene oferă posibilitatea de a efectua stagii de formare în cadrul companiilor unui număr de aproximativ 9,4 milioane de tineri. La nivelul celor 27 de state membre, aproximativ 40,5% din numărul total de elevi de liceu sunt ucenici.
Surse:
Inițiativa „Oportunități pentru tineret”:
http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=1006&langId=ro
Primul tău loc de muncă EURES:
http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=993&langId=ro
Șomajul în rândul tinerilor: studiile arată că uceniciile și stagiile sunt utile, însă trebuie îmbunătățite:
http://europa.eu/rapid/press-release_IP-12-731_ro.htm
Persoane de contact:
Jonathan Todd +32 2 299 41 07 jonathan.todd@ec.europa.eu
Nadège Defrère +32 2 296 45 44 nadege.defrere@ec.europa.eu
Știre:
În data de 5 decembrie, Comisia Europeană va prezenta două propuneri în cadrul propriei sale inițiative privind modernizarea ajutoarelor de stat, în scopul modificării a două instrumente-cheie în materie de ajutoare de stat: regulamentul de abilitare și regulamentul de procedură.
Regulamentul de abilitare îi permite Comisiei să declare anumite categorii de ajutoare compatibile cu piața internă și să le scutească de obligația de a notifica Comisia. În acest context, amendamentul va permite scutirea unor categorii noi de ajutoare, cum ar fi ajutoarele pentru cultură și inovare sau ajutoarele acordate în caz de catastrofe naturale.
Regulamentul de procedură cuprinde regulile de investigare a ajutoarelor de stat. Conform comunicării privind modernizarea ajutoarelor de stat din 8 mai 2012, reforma procedurii de control a ajutoarelor de stat urmărește două obiective principale: îmbunătățirea procedurii de soluționare a plângerilor și asigurarea informării complete și corecte a Comisiei în ceea ce privește piața.
Context:
În comunicarea sa referitoare la modernizarea ajutoarelor de stat, Comisia a menționat ca măsurile menite să sporească gradul de respectare a legislației în materie de ajutoare de stat ar trebui să se concentreze pe cazurile cu cel mai mare impact asupra pieței interne și să permită accelerarea procesului de luare a deciziilor.
Cele două propuneri descrise mai sus ar accelera procesul de luare a deciziilor și i-ar permite Comisiei să acorde mai multă atenție aspectelor prioritare la nivelul UE. Acestea sunt deci esențiale pentru pachetul de măsuri privind modernizarea ajutoarelor de stat.
Eveniment:
În data de 5 decembrie, Comisia va prezenta propunerile de modificare a regulamentelor de abilitare și de procedură în cadrul modernizării ajutoarelor de stat.
Un comunicat de presă și un document de referință vor fi făcute publice în ziua respectivă.
Surse:
Informații despre modernizarea ajutoarelor de stat:
http://ec.europa.eu/competition/state_aid/modernisation/index_en.html
Informații despre comisarul european Almunia:
http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/almunia/index_en.htm
Persoane de contact:
Antoine Colombani +32 2 297 45 13 Antoine.Colombani@ec.europa.eu
Maria Madrid Pina +32 2 295 45 30 Maria.Madrid-Pina@ec.europa.eu
Știre:
În data de 5 decembrie, comisarul european pentru afaceri interne, Cecilia Malmström, și procurorul general al Statelor Unite, Eric Holder, vor lansa o „Alianță mondială împotriva abuzului sexual asupra copiilor pe internet”, cu participarea miniștrilor și altor funcționari de nivel înalt din 45 de țări. Inițiativa își propune să reunească eforturile făcute la nivel mondial pentru a combate mai eficient abuzul sexual asupra copiilor pe internet. Cele 45 de țări participante își vor lua angajamentul de a atinge o serie de obiective politice cheie, respectiv: intensificarea eforturilor de identificare a victimelor și asigurarea asistenței, sprijinului și protecției necesare acestora; intensificarea eforturilor de a investiga cazurile de abuz sexual asupra copiilor pe internet și identificarea autorilor, respectiv aducerea acestora în fața justiției; sporirea gradului de sensibilizare a copiilor față de riscurile la care se expun online; reducerea disponibilității materialelor pornografice infantile pe internet și evitarea situației în care copiii redevin victimele unor noi abuzuri.
Context:
Uniunea Europeană a înregistrat progrese pe mai multe fronturi, nu în ultimul rând datorită unor reglementări legislative ambițioase în sensul combaterii traficului de ființe umane (Directiva 2011/36/UE) și abuzului sexual, exploatării sexuale a copiilor și pornografiei infantile (Directiva 2011/93/UE). Aceste legi acoperă aspecte legate de aducerea persoanelor vinovate în fața justiției, protejarea victimelor și
prevenirea infracțiunilor.
Mai sunt, totuși, multe de făcut, iar acțiunile trebuie să fie întreprinse la nivel global. Alianța mondială va continua să facă din lupta împotriva abuzului sexual asupra copiilor pe internet o prioritate a agendelor naționale. Aceste acțiuni sunt susceptibile să îmbunătățească resursele consacrate luptei împotriva acestui tip de infracțiuni, prevederile legislative și cooperarea forțelor naționale din întreaga lume. 45 de țări își unesc astăzi forțele, și este posibil ca numărul membrilor să crească odată ce Alianța mondială este lansată oficial.
Pe lângă cele 27 de state membre, 19 țări terțe au aderat deja la Alianța mondială: Albania, Australia, Cambogia, Croația, Elveția, Georgia, Ghana, Japonia, Moldova, Muntenegru, Noua Zeelandă, Nigeria, Norvegia, Serbia, Republica Coreeană, Turcia, Statele Unite ale Americii, Ucraina și Vietnam.
Eveniment:
O conferință de lansare de o zi va avea loc la Bruxelles sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regina Paola a Belgiei. Experți și profesioniști din cadrul guvernelor participante, precum și reprezentanți ai ONG-urilor, organizațiilor internaționale și mediilor academice, vor analiza situația actuală și vor dezbate diferitele obiective politice ale Alianței mondiale.
Surse:
Informații despre comisarul european Cecilia Malmström:
http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/malmstrom/index_en.htm
Informații despre DG Afaceri interne:
http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/index_en.htm
Persoane de contact:
Michele Cercone +32 2 298 09 63 michele.cercone@ec.europa.eu
Tove Ernst +32 2 298 67 64 tove.ernst@ec.europa.eu
Știre:
În data de 6 decembrie, Comisia Europeană va adopta un pachet de măsuri complet, menit să intensifice lupta împotriva evaziunii fiscale și a planificării fiscale agresive în Uniunea Europeană. În fiecare an, frauda și evaziunea fiscală reprezintă, pentru statele membre, o pierdere de aproximativ 1000 miliarde de euro. Aceste practici nu rezultă doar în pierderea unor venituri importante pentru finanțele publice, ci sunt, de asemenea, o amenințare la adresa legitimității sistemelor fiscale, aducând prejudicii competitivității întreprinderilor care respectă regulile jocului. Dat fiind caracterul transfrontalier al fraudei și al evaziunii fiscale, consolidarea coordonării la nivelul UE este esențială pentru combaterea acestora.
Context:
În data de 2 martie 2012, Consiliul European a invitat Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană să dezvolte rapid mijloace concrete de luptă împotriva fraudei și a evaziunii fiscale, inclusiv în raport cu țările terțe, și să întocmească un raport de activitate pentru perioada cuprinsă până în iunie 2012. În luna aprilie, Parlamentul European a adoptat o rezoluție referitoare la nevoia urgentă de a acționa în acest domeniu.
Ca un prim răspuns, în data de 27 iunie 2012, Comisia a adoptat o comunicare (IP/12/697) în care erau indicate modalitățile de îmbunătățire a gradului de respectare a obligațiilor fiscale și de reducere a fraudei și a evaziunii fiscale, prin mai buna utilizare a instrumentelor existente și adoptarea propunerilor Comisiei aflate în așteptare. În text erau, de asemenea, menționate domeniile în care o mai bună coordonare sau măsuri legislative suplimentare ar fi benefice pentru Uniunea Europeană și statele membre.
Comunicarea adoptată în iunie anunța elaborarea, înainte de sfârșitul anului 2012, a unui plan de acțiune menit să sporească cooperarea administrativă și să sprijine dezvoltarea politicii actuale în materie de bună guvernanță, precum și să abordeze probleme mai vaste, cum ar fi paradisurile fiscale și planificarea fiscală agresivă.
Eveniment:
Conferință de presă a comisarului european pentru impozitare, Algirdas Šemeta, în sala de presă a Comisiei (ora de indicat).
Un comunicat de presă (IP) și un document de referință (Memo) vor fi făcute publice în ziua respectivă.
Surse:
Informații despre impozitare și uniunea vamală:
http://ec.europa.eu/taxation_customs/index_en.htm
Informații despre comisarul european Algirdas Šemeta:
http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/semeta/index_en.htm
Persoane de contact:
Emer Traynor +32 2 292 15 48 emer.traynor@ec.europa.eu
Natasja Bohez-Rubiano +32 2 296 64 70 natasja.bohez-Rubiano@ext-ec.europa.eu
Știre:
În data de 6 decembrie, comisarul european Tonio Borg va prezenta concluziile inițiale ale Sweep 2012, o acțiune de verificare minuțioasă, desfășurată la nivelul UE, a paginilor de internet cu vânzare de jocuri, cărți, materiale video și muzică, acestea putând fi descărcate pe calculator sau pe un dispozitiv mobil. Verificările efectuate arată că foarte multe dintre aceste pagini de internet par a încălca normele de protecție a consumatorilor. Fenomenul este cu atât mai îngrijorător cu cât consumatorii-țintă sunt vulnerabili, de exemplu copiii. Autoritățile naționale însărcinate cu aplicarea legislației urmează a contacta companiile vizate, permițându-le să își clarifice poziția sau să opereze modificări pe pagina lor de internet.
Context:
Acțiunea UE de verificare („EU-sweep”) este o acțiune comună de punere în aplicare a legislației UE, menită să verifice respectarea legilor privind protecția consumatorilor. Aceasta implică controlarea coordonată şi specifică a unui sector anume. Autoritățile naționale însărcinate cu aplicarea legislației preiau apoi inițiativa, contactând companiile neconforme și solicitându-le să se alinieze cu cerințele aplicabile. Companiile care încalcă legea UE privind protecția consumatorilor pot fi trimise în instanță. Autoritățile naționale efectuează investigații și iau măsuri de aplicare a legislației în cazurile naționale. În ceea ce privește cazurile transfrontaliere, autoritățile însărcinate cu aplicarea legislației solicită ajutorul colegilor lor din celelalte state membre (de exemplu, comerciantul efectuează operațiuni dintr-o altă țară), grație Rețelei de cooperare pentru protecția consumatorilor, formată din autorități naționale însărcinate cu aplicarea legislației.
Eveniment:
12.30 Conferință de presă a comisarului european pentru sănătate și protecția consumatorilor, Tonio Borg, împreună cu dl. Gunnar Larsson, Ombudsman pentru consumatori și director general al agenției suedeze pentru protecția consumatorilor, "Konsument verket.KO".
Un comunicat de presă (IP) și un document de referință (MEMO) vor fi făcute publice în ziua respectivă.
Surse:
http://ec.europa.eu/consumers/index_en.htm
http://ec.europa.eu/consumers/enforcement/sweeps_en.htm
Urmăriți-ne pe Twitter: https://twitter.com/EU_Consumer
Persoane de contact:
Frédéric Vincent: +32 2 298 71 66 Frederic.Vincent@ec.europa.eu
Aikaterini Apostola: +32 2 298 76 24 Aikaterini.Apostola@ec.europa.eu